Stiri de ultima ora

Galați, 30 iunie 1940: primul masacru al Holocaustului din România

Galați, 30 iunie 1940: primul masacru al Holocaustului din România
Cultura
Acum 80 de ani a avut la Galați un masacru de proporții comis de armata română împotriva unor persoane, în mare măsură evrei care doreau să treacă în Basarabia, ocupată de URSS. Care au fost circumstanțele în care s-a produs acest eveniment practic necunoscut?

Reporter: Retragerea armatei române și a refugiaților din Basarabia în urma ultimatumului sovietic s-a produs într-o stare de haos care a generat panică și tensiuni, care au degenerat în vărsare de sânge. A existat și o mișcare în sens invers, mai ales din partea evreilor, după cum povestește jurnalistul Dorian Galbinski.   Dorian Galbinski: Bunicii mei veniseră la Constanța din Basarabia, nu știu exact când dar probabil prin 1927 sau 1928, s-au stabilit la Constanța, dar din cauza politicilor antisemite al guvernelor succesive din România la sfârșitul anilor ’30 și începutul anilor ’40, după ultimatumul URSS privind Basarabia s-a gândit că poate e mai bine să se întoarcă acolo. Au plecat la Galați, pe acolo se trecea în Basarabia, numai că atunci cân au ajuns acolo li s-a spus că granița s-a închis și atunci s-au întors la Constanța. Reporter: Poate că au fost norocoși că au rămas în România. Dorian Galbinski: Da, și ei au considerat ulterior că au fost notocoși pentru că mulți dintre cei care au reușit să treacă în Basarabia în 1940 aveau să piară deportați în lagăre după revenirea administrației românești sub conducerea lui Antonescu în 1941. Reporter: Galați a devenit un așa numit punct de forfecare, în care se încrucișau refugiații care veneau din Basarabia împreună cu armată română, cu cei care doreau să treacă în sens  invers ca să ajungă în provincia proaspăt anexată de URSS. Aici s-a produs la 30 iunie 1940 un masacru de proporții, despre care s-a vorbit prea puțin până acum și despre care explică istoricul Adrian Cioflâncă, director al Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România și membru al colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Armata trage în plin Adrian Cioflâncă: Autoritățile locale militare decid că prioritate refugiații care veneau din Basarabia, iar cei care urmau să ajungă în Basarabia sunt opriți, pe termen nelimitat și sunt închiși într-un lagăr încropit din preajma gării Galați.
www.rfi.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus