Stiri de ultima ora

Filmul românesc "Un etaj mai jos", laureat la FilmFest Hamburg

Filmul românesc Un etaj mai jos, laureat la FilmFest Hamburg
Cultura
Filmul "Un etaj mai jos", de Radu Muntean, a câştigat premiul pentru coproducţii europene (The Hamburg Producers Award for European Cinema Co-Productions) la cea de-a 23-a ediţie a FilmFest Hamburg.

The Hamburg Producers Award for European Cinema Co-Productions este acordat filmelor din secţiunea Freihafen (Free Port), care cuprinde coproducţii german-europene. Coproducătorul german al filmului câştigător primeşte 25.000 de euro din partea Ministerului Culturii din Hamburg (Hamburger Kulturbehörde), iar coproducătorul străin al peliculei laureate primeşte un premiu în valoare de 15.000 de euro de la compania de post-producţii din Hamburg Optical Art, se arată pe site-ul festivalului, citat de Mediafax.

"Un etaj mai jos" este produs de Multi Media Est, în coproducţie cu Les Films de l'Après-midi (Franţa), Neue Mediopolis Filmproduktion (Germania) şi Bleck Film & TV AB (Suedia). Filmul este finanţat de Centrul Naţional al Cinematografiei din România, Centrul Naţional al Cinematografiei din Franţa, prin programul Aide aux Cinémas du Monde, Mitteldeutsche Medienförderung din Germania, Fondul regional suedez Film I Väst şi Programul MEDIA al Uniunii Europene.

"Un etaj mai jos", al cincilea lungmetraj regizat de cineastul român Radu Muntean (după "Furia", "Hârtia va fi albastră", "Boogie" şi "Marţi, după Crăciun"), a avut premiera mondială în competiţia Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes de anul acesta, fiind ulterior selecţionat în mai multe evenimente internaţionale importante (TIFF Cluj, Karlovy Vary, Melbourne, Sarajevo, Toronto).

Scenariul este semnat de regizorul Radu Muntean, împreună cu vechii săi colaboratori Alexandru Baciu şi Răzvan Rădulescu. Din echipa filmului mai fac parte producătorul Dragoş Vîlcu, directorul de imagine Tudor Lucaciu, monteurul Alexandru Radu, scenograful Sorin Dima, designerul de costume Eliza Frone, inginerul de sunet Andrei Rigaut, sound designerul Electric Brother (Cristian Ştefănescu) şi directorul de producţie Dragoş Potop.

Rolurile principale sunt interpretate de Teodor Corban, Iulian Postelnicu şi Oxana Moravec, cărora li se adaugă interpreţi din mai multe generaţii, precum Tatiana Iekel, Ionuţ Bora, Maria Popistaşu, Ioana Flora, Vlad Ivanov, Adrian Văncică, Alexandru Georgescu, Mihaela Sîrbu, Adina Lucaciu, Constantin Diţă şi Paul Ipate.

Filmul spune povestea lui Pătraşcu, care, după ce are ghinionul de a fi unicul martor la o altercaţie domestică ce se sfârşeşte cu o crimă, trebuie să înfrunte doi "vecini" foarte apropiaţi: unul este ucigaşul, celălalt este propria conştiinţă.

FilmFest Hamburg este un festival pentru public. În 10 secţiuni permanente şi alte câteva care se schimbă anual, FilmFest Hamburg prezintă aproximativ 140 de lungmetraje naţionale şi internaţonale. Anul acesta, cea de-a 23-a ediţie a FilmFest Hamburg se desfăşoară în perioada 1 - 10 octombrie.
RomaniaLibera.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus