Stiri de ultima ora

Filmul Captain Marvel a generat încasări de peste 2 milioane de lei în primul weekend pe marile ecrane româneşti

Filmul  Captain Marvel  a generat încasări de peste 2 milioane de lei în primul weekend pe marile ecrane româneşti
Cultura
Filmul „Captain Marvel”, cu Brie Larson în rol principal, a debutat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend, după ce a generat încasări de peste 2 milioane de lei, scrie news.ro.

Lungmetrajul regizat de Anna Boden şi Ryan Fleck, din distribuţia căruia mai fac parte Samuel L. Jackson, Jude Law şi Annette Bening, a generat încasări de 2.398.712 lei, potrivit cifrelor oferite News.ro de Cinemagia.

După ce a debutat pe primul loc în topul românesc de weekend, comedia „Ce-şi doresc bărbaţii/ What Men Want”, cu Taraji P. Henson şi Tracy Morgan în distribuţie, a coborât pe poziţia secundă, cu încasări de 486.755 de lei şi 22.660 de spectatori.

Comedia românească „Oh, Ramona!”, de Cristina Iacob, s-a menţinut pe locul al treilea în box office-ul românesc, după ce, în al patrulea weekend de la premieră, a generat încasări de 224.036 de lei şi a fost vizionată de 10.054 de spectatori.

Thrillerul „Ucide-i cu sânge rece/ Cold Pursuit”, cu Liam Neeson în rol principal, şi-a menţinut poziţia a patra în top, cu încasări de 211.945 de lei şi 9.560 de spectatori în al treilea weekend de la debut.

Lungmetrajul SF „Alita: Îngerul războinic/ Alita Battle Angel”, regizat de Robert Rodriguez, a coborât trei locuri în clasament, după al patrulea weekend de la premieră. Filmul a generat încasări de 181.881 de lei şi a fost vizionat de 7.541 de spectatori.

Animaţia „Cum să-ţi dresezi dragonul 3/ How to Train Your Dragon: The Hidden World” s-a menţinut pe locul al şaselea în box office-ul românesc, după ce, în al şaselea weekend de la premieră, a generat încasări de 166.950 de lei şi a fost vizionată de 8.207 spectatori.

„Green Book”, desemnat cel mai bun film la gala de anul acesta a premiilor Oscar, cu Viggo Mortensen şi Mahershala Ali în distribuţie, a coborât două poziţii în top, până pe şapte, după ce - în al doilea weekend de la premieră - a generat încasări de 130.922 de lei şi a fost vizionat de 6.448 de spectatori.

Filmul de animaţie „Marea aventură Lego 2/ The Lego Movie 2: The Second Part”, regizat de Mike Mitchell, s-a clasat pe locul al optulea, în coborâre o poziţie, după ce - în al patrulea weekend de la lansare - a fost vizionat de 5.714 spectatori şi a generat încasări de 109.842 de lei.

O altă animaţie, „Harvie şi muzeul fermecat”, a ocupat locul al nouălea, în coborâre o poziţie, după al doilea weekend de la premieră, când a generat încasări de 105.430 de lei şi a fost vizionată de 5.886 de spectatori.

„Favorita/ The Favourite”, regizat de Yorgos Lanthimos, cu Olivia Colman în rol principal, pentru care a fost premiată cu un trofeu Oscar anul acesta, a coborât un loc, până pe zece. În al treilea weekend de la premieră, filmul a generat încasări de 50.130 de lei şi a fost vizionat de 2.309 spectatori.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus