Stiri de ultima ora

Filmările pentru cea de-a patra parte a francizei SF de succes Matrix vor debuta în 2020

Filmările pentru cea de-a patra parte a francizei SF de succes  Matrix  vor debuta în 2020
Cultura
Filmările pentru cea de-a patra parte a francizei SF de succes "Matrix", regizată de surorile Lilly și Lana Wachowski, vor debuta în 2020, la Chicago, în SUA, iar Michael B. Jordan a fost distribuit în rolul principal, potrivit bfmtv.com, scrie Mediafax.

Scenariul noului film este semnat de Zak Penn, care a fost și coscenaristul lungmetrajelor "X-Men 2", "X-Men: The Last Stand" și "The Avengers".

Keanu Reeves, interpretul lui Neo, a declarat deja că nu vrea să își reia rolul. Partitura principală i-a fost distribuită lui Michael B. Jordan, star al filmelor "Creed" și "Pantera Neagră/ Black Panther". De altfel, tânărul actor va produce noul lungmetraj împreună cu studiourile Warner Bros.

Lansat în 1999, primul film din franciza "Matrix" aduce în scenă un programator anonim, Thomas A. Anderson (interpretat de Keanu Reeves), care, noaptea, devine Nero, alesul care va salva omenirea. Un mic grup din rezistenţă, condus de Morpheus (jucat de Laurence Fishburne) îl va ajuta în misiunea lui. Împreună, ei vor declanşa o luptă împotriva Matrixului şi a teribililor agenţi ai săi. Filmul scris și regizat de acum surorile (foștii frați Andrew și Laurence) Lilly și Lana Wachowski a marcat revenirea încununată de succes a actorului Keanu Reeves, care, după "Speed", de Jan de Bont, din 1994, era departe de succesul de odinioară.

În trilogia "Matrix", realizatorii săi au acţionat ca nişte adevăraţi savanţi, experţi în arta combinării tehnologiilor digitale din domeniul efectelor speciale cu arta coregrafiilor spectaculoase din scenele de luptă din cinema-ul asiatic, folosind o inovaţie majoră: "bullet time", un efect vizual obţinut cu ajutorul unui set de aparate foto dispuse în jurul personajului principal. Obturatoarele se declanşează simultan, cu un diferenţial de timp foarte scurt, fapt ce permite, după montaj, crearea iluziei unei imagini care se deplasează liber în jurul unei acţiuni "îngheţate" în timp, sau încetinită până la extrem.

Inclus în arhivele naţionale ale cinema-ului american în 2012, filmul "The Matrix" a devenit astfel oficial un "clasic" al industriei de dincolo de Atlantic.

Trilogia "Matrix" a avut încasări de peste 1,6 miliarde de dolari, datorită efectelor speciale inovatoare şi scenelor de luptă spectaculoase.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus