Stiri de ultima ora

Festivalul Internaţional al Teatrului Contemporan de Animaţie ImPuls - de joi, la Ţăndărică

Festivalul Internaţional al Teatrului Contemporan de Animaţie ImPuls - de joi, la Ţăndărică
Cultura




Cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Internaţional al Teatrului Contemporan de Animaţie ImPuls va începe joi la Teatrul Ţăndărică.



Potrivit unui comunicat al organizatorilor, transmis miercuri AGERPRES, festivalul oferă oportunitatea de a participa la evenimente din ţară şi din străinătate, extrem de diferite din punct de vedere stilistic, în care se combină ingenios ultimele tehnici în materie de teatru vizual şi de animaţie.



"În mod cert un festival este o oportunitate a comunicării. Asta am şi convenit cu colegii mei la întâlnirile pe care le-am avut. Comunicarea între noi, parteneriate care să ridice unele teatre sau, dacă nu le ridică, să le ajute să facă un schimb de experienţă la modul concret. Adică să aducă regizori şi scenografi şi să lucreze împreună două teatre la un singur proiect. Avem nevoie de comunicarea internaţională, network-ul, posibilitatea de a fi selectaţi în festivaluri", afirmă managerul Teatrului Ţăndărică, Călin Mocanu, citat în comunicat.



În cadrul Festivalului Internaţional al Teatrului Contemporan de Animaţie, va fi organizat şi un workshop dedicat copiilor doritori să înveţe arta mânuirii marionetei cu ajutorul tehnologiei kinect.



"'Micul prinţ - o întâmplare' este proiect unic în România, câştigător al concursului SALT, organizat de Teatrul de Animaţie Ţăndărică. Totodată, anunţăm şi ziua de #FreeStylePuppetry, unde, într-o atmosferă de sufragerie, actorii se întâlnesc pentru a prezenta mici numere de animaţie, tema fiind una la alegere, juriul fiind format din participanţi, intrarea la o astfel de manifestare fiind liberă", precizează sursa citată.



Festivalul Internaţional al Teatrului Contemporan de Animaţie ImPuls este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Teatrul de Animaţie Ţăndărică, în parteneriat cu UNIMA România şi ASSITEJ România, în perioada 12 - 19 septembrie. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Irina Giurgiu)



 



Sursa foto: Teatrul Țăndărică România/facebook.com





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus