Stiri de ultima ora

Festivalul I Love Lipatti , de marţi până duminică, la Casa Artelor Dinu Lipatti

Festivalul  I Love Lipatti , de marţi până duminică, la Casa Artelor  Dinu Lipatti
Cultura




Festivalul "I Love Lipatti", eveniment prin care se marchează împlinirea a 102 ani de la naşterea marelui pianist român Dinu Lipatti, dar şi a unui an de la inaugurarea Casei Artelor "Dinu Lipatti", se va desfăşura, de marţi până duminică, în sediul din Bulevardul Lascăr Catargiu, informează organizatorii într-un comunicat transmis AGERPRES.



Cea de-a treia ediţie a evenimentului se va deschide marţi, de la ora 18,00, cu vernisarea celor trei expoziţii din Curtea şi Saloanele Casei Lipatti: "Dinu Lipatti, viaţa şi opera" - expoziţie în aer liber, "Portrete din lumea lui Dinu Lipatti" - expoziţie realizată de pictorul Paul Mecet şi "Familia Lipatti" - expoziţie de fotografii. Cele trei expoziţii vor fi accesibile publicului pe toată perioada festivalului, între orele 17,00 - 21,00.



Programul primei zilei continuă, tot cu începere de la ora 18,00, cu prima parte a proiecţiei de film "Dinu Lipatti, muzică şi geniu", o producţie Trinitas TV, realizat de Mihaela Poenaru, urmat, de la ora 19,00, de un recital extraordinar de pian, cu lucrări de Dinu Lipatti, George Enescu şi Johann Sebastian Bach, susţinut de Mădălina Dănilă.



Cea de-a doua parte a filmului "Dinu Lipatti, muzică şi geniu" va fi proiect miercuri, de la ora 18,00, urmat, de la ora 19,00, de un Recital extraordinar integral românesc susţinut de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu, alături de pianista Verona Maier, cu lucrări de Dinu Lipatti, George Enescu, Ciprian Porumbescu, Paul Constantinescu, Anton Pann, Tiberiu Brediceanu, Constantin Silvestri, Vasile Jianu, Grigoraş Dinicu, Petre Elinescu.



Pe parcursul festivalului vor mai fi proiectate filmele "Sonată pentru omul bun", de Ruxandra Ţuchel şi Oana Drăgulinescu, "Triptic - Constantin Brăiloiu, Clara Haskil, Dinu Lipatti", în regia şi după scenariul Anei Simon, şi documentarul "Ultimul recital", realizat de regizorul şi producătorul francez Philippe Roger.



Joi, de la ora 19,00, mezzosoprana Oana Andra şi baritonul Alexandru Chiriac, acompaniaţi, la pian, de Alexandru Petrovici şi Ieronim Buga, propun publicului un recital extraordinar de lied românesc, în program regăsindu-se lucrări de Dinu Lipatti, George Enescu, Tiberiu Brediceanu, Anton Pann, Vasile Popovici, Aurel Eliade, George Stephănescu, D.G.Kiriac, Simeon Nicolescu, George Cavadia, Mauriciu Vescan, George Vassiliu.



În zilele următoare vor mai susţine recitaluri pianistul Toma Popovici, cu lucrări din creaţiile lui Dinu Lipatti, Ludwig van Beethoven, Frederick Chopin, pianista Ilinca Dumitrescu, cu un program compus din lucrări româneşti semnate Dinu Lipatti, George Enescu, Ciprian Porumbescu, Marţian Negrea, Tiberiu Brediceanu, Paul Constantinescu, Mihail Jora, Filip Lazăr.



În ultima zi a evenimentului, de la ora 18,00, va avea loc lansarea cărţii de memorii "Povernei 23" de Valentin Lipatti, reeditată şi completată cu 30 de fotografii, în cadrul colecţiei Esenţial, iniţiată şi coordonată de regizoarea Alice Barb, directorul fondator al Casei Artelor "Dinu Lipatti".



Academicianul Răzvan Theodorescu şi criticul de film Irina Margareta Nistor, invitaţii speciali ai serii, vor evoca personalitatea diplomatului şi omului de cultură Valentin Lipatti, la 20 de ani de la trecerea sa în nefiinţă.



Închiderea festivalului va avea loc de la ora 19,00, când pianistul Viniciu Moroianu va susţine un recital extraordinar ce va cuprinde Integrala lucrărilor pentru pian solo de Dinu Lipatti, în premieră absolută.



Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Casa Artelor "Dinu Lipatti".



Festivalul "I Love Lipatti" a debutat, în urmă cu doi ani, din iniţiativa directorului fondator al Casei Artelor "Dinu Lipatti", Alice Barb.



Prima ediţie a avut loc chiar în Anul Centenar al naşterii celui mai mare pianist român din toate timpurile, Constantin Dinu Lipatti, la fiecare ediţie, reunind muzicieni, muzicologi şi conferenţiari de marcă ai scenei culturale româneşti, iar programul muzical a cuprins, încă de la început, mai multe recitaluri în premieră absolută. În cadrul Festivalului, a fost interpretată, pentru prima dată, Integrala lucrărilor pentru pian solo compusă de Dinu Lipatti.



Cea de a treia ediţie este dedicată şi marelui diplomat şi om de cultură Valentin Lipatti, fratele mai mic al lui Dinu Lipatti, de la a cărui dispariţie se împlinesc, la 26 martie, 20 de ani, se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus