Stiri de ultima ora

Feminin la puterea a 3-a: dirijoarea Tianyi Lu, pianista Alexandra Dariescu şi compozitoarea Nadia Boulanger, pe 29 martie la Sala Radio

Feminin la puterea a 3-a: dirijoarea Tianyi Lu, pianista Alexandra Dariescu şi compozitoarea Nadia Boulanger, pe 29 martie la Sala Radio
Cultura
 Cele două propun publicului  bucureştean un program special, ce cuprinde şi creaţia compozitoarei franceze Nadia Boulanger: Fantezia pentru pian şi orchestră.

 În 2019, lumea muzicală internaţională comemorează 40 de ani de la dispariţia Nadiei Boulanger (1887 – 1979), care este cunoscută nu doar pentru creaţiile sale, ci şi pentru faptul că a pregătit, ca profesor, pe cei mai importanţi muzicieni ai sec. XX, cum ar fi Daniel Barenboim, Philip Glass,  Astor Piazzolla, Quincy Jones, Michel Legrand etc. Printe elevii săi iluştri s-au numărat şi pianistul român Dinu Lipatti, dar şi compozitorul american Aaron Copland. Concertul de la Sala Radio va debuta cu lucrarea lui Copland Skyline din Music for a Great City (Orizont din Muzică pentru un mare oraş), creaţie inspirată de metropola new yorkeză.

În cea de-a doua parte a serii de la Sala Radio veţi asculta o altă lucrare celebră: Simfonia nr. 9 – Din lumea nouă, creaţie a compozitorului ceh Antonin Dvořák, cel mai îndrăgit compozitor european în Statele Unite ale Americii. Puţini sunt cei care ştiu că în 1969, acum exact 50 de ani, Neil Armstrong lua cu el în Misiunea Apollo 11 pe Lună o înregistrare a Simfoniei Din lumea nouă, partitură pe care Dvořák a compus-o în perioada în care era director al Conservatorului de la New York. Premiera absolută a simfoniei a avut loc în celebra sală de concerte Carnegie Hall din New York, pe 16 decembrie 1893, în interpretarea Filarmonicii din New York. Lucrarea este de departe cea mai cunoscută creaţie a lui Dvořák şi este în top 3 printre cele mai des interpretate şi mai des înregistrate creaţii simfonice în Statele Unite.

Foto Antony Potts

În prezent dirijoare asistentă la Melbourne Symphony Orchestra din Australia şi dirijoare principală la St. Woolos Sinfonia din Marea Britanie, TIANYI LU colaborează totodată cu Los Angeles Philharmonic, Hallé Orchestra, Dallas Opera, Welsh National Youth Orchestra, Royal Welsh College of Music Symphony Orchestra, Bristol Metropolitan Orchestra.

Născută în Shanghai, dirijoarea s-a stabilit împreună cu familia sa în Noua Zeelandă. A studiat la Universitatea din Auckland şi apoi la Universitatea din Melbourne. În anul 2015 şi-a completat studiile de masterat în dirijat de orchestră la Royal Welsh College of Music and Drama.

Foto: Marco Broggreve

Pianista ALEXANDRA DARIESCU (foto sus) s-a dedicat în acest an abordării creaţiilor semnate de femei – direcţie în care se încadrează şi lucrarea Nadiei Boulanger pe care o va interpreta pe scena Sălii Radio. Agenda ei cuprinde în această perioadă debutul alături de celebra orchestră BBC Symphony Orchestra şi concerte cu Liverpool Philharmonic Orchestra, Hallé Orchestra Manchester, Mecklenburgische Staatskapelle ş.a.

În 2017, Alexandra Dariescu a lansat în Londra un proiect extraordinar care s-a bucurat de un mare succes la public. Intitulat ”Eu şi Spărgătorul de nuci”, conceptul este o îmbinare de pian solo cu dans şi animaţie multimedia şi cu acest proiect Alexandra va pleca într-un turneu mondial: Europa - Wiener Konzerthaus, Laeiszhalle Hamburg, Bozar Brussels, Philharmonie Luxembourg, Konserthuset Göteborg, King’s Place London – dar şi în China, Australia şi Emiratele Arabe Unite. Recent, Alexandra Dariescu a participat la turneul susţinut de Orchestra Europeană de Tineret – sub bagheta dirijorului Vasily Petrenko -  şi a fost aplaudată alături de Orchestre Symphonique de Quebec, Utah Symphony Orchestra, Kitchener-Waterloo, iar debutul său în China a avut loc alături de Sichuan Symphony Orchestra.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe  www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro .

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe  www.bilete.ro , în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul orchestreradio.ro .
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus