Stiri de ultima ora

Evenimentele de lansare a Sezonului Cultural România – Franţa în ţara noastră

Evenimentele de lansare a Sezonului Cultural România – Franţa în ţara noastră
Cultura
Klaus Iohannis, preşedintele României, E. S. Michele Ramis, Ambasadoarea Franţei în României, Valer-Daniel Breaz, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale,Liliana Ţuroiu, preşedintele Institutului Cultural Român, au participat, ieri, la evenimentele de deschidere a Sezonului România-Franţa.

„Suntem onoraţi să deschidem aici, la Bucureşti, această etapă importantă a Sezonului România-Franţa, un proiect major al celor două culturi, generat de voinţa comună a artiştilor de a mărturisi, încă o dată, cum au făcut-o de-a lungul istoriei, fondul lingvistic şi spiritual comun, simetria perfectă a mentalităţilor, precum şi vocaţia de a sta împreună într-o construcţie fermă a principiilor şi a valorilor identitare europene. Cultura română este purtătoare de prietenii şi de învecinări, duce cu sine întâlniri fundamentale şi, peste toate, un protocol interior al bunei aşezări în propriul destin european. Suntem, cu toţii, onoraţi să fim parteneri şi gazde în această perioadă pentru personalităţi marcante ale culturii din spaţiile francofone”, a declarat  Daniel Breaz, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale la deschiderea oficială a Sezonului Cultural România – Franţa, la Muzeul de Artă al României.

Totodată, acesta a deschis şi Vernisajul Eli Lotar la Muzeul Colecţiilor de Artă, unde a spus că în contextul în care toate proiectele incluse în Sezonul Cultural România-Franţa sunt orientate spre recuperarea şi punerea în valoare a unor structuri identitare şi artistice comune celor două ţări, expoziţia Eli Lotar este una simbolică întrucât reuneşte piese de patrimoniu - o retrospectivă a operei unui artist francez cu rădăcini româneşti, ştiut fiind faptul că Eliazar Lotar Teodorescu este fiul poetului Tudor Arghezi.

Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale a participat şi la expoziţia - „Lucrări din colecţia de artă contemporană Société Générale”, desfăşurată tot la Muzeul de Artă al României. Cu acest prilej, demnitarul a precizat că „lucrările reunite în această colecţie de artă contemporană, aparţinându-le celor aproape 30 de reputaţi artişti, au fost cu tact alese din patrimoniul Société Générale de către curatorul expoziţiei, Mihnea Mircan, în jurul unui concept-metaforă extrem de ofertant, desprins din volumul lui Georges Perec din 1974, Specii de spaţii. Scenografia expoziţiei este ea însăşi surprinzătoare şi incitantă”.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus