Stiri de ultima ora

Donald Trump, inspirație pentru caricaturiști, la Barcelona International Comic Fair 2017

Donald Trump, inspirație pentru caricaturiști, la Barcelona International Comic Fair 2017
Cultura
Barcelona International Comic Fair (Salonul benzilor desenate din Barcelona), care se desfășoară între 30 martie și 2 aprilie în orașul spaniol, prezintă la această a 35-a ediție o selecție de lucrări ale caricaturiștilor, umoriștilor și creatorilor grafici care l-au avut ca inspirație pe actualul președinte al SUA, Donald Trump, relatează EFE.

De la intrarea sa în cursa pentru Casa Albă, discursurile sale incendiare, accesele de furie, gesturile sale crispate și, mai ales, podoaba sa capilară oxigenată și pieptănată artistic au umplut prima pagină a multor reviste comice și publicații satirice, dar și rubricile de caricaturi ale unor ziare serioase.

Salonul de la Barcelona prezintă "Retratando a Donald Trump" (Portretizându-l pe Donald Trump) ce cuprinde o serie de caricaturi de tot felul în cheie satirică, ironică sau critică, care au basculat între incredulitatea față de ceea ce se credea imposibil — unele datează din campania sa prezidențială — și până la neașteptatul său triumf, contrar tuturor pronosticurilor, care a fost pe punctul de a-i lăsa pe analiști fără loc de muncă.

Trump apare portretizat sub toate formele posibile, grotesc, crispat, încastrat într-un zid de la frontiera mexicană cu un pistol în mână, cu mâna sub fusta unei femei sau ca o matrioșka care ascunde mari dictatori ai istoriei.

Se evidențiază caricaturile unor mari publicații cotidiene precum The New Yorker, Charlie Hebdo, The Washington Post și The New York Times dar și din ziare din țara vecină precum El Universal din México.

Barcelona International Comic Fair îl are ca președinte pe caricaturistul Jaume Capdevila potrivit căruia portretizarea lui Trump "este un act contestatar care nu vizează doar personajul ci tot ceea ce el reprezintă", "un colaj care explorează luminile și umbrele acestei lumi și cea care se întrezărește, temerile, conflictele și tarele zilelor noastre".

Un Trump uriaș îmbrăcat în jeanși și reprezentat ca șerif străjuiește intarea în expoziție unde vizitatorii vor admira diferite caricaturi expuse pe "un zid al plângerii" dedicat unui politician care în doar două luni de președinție s-a transformat într-un filon de aur inepuizabil pentru caricaturiștii din întreaga lume.
www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus