Stiri de ultima ora

DOCUMENTAR. 95 de ani de la naşterea actorului, regizorului şi scenaristului Ion Lucian. În 2004 actorul a fost decorat de preşedintele Franţei, Jacques Chirac

DOCUMENTAR. 95 de ani de la naşterea actorului, regizorului şi scenaristului Ion Lucian. În 2004 actorul a fost decorat de  preşedintele Franţei, Jacques Chirac
Cultura
DOCUMENTAR. 95 de ani de la naşterea actorului, regizorului şi scenaristului Ion Lucian. În 2004 actorul a fost decorat de preşedintele Franţei, Jacques Chirac

Ion Lucian, actor, regizor, scenarist, s-a născut la 22 aprilie 1924, în Bucureşti. A jucat, de-a lungul anilor, sute de personaje din dramaturgia românească şi universală şi a semnat regia a peste o sută de spectacole. În 2004 a fost decorat de  preşedintele Franţei, Jacques Chirac.

ion Lucian

A absolvit, în 1945, Academia Regală de Artă Dramatică din Bucureşti, potrivit volumului "1234 cineaşti români" (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1996). A fost un actor complet, jucând în spectacole de comedie şi dramă, în spectacole de revistă, pe micul şi pe marele ecran, în spectacole de teatru radiofonic. Ion Lucian a fost, totodată, un om de teatru complet, ca actor, regizor, autor dramatic, director de teatru şi coordonator de proiecte teatrale, ocupându-se cu dragoste şi dăruire de domeniul teatrului pentru copii şi tineret.A jucat pe scena Teatrul de Operetă Alhambra , în anii 40, apoi la Teatrul Municipal Bucureşti (actualul Bulandra), la Teatrul Nottara , apoi, din anii 60 până în 1990, la Teatrul de Comedie din Bucureşti. A fost fondator şi director al Teatrului pentru Copii Ion Creangă (1964-1972) şi al Teatrului Excelsior din Bucureşti (1990-2012).Ion Lucian a făcut parte din distribuţia piesei Celebrul 702 , de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter, a cărei premieră a avut loc la 5 ianuarie 1961 şi care a constituit prima reprezentaţie a Teatrului de Comedie. La 24 decembrie 1964, Teatrul Ion Creangă din Bucureşti îşi începea activitatea odată cu premiera piesei Harap Alb , în regia lui Ion Lucian, directorul noii instituţii. Decretul de constituire a Teatrului Ion Creangă , instituţie fondată de Ion Lucian, a fost emis la 4 mai 1965.La 10 aprilie 1964 avea loc la Teatrul de Comedie premiera piesei Rinocerii , pe un text de Eugen Ionescu, în regia lui Lucian Giurchescu, avându-i ca protagonişti pe Radu Beligan, Ion Lucian şi Sanda Toma.

Ion Lucian a jucat, de-a lungul anilor, sute de personaje din dramaturgia românească şi universală şi a semnat regia a peste o sută de spectacole. Dintre piesele în care a jucat amintim: "Mincinosul" de Carlo Goldoni; "Astă seară se joacă fără piesă" de Luigi Pirandello; "Ţara surâsului" de Franz Lehár; "Nu se ştie niciodată" de G. B. Shaw; "Câinele grădinarului" de Lope de Vega; "D ale Carnavalului" de I. L. Caragiale; "Rinocerii" de Eugen Ionescu; "Scaiul" de Georges Feydeau; Regele Cerb de Carlo Gozzi; Procesul d-lui Caragiale de M. Ştefănescu; Svejk în al doilea război mondial" de Bertold Brecht, Insula de Mihail Sebastian ş.a.A fost invitat în calitate de actor şi regizor în Italia, Belgia, Franţa, Japonia, Canada, SUA. Printre spectacolele pentru copii regizate de Ion Lucian şi montate la teatre din Franţa, Canada, Belgia, Japonia, SUA, Italia, se numără Cocoşelul neascultător , "Snoave cu măşti" şi "Pinocchio".Din filmografia sa amintim: Două lumi şi o dragoste (1945, regia Victor Gertler), Viaţa învinge (1951, regia Dinu Negreanu), Gelozia bat-o vina (1954, regia Elena Negreanu), Afacerea Protar (1955, regia Haralambie Boroş), Alo?...Aţi greşit numărul (1958, regia Andrei Călăraşu), D ale carnavalului (1958, regia Gheorghe Naghi, Aurel Miheles), Doi vecini (1958, regia Geo Saizescu), Titanic-vals (1964, regia Paul Călinescu), Mofturi 1900 (1964, regia Jean Georgescu), Rămăşagul (1984, regia Ion Popescu-Gopo), potrivit volumului "1234 cineaşti români". A făcut parte, de asemenea, din distribuţia filmului "Medalia de onoare", în regia lui Călin Peter Netzer, a cărui premieră a avut loc în 2010.

S-a numărat, alături de alte nume importante ale vieţii teatrale româneşti şi invitaţi de marcă din Franţa, Elveţia, Belgia, Ucraina, printre participanţii la Festivalul de teatru franco-român Coup de Théâtre , organizat în perioada 20 martie - 7 aprilie 2004, la Bucureşti, de Institutul Francez din Bucureşti şi Ambasada Franţei.

Ion Lucian a fost distins, în 2000, cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în Grad de Cavaler. În cadrul spectacolului de gală intitulat Vârsta de Aur , din 9 decembrie 2001, de la Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti, i-a fost decernat un premiu special.La cea de-a X-a ediţie a Galei Premiilor UNITER, din 2002, a primit un premiu pentru întreaga activitate, iar la ceremonia din 2003 de decernare a Premiilor naţionale în domeniul teatrului, de către Ministerul Culturii şi Cultelor, a primit Premiul pentru întreaga activitate artistică.

În 2004 lui Ion Lucian i-a fost conferit, prin decret al preşedintelui Franţei, Jacques Chirac, titlul de Ofiţer al Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare, ca semn al recunoştinţei şi aprecierii statului francez. Distincţia încununează activitatea remarcabilă a lui Ion Lucian desfăşurată în spaţiul francofon. Ion Lucian a fost, totodată, din 1973, membru al Uniunii Scriitorilor din Franţa.

I-au fost decernate titlul de Societar de Onoare al Teatrului Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti şi de Societar de Onoare al Teatrului Excelsior. În 2007 a primit Premiul de excelenţă la ediţia a V-a a Festivalului Comediei Româneşti "festCO", de la Bucureşti.

Se numără, alături de Mircea Albulescu, Mia Braia, Gigi Căciuleanu, Ion Caramitru, Dina Cocea, Iurie Darie, Gheorghe Dinică, Ştefan Iordache, Marcel Iureş ş.a., printre cei 42 de actori, regizori, dansatori, interpreţi de muzică din volumul "Amintirea ca un parfum", un album cu fotografii şi interviuri, al scriitoarei Silvia Kerim, lansat în 2007. La 23 decembrie 2010 a fost lansat un al treilea CD de autor din colecţia "Mari actori români" - volumul "Taclale", acesta fiind dedicat marelui actor Ion Lucian.Ion Lucian a încetat din viaţă la 31 martie 2012, la Bucureşti. A fost înmormântat la Cimitirul Bellu, pe Aleea Artiştilor. În decembrie 2012 a avut loc ceremonia de decernare, in memoriam, a patru stele, pentru Liviu Ciulei, Ion Lucian, Emil Hossu, şi Şerban Ionescu, pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti.
www.tvrinfo.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus