Stiri de ultima ora

David Tennant şi Michael Sheen, în comedia realizată în izolare Staged

David Tennant şi Michael Sheen, în comedia realizată în izolare Staged
Cultura
Actorii David Tennant şi Michael Sheen, care au jucat împreună în „Good Omens”, îşi vor da replica şi în comedia realizată în izolare „Staged”, producţie BBC, potrivit news.ro.

Serialul de comedie va fi difuzat de BBC One în luna iunie.

„Staged”, care va avea şase episoade a câte 15 minute, are distribuţia unui spectacol de teatru care este suspendat. Actorii sunt urmăriţi pe măsură ce încearcă să facă tot posibilul pentru a continua repetiţiile în timpul izolării.

Absurd şi amuzant deopotrivă, „Staged” se bucură şi de participarea actorilor Georgia Tennant, Lucy Eaton şi Anna Lundberg.

Show-ul va avea şi invitaţi, între care Nina Sosanya.

Bazat pe o idee originală a lui Simon Evans şi Phin Glynn, „Staged” este scris şi regizat de Evans şi este o producţie Infinity Hill/GCB Films pentru BBC One.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus