Stiri de ultima ora

Darul lui Amza Pellea de ziua Oanei Pellea: „La naşterea Oanei”

Darul lui Amza Pellea de ziua Oanei Pellea: „La naşterea
Oanei”
Cultura
S-a născut pe 29 ianuarie 1962, la Bucureşti, iar tatăl ei, Amza Pellea, a scris atunci, în acel sfârşit de ianuarie, o poezie pentru ea. Azi, Oana Pellea împlineşte 53 de ani şi este una dintre cele mai importante actriţe din România, cu roluri în spectacole care au făcut istorie, de la Maşa în „Trei surori”, la Regina din „Richard II”. Acum o puteţi vedea în cea mai recentă premieră, „N(aum)”, după Gellu Naum, la Teatrul Metropolis.

„Ce-mi place: bunul-simţ. Să beau apă în dimineţile cu soare la fereastră. (…) Mozart. Să râd. Să mă uit la cer. Să spăl vase. Să dorm. Orice animal şi orice floare. Când oamenii zâmbesc. Mirosul de vopsea şi de detergent. Copiii. Casele, obiectele vechi. (…) Să fiu protejată şi să protejez. Dragostea. Zborul. Să dau valoare lucrurilor uitate. Albul şi negrul. Delicateţea. A dărui. Ciorapii de lână. Curiozitatea de a afla cine sunt. Modestia. Curajul de a plânge… Să înot. Briza. Certitudinea că nu există moarte… Să  nu am nimic de făcut. Să dau roată prin creierul meu. Să fiu îndrăgostită… Mirosul de hârtie. Senzaţia de a fi şi de a nu fi aici şi acum, în acelaşi timp. Praful care devine aur sub reflector. Oamenii de scenă. Oamenii simpli. Oamenii… Să-i mulţumesc Sfântului Anton. Muzica aceea care e muzică şi bărbaţii care sunt bărbaţi. Să mă caut şi să mă uit din când în când. Etc.” Sunt câteva rânduri din „Jurnalul 2003-2009”, publicat de Oana Pellea şi care conturează o personalitate aparte, de o simplitate cu totul specială.

Cine a văzut-o pe Oana Pellea pe scenă ştie cum schimă lumea într-o clipă, ştie că poate să râdă şi să plângă în acelaşi timp, că trăieşte fiecare gând şi fiecare replică deplin. Cine dintre cei care au intrat în urmă cu ani buni în sala „Toma Caragiu” a Teatrului Bulandra o va putea uita în celebra scenă cu Marcel Iureş în Verşinin, la lumina lumânărilor?! Iar Jurnalul seamănă cu ea pe scenă, cu multele ei chipuri, care adunate laolaltă o alcătuiesc pe scenă şi în viaţă... Acum 53 de ani, când ea se năştea, tatăl ei, celebrul Amza Pellea, scria câteva versuri şi-i intitula poezia „La naşterea Oanei”.  Azi, de o sinceritate tulburătoare:

„Te-ai întrupat din stele, din pulbere, din vânt, din gândurile mele, din apă, din pământ şi din iubirea noastră clocotitoare, vie... Ai înflorit, albastră, gingaşă bucurie. Aluneci ca o rază de soare jucăuş, eşti apa dintr-o rază, eşti pumnul meu, căuş, din care, însetat, sorb viaţa-adevărată şi bucurie multă, şi lacrimă curată (...) Prin tine devin veşnic şi capăt sens şi ţel, prin tine sunt puternic, sunt piatră, sunt oţel şi, datorită ţie, fetiţa mea cea mică, de-acuma lui tăticu’ de moarte nu-i e frică!”

Amza Pellea

Într-un interviu acordat ziarului Adevărul în această toamnă, atunci când s-a lansat volumul „Să rîdem cu Nea Mărin”, Oana Pellea povesteşte câteva amintiri din copilăre, alături de Amza Pellea: „Amintirile câteodată sunt declanşate de pozele din copilărie. Am una în care mă uit în sus la el, ca la Dumnezeu, el mi-a făcut poza, aveam vreo 3 ani cred. Ştiu momentul în care mi-a făcut poza, la noi acasă, ştiu camera, ştiu momentul zilei, ştiu cum a luat aparatul... Dar dacă n-aş fi văzut poza probabil că nu mi s-ar fi declanşat. Amintirile stau acolo într-un cotlon în noi şi ceva le face să ţâşnească. Dar altfel îmi port părinţii atât de mult cu mine, secundă de secundă, şi sunt atât de tare în ADN-ul meu, în sângele meu, în viaţa mea, încât nu ştiu să aleg dintre amintiri...”

Dacă vreţi să o cunoaşteţi pe Oana Pellea, mergeţi la teatru! Veţi descoperi un om, o actriţă, o femeie. Şi apoi citiţi-i Jurnalul! Printre paginile lui se ascund şi se dezvăluie trăsături ale unei personalităţi cuceritoare. Iată câteva rânduri care o definesc:

„Aş vrea să aprind o lumânare pentru Mihai Eminescu… e ziua lui şi stau stupid în asfinţit cu un cremşnit în mână, pe care mi l-a dat maica Teodora, ascultând un glas de înger ce tot încearcă să mă ridice de la pământ, în faţa minunăţiei numite Tismana. (…) Când ies din incinta mănăstirii, în partea stângă, sus, în stânca-peşteră a Sfântului Nicodim, văd o cruce luminată şi mă închin. Cobor dealul Tismanei şi văd cum valea se umple de nori. Acum, când scriu asta pe computer, ascult Sinatra cu „New York, New York”. Ce legătură are Tismana în nori cu New Yorkul? Cum le poate amesteca Doamne-Doamne aşa… cum e posibil să facă un cocteil aşa Dumnezeu… Şi totuşi, da! au ceva în comun. Minunea că există amândouă.”
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus