Stiri de ultima ora

Dan C. Mihăilescu: „Când stai un an şi jumate prin spitale şi ţi se recoltează tot sângele, îţi dai seama cât vin roşu ai băut degeaba”

Dan C. Mihăilescu: „Când stai un an şi jumate prin spitale şi ţi
se recoltează tot sângele, îţi dai seama cât vin roşu ai băut
degeaba”
Cultura
Dan C. Mihăilescu consideră că suferinţa fizică are ca efect o îmbogăţire sufletească şi etică. În noul său volum, „Plăceri vinovate şi datorii împlinite. 12 confesiuni (o antologie)”, lansat duminică, la Gaudeamus, criticul literar a adunat textele de evocări şi confesiuni din volumele colective în care a scris.

Dan C. Mihăilescu (64 de ani) a fost primul critic care l-a observat pe Radu Paraschivescu, într-un articol care i-a dat acestuia „oxigenul de care ai nevoie ca să crezi că nu faci umbră pământului degeaba”. Un articol pe care Paraschivescu l-a decupat şi l-a pus bine deoparte. 

Astfel motivele bucuriei scriitorului de a vorbi la lansarea cărţii lui Dan C. Mihăilescu, pe lângă cele personale, ţin de calitatea scriiturii acestuia.

„Cuvintele care compun frazele lui Dan C. au carnaţie, îţi vine să muşti din ele, îţi vine să le tratezi ca pe bucate, nu ca pe bucăţi. Dacă mi s-ar cere să pun o etichetă pe ceea ce face, pe ceea ce este Dan C. Mihăilescu aş spune că este întruparea eferverscenţei erudite... capabil să vorbească şi să scrie cu un farmec cum rareori găseşti... Indiferent de temele alese, ceea ce scrie e întotdeauna îmbucurător... plăcerea ideilor puse-n circulaţie rămâne aceeaşi”. 

Dan C. Mihăilescu stă în faţa mulţimii de oameni adunaţi la standul editurii să-l asculte, pe scaun. Îşi cere scuze: „Iertaţi-mă că stau aşa, dar asta e din cauza pasiunilor vinovate”. Oamenii răspund cu râs, unii ridicându-se din când în când pe vârfuri din când în când să îl vadă pe cel care obişnuia să prezinte „Omul care aduce cartea" sau „Cartea de la ora 5”.

„Într-adevăr, volumul lui Radu, <>, mi-a stârnit aşa o invidie încât am zis că pot să-mi adun din cele 12 volume colective, textele de evocări şi confesini. Apropo de voluptatea confesiunilor pe care bine a remarcat-o Radu... Altcineva mi-a spus că sunt mănuşa stoarsă a literaturii române de astăzi... Cred că Radu va fi de acord cu mine că această bulimie auto-mărturisitoare vine şi din cauza blestematului de regim alimentar pe care suntem obligaţi amândoi să-l ţinem”, a spus Dan C. Mihăilescu.

Apologia îmbătrânirii

„Atunci când nu mai ai voie sare, dulciuri, când stai un an jumate prin spitale şi ţi se recoltează tot sângele şi ajungi să îţi pară rău de cât sânge pleacă de la tine, şi-ţi dai seama cât vin roşu ai băut degeaba, şi ajungi să bei numai vin fără alcool, îţi dai seama că nu mai ai altceva decât trecutul, propria-ţi viaţă, evadarea în amintiri- bunicii tăi, câinii, tăi, motanii tăui, iubirile tale, armata chiar”, a adăugat scriitorul şi criticul literar. 

După 14 luni de stat în spital şi multe nopţi albe, Dan C. Mihăilescu s-a întrebat dacă nu cumva ceea ce a învăţat până acum în viaţă, „bagajul de înţelepciune”, nu e o iluzie. Îşi aminteşte că atunci când a contribuit cu un text la volumul „Cum să îmbătrânim”, coordonat de Marina Dumitrescu Baconschi, apărut la editura Baroc, se lăuda că îi place să îmbătrânească. Andrei Pleşu avea să-i contrazică însă aplogia îmbătrânirii. 

„M-am lăudat ca dobitocul că-mi place să îmbătrânesc. Asta îţi dă o libertate fără margini, adică exact ceea ce susţinuseră înaintea mea Alexandru Paleologu şi Constantin Noica care spunea că noi, românii, suntem meşteri în valorificarea negativului... Şi m-am găsit eu să fac eu teoria îmbătrânirii ca bucurie de a fi, pentru ca Andrei Pleşu să ne spulbere dintr-odată, zicând că da, e uşor să faci apologia îmbătrânirii când nu te doare şi nu suferi de nimic”. 

O viaţă feliată şi pusă pe foaie 

În acest an, pe Dan C. Mihăilescu l-a ajutat trecutul, apelul la memorie: „amintirile, toate incursiunile, podul cu vechituri care a fost şi este viaţa mea, practic m-au ajutat să supravieţuiesc, ba încă acum să mă fac obiectul admiraţiei în bloc cum că sunt un luptător, nu doar un supravieţuitor”. Despre volumul său, spune că reprezintă „o viaţă feliată şi pusă pe foaie cu triumflalism care acum, s-a transformat în deznădejde, deprimare”.

Speră să fie un exemplu, în special pentru nepoţii lui care să înveţe că cel mai mare păcat e deznădejdea, dar şi faptul că „nicio înţelepciune nu ţine de foame”

„...o deziluzie că cu cât ştii mai ferm toate esenţele vieţii ca de pildă <>, sau <>... când ţi le dă boala dintr-odată şi te ajută să treci prin acest filtru al clepsidrei, îţi dai seama că degeaba le-ai învăţat,că nicio înţelepciune nu ţine de foame. Nu te cauterizează şi nu-ţi poate compensa răul.”

„Tot ce-i bun e rău şi tot ce-i rău e bun”- asta a învăţat în special după zecile de ore de kinetoterapie care l-au învăţat că cu cât suferi mai mult fizic, cu atât te vei îmbogăţi sufleteşte şi etic. De asemenea, şi-a dat seama cât de puţină importanţă acordă oamenii propriilor corpuri. 

„Noi dispreţuim corpul, bucuriile carnale, convinşi că numai flacăra lumânării e valoroasă, adică duhul din viaţa ta. Abia îmbătrânind, îmbolnăvindu-te, îţi dai seama că şi carnera, acea ceară a lumânării, are rolul ei”. 
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus