Stiri de ultima ora

Dâmboviţa: Festivalul Padina Folk va fi organizat pe 15-16 august la Peştera

Dâmboviţa: Festivalul   Padina Folk   va fi organizat pe 15-16 august la Peştera
Cultura




Festivalul "Padina Folk" ce îi are cap de afiş pe Mircea Baniciu şi Vasile Şeicaru va avea loc pe 15-16 august în zona Telecabinei Peştera din Munţii Bucegi, comuna dâmboviţeană Moroeni.



Organizatorii evenimentului s-au întâlnit, joi, la Peştera împreună cu reprezentanţi ai Jandarmeriei, Poliţiei, Salvamont, ISU Dâmboviţa, Crucea Roşie şi alte instituţii implicate în desfăşurarea evenimentului.



"Am avut astăzi (joi, n.r.), alături de reprezentanţii instituţiilor implicate în organizarea manifestării denumite generic Padina Folk, un comandament la faţa locului, chiar aici, unde vom organiza evenimentul, în zilele de 15 şi 16 august. Am stabilit ultimele detalii, legate de desfăşurarea festivalului, am delimitat zonele de campare, zonele care vor fi destinate amplasării corturilor, celor care vor dori să comercializeze produse alimentare, şi, de asemenea, zona în care vor avea acces spectatorii care vor dori să participe la cele două concerte", a precizat preşedintele CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea.



Acesta a mai spus că festivalul are rolul de a promova zona turistică Padina Peştera.



"Sper să avem timp frumos, (...) ca oamenii să se bucure de soare, de munte şi de clipe frumoase petrecute aici. Am speranţa că va fi un festival de ţinută şi că vom avea foarte mulţi iubitori ai muntelui la această acţiune", a mai spus Oprea.



În data de 15 august 2019 vor fi prezenţi pe scena Festivalului "Padina Folk": Mircea Baniciu, Vasile Şeicaru, Maria Gheorghiu, Cătălin Stepa şi Adrian Bezna. În cea de-a doua zi a festivalului vor concerta Andrei Păunescu, Trupa Calendar, Magda Puşkaş, Nicu Zotta şi Cristi Corcioveanu. Spectacolele vor avea loc începând cu ora 18,30, iar accesul este liber.



Organizator al festivalului este Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa. AGERPRES / (AS - autor: Cornelia Dumitru, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus