Stiri de ultima ora

Cum s-a destrămat prietenia dintre Nietzsche şi Wagner. „M-a insultat mortal”

Cum s-a destrămat prietenia dintre Nietzsche şi Wagner. „M-a insultat mortal”
Cultura
Friedrich Nietzsche şi Richard Wagner                                                                     FOTO: notesonnotes.org

Pe compozitorul Richard Wagner şi pe filosoful Friedrich Nietzsche i-a legat, la un moment dat, o strânsă şi sinceră prietenie. Totuşi, aceasta avea să se termine odată cu schimbarea viziunii lui Nietzsche, când Wagner devenea din speranţa salvării culturii germane, un individ care corupea „muzica viitorului”.

Dintre oamenii pe care Friedrich Nietzsche i-a întâlnit, se poate spune că Richard Wagner (22 mai 1813- 13 februarie 1883) l-a impresionat cel mai tare. Poate şi datorită vârstei fragede pe care filosoful o avea la momentul în care l-a întâlnit pe compozitor, 24 de ani. La acel moment, în 1868, Wagner avea vârsta tatălui său. 

Încă de mic copil, Nietzsche (15 octombrie 1844- 25 august 1900), fusese pasionat de muzică, fiind un pianist iscusit, lăudat de apropiaţi pentru improvizaţiile sale. Când l-a cunoscut pe Wagner, Nietzsche îl întâlnea pe individul prin care, în viziunea sa, se justificau toate suferinţele lumii. Era geniul creativ. 

Richard Wagner era în plină ascensiune în această perioadă. În 1864, primise sprijinul regelui Ludovic al II-lea al Bavariei, „Maeştrii cântăreţi din Nürnberg” avusese premiera în 1868, „Tristan şi Isolda” în 1869, iar „Walkiria” în 1870. Deşi în acea vreme era dificil să mergi la operă, studentul Friedrich Nietzsche şi prietenii săi reuşiseră să obţină o partitură a „Tristan şi Isolda”, fiind mari admiatori a ceea ce numeau „muzica viitorului”. 

Nietzsche a început să îl viziteze pe compozitor şi pe soţia acestuia, Cosima, la Tribschen, la o oră de mersul cu trenul de Basel, unde Nietzsche, la doar 25 de ani, preda filologie clasică. 

Legătura celor doi se strângea în primul rând datorită dorinţei împărtăşite de revitalizare a culturii germane prin noi forme ale artei. În prima sa carte, „Naşterea tragediei” (1872), Nietzsche concluziona că o personalitate precum Wagner este salvatorul artei dionisiace, cel care este necesar pentru combaterea raţionalismului socratic. 

În mod evident, soţii Wagner au apreciat cartea. Sincronizarea era perfectă: omagiul îi era adus de un tânăr remarcabil precum Nietzsche, lui Richard Wagner, exact când acesta strângea bani pentru o nouă operă la Bayreuth, care urma să fie dedicată exclusiv operelor sale. 

Primele probleme

Wagner a realizat că prestigiul prietenului său îl putea ajuta în privinţa propriei reputaţii. Nietzsche i-a fost aături, însă după un timp, atitudinea compozitorului a început să îl deranjeze.

Primul festival al lui Wagner

În 1876, în Festspielhaus, avea loc primul festival din Bayreuth, a cărui figură centrală era, bineînţeles, Wagner. Nietzsche însă nu se simţea bine pe scena socială şi înconjurat de superficialitatea lucrurilor din festival. Tânărul filosof şi-a făcut apariţia,însă nu a rămas până la final. A ascultat o parte dintre interpretări, după care a plecat. Nietzsche constatase că manifestarea organizată de Wagner pentru Wagner, era una cu un caracter profund elitist, accesibilă doar celor înstăriţi.  

În acelaşi an, va publica „Consideraţii inactuale” în care concluziona că, în viitor, avea să apară un volk care avea „să îşi citească propria istorie în semnele artei lui Wagner”. Acest volk nu avea să îl vadă pe Wagner ca „profet al viitorului, aşa cum ne pare nouă, ci interpretul trecutului”. Deodată, în ochii lui Nietzsche, Wagner nu mai reprezenta speranţa salvării culturii germane, după cum scrie Shilo Brooks, în ”Nietzsche’s Culture War: The Unity of the Untimely Meditations”.

Ultima întrevedere

Wagner pleca în 1876, cu familia în Italia, rămânând o perioadă în Sorrento. Acolo, avea să aibă loc ultima întâlnire dintre el şi Nietzsche. Conform Cristinei Maria Sârbu, în „Nietzsche şi muzica”, Wagner tocmai aflase că deficitul festivalului său era unul imens, de 147.851 de mărci. Între timp, şi filosoful îşi luase un an de concediu din pricina apariţiei unor probleme medicale. Ajunge, alături de Ree, şi în Sorrento unde, scrie Sârbu, în seara zilei de 27 octombrie, sunt oaspeţii soţilor Wagner. 

Compozitorul l-ar fi averizat pe Nietzsche cu privire la prietenul său, căci era evreu. Discutând pe marginea „Parsifal”, filosoful a fost dezamăgit de apariţia temelor creştine, cu atât mai mult cu cât considera că această apariţie avea legătură tot cu dorinţa de succes a lui Wagner, nu cu motive ce ţineau de viziunea artistică. 

                                                                                           Lou Andreas-Salomé, Paul Rée şi Friedrich                                                                                                       Nietzsche în 1882 (Foto: Wikipedia)

Sora lui Nietzsche, un apropiat al lui Wagner

În anii următori, Nietzsche şi Wagner înstrăinat din ce în ce mai mult în privinţa concepţiilor filosofice. Elisabeth, sora lui Nietzsche a rămas însă apropiată de compozitor şi cercul acestuia. Cel mai probabil, viziunea ideologică i-a ţinut apropiaţi.

Una dintre teoriile care s-au menţinut până astăzi este că multe dintre scrierile lui Nietzsche ar fi fost modificate de sora acestuia care a devenit un susţinător înflăcărat al lui Hitler. Conform unui articol publicat în The Telegraph, acesta şi câţiva ofiţeri germani de rang înalt au participat la înmormântarea surorii lui Nietzsche. Elisabeth Forster este cea care i-ar fi format fratelui său imaginea de naş al fascismului.

Friedrich Nietzsche alături de sora lui, Elisabeth Forster- Nietzsche (Foto: historicalwallpapers)

Christian Niemeyer, editorul volumului ”The Nietzsche Encyclopedia” a declarat pentru The Daily Telegraph, că aceasta „făcea orice putea- spunea poveşti despre Nietzsche, scria scrisori false în numele fratelui ei şi aşa mai departe- pentru a-l face pe Nietzsche să pară că a fost un gânditor de extremă dreapta”. Editorul a adăugat că au descoperit mai multe scrisori false datând încă din 1887.

Revenind la Friedrich Nietzsche, i-a dedicat următoarea lucrare lui Voltaire, iar despre Wagner a mai scris ”Cazul lui Wagner” şi ”Nietzsche Contra Wagner”, unde compozitorul era descris ca o boală, secând şi ultima fărâmă de viaţă din muzica germană. În viziunea sa, Wagner se transformase din speranţa salvării culturale în conducătorul decadenţei acesteia. 

Speculaţiile lui Wagner cu privire la sănătatea lui Nietzsche

În 1877, Wagner făcea speculaţii cu privire la sănătatea lui Nietzsche, care devenise şubredă. Compozitorul îi scria unuia dintre medicii filosofului, lui Otto Eiser, explicând că are o suspiciune: vedea slabă şi durerile de cap ale lui Nietzsche trebuie să fi fost cauzate de masturbarea excesivă.

Trecând peste confidenţialitatea medic-pacient, Eiser îi răspunde, explicându-i că pacientul său avea un virus care cauza gonoree, astfel că fusese sfătuit chiar de el să se masturbeze, din motive terapeutice. 

Auzind de speculaţiile lui Wagner şi de indiscreţia medicului său, Nietzsche i-a explicat într-o scrisoare prietenului său, Peter Gast, că Wagner era plin de idei nedrepte când afirma că schimbările în filosofia sa erau cauzate de excese nenaturale sau de pedofiloie homoerotică. Mazzino Montinari, cercetător în studii germanice, insistă că rupta personală dintre cei doi a fost cauzată strict de diferenţele filosofice şi intelectuale.

Moartea lui Wagner şi „insulta mortală”

Wagner se stingea pe 13 februarie 1883 la Veneţia, în urma unui atac de cord. În acelaşi volum, Sârbu scrie că ultimele cuvinte pe care le-a aşternut pe hârtie au fost „dragoste-tragic”.  În această perioadă, Nietzsche avea conflicte cu sora lui care tocmai se logodise cu Bernhard Forster, un wagnerian şi un antisemit convins. 

În februarie 1884, Nietzsche îi scrie lui Peter Gast că nu şi-a dorit niciodată mai mult ca în acel moment să fie muzician. Gast era pseudonimul lui Johann Heinrich Köselitz, unul dintre prietenii apropiaţi ai filosofului care îi şi dăduse acest nume. 

La o săptămâna de la moartea lui Wagner, filosoful îi scria Malwidei von Meysenbug, scriitoare germană, vorbind despre senzaţia stranie care îl încercase odată cu aflarea veştii precum şi despre „insulta mortală”. Scrisoarea este redată de Karin Bauer în volumul ”Adorno s Nietzschean Narratives: Critiques of Ideology, Readings of Wagner”. 

„Moartea lui Wagner m-a supărat teribil...A fost dificil să trebuiască să fiu inamicul cuiva vreme de şase ani, cineva care a fost admirat şi iubit atât de profund cum l-am iubit eu pe Wagner...Wagner m-a insultat mortal- vreau să îţi spun asta- i-am perceput întoarcerea, târârea înceată înapoi spre creştinism şi spre biserică, ca pe un afront adus mie: întreaga mea tinereţe şi direcţia ei au părut pătate, căci onorasem un intelect capabil de un asemenea pas. Ce s-ar fi putut întâmpla între noi, dacă mai trăia! Am săgeţi oribile în arc, şi Wagner era dintre acei tipi care ar fi putut fi ucişi prin cuvinte”.

În ”Behind Nietzsche’s Anti-Christianity: Wagner, Tragedy and the Greeks”, Stephen N. Williams, scrie că „pentru Nietzsche, Wagner, grecii şi viziunea tragică asupra vieţii înlocuiseră creştinismul copilăriei sale. Schimbase, într-un fel, iubirile. Când o a doua iubire dezamăgeşte, poate provoca repulsie faţă de prima, cea pentru care era substitut”.  
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus