Stiri de ultima ora

Corespondenţă specială din Polonia. Toni Erdmann, marele căștigător al Premiilor Academiei Europene de Film

Corespondenţă specială din Polonia. Toni Erdmann, marele căștigător al Premiilor Academiei Europene de Film
Cultura
Corespondenţă specială din Polonia. Toni Erdmann, marele căștigător al Premiilor Academiei Europene de Film

Faptul că actorul irlandez Pierce Brosnan a venit tocmai din călduroasa Californie în Wroclawul înghețat de un vânt aspru de iarnă rea, nu a încălzit pe nimeni și nici măcar nu a făcut ca cea de-a XXIX-a ediție a premiilor Academiei Europene de Film să fie mai puțin austeră decât a fost de fapt.

Putem trage, totuși, două concluzii clare la final: pelicula „Toni Erdmann“ a fost clar cel mai bun film al anului, cu cinci premii din tot atâtea nominalizări, iar cinematografia europeană este, parcă, ceva mai ipocrită pe an ce trece, lucru remarcat în aproape toate discursurile din acest an pline de învățăminte cu iz politic – evident, cu referire la Brexit, la o Europă care trebuie să rămână unită și la valul de „naționalism ieftin“ cu care se confruntă o serie din țările Europei de Vest.

Și nu ar fi nimic greșit în discursurile pline de glume „politizate“ dacă ce s-a spus nu ar rămâne la nivel de discurs și s-ar reflecta și în acțiunile cineaștilor prezenți la acest eveniment.

Iar unul dintre cele mai bune exemple de a spune un „nu“ răspicat valului de naționalism a fost dat chiar de celebrul regizor Pedro Almodovar.  Acesta a anunțat cu câteva zile înainte de eveniment că va acorda interviuri doar în spaniolă, ulterior departamentul de comunicare al Academiei fiind informat că, de fapt, celebrul regizor va sta de vorbă doar cu jurnaliștii din Spania.

Clar că Europa nu este formată din naționaliști. Drept dovadă stau reacțiile presei spaniole prezente la Centrul de Presă în seara galei la momentul anunțării premiilor la categoriile unde „Julieta“ lui Almodovar era nomina­lizată.

La ultima categorie, filmul european al anului, când prezentatorul premiului a rostit „Toni Erdmann“, oftatul presei spaniole dispuse pe două rânduri pline (Spania are cel mai mare contingent de reporteri la evenimentele Academiei) s-a transformat într-un huiduit înnecat. La fel au făcut în decurs de câteva minute aproape toți jurnaliștii spanioli, care nu au mai dorit să stea la sesiunile de Q&A ulterioare decernării premiilor.

Europa te iubim, noi cu tine vrem să fim

„Europa, fă un duș! Fii viitorul nostru mai curat și mai luminos“ și-a încheiat primarul orașului Wroclaw, Rafał Dutkiewicz, discursul din deschiderea celei de-a XXIX-a gale a premiilor Academiei Europene de Film. Dutkiewicz făcea referire la valul de naționa­lism care traversează o parte a Europei acum, spunând că nu ar trebui să ne lăsăm impresionați de astfel de „sentimente“.

Și, pentru că această ce­remonie nu a fost niciodată un eveniment politizat – da, sunt sarcastic! – directorul Wroclaw Film Comission, Rafał Bubnicki, a continuat prin a spune că se simte rușinat de unul dintre cele două pașapoarte pe care le deține – cel britanic, nu cel polonez și că Brexit-ul nu ar trebui să se întâmple.

„Iubesc Europa! Este cald aici!“, și-a început discursul amfitrionul serii, Maciej Stuhr, actor și comediant polonez, cel care în urmă cu un deceniu prezenta aceeași gală la Varșovia, primul oraș din spatele „Cortinei de Fier“ care a găzduit vreo dată evenimentul Aca­demiei Europene de Film. „Acum 10 ani, la Varșovia, eram foarte mândri de noua Europă, de ale ei granițe deschise. Habar nu aveam ce ne așteaptă“, a mai adăugat actorul.

Și, pentru respectarea tradiției acestei gale nu putea să lipsească un moment muzical. Dacă la Berlin, în urmă cu trei ani cântau Shantel și Bukovina Orchestra, anul acesta totuși ne aflam într-o țară din spatele fostei „Cortine de Fier“ și de ce să nu sărbătorim într-un mod puțin mai apro­piat de timpurile demult apuse? Așa că, un cor a interpretat un cântec pentru unificarea Europei, compus inițial pentru filmul „Trei culori: Albatru“ al regizorului polonez Krzysztof Kieślowski, la momentul în care Polonia se afla încă sub „Cortina de Fier“. „Acum este momentul pentru acest cântec, înțelegeți voi de ce“, a spus amfitrionul polonez al galei.   

Mr. Trump a predat puterea Academiei

Și, dincolo de problemele Europei, Academia a simțit nevoia să mai adauge una: Trump. Pe holurile hotelului jurnaliștii spanioli comentau că discursul lui Almodovar la interviuri a fost unul destul de vehement anti-Trump (nu că nu își făcuse deja publică opinia până acum). Însă, nu numai el a fost în această barcă. Regizorul Ken Loach îmi spunea la interviul acordat în exclusivitate pentru România că până acum eram la „două minute de miezul nopții. Acum, cu Trump, mai avem doar un minut” – referindu-se la disproporțiile dintre păturile sociale și la problemele grave ale a ceea ce în urmă cu 50 de ani se numea „clasa muncitoare”.

Ultima pată de culoare în tabloul „trumpenian” a fost pusă chiar de însăși membrii boardului Academiei Europene de Film. După acordarea celui de-al doilea premiu al serii, cel pentru scenariu – evident, acesta a mers la „Toni Erdmann” – a apărut pe ecran Agnieszka Holland, președinta consiliului de administrație al Academiei, așezată confortabil în scaunul președintelui american din Biroul Oval de la Casa Albă, păzită de două gărzi de corp cu mitraliere în mână (serios, încerc să evit expresia „racheți polonezi”).

„Trebuie să salvez lumea. Nu plec din Biroul Oval până democrația și toleranța nu vor fi restaurate!”. Da, evident impactul acestei scenete a fost unul amuzant, audiența izbugnind în râs, însă continuarea mesajului a mai temperat un pic hohotele. „Deci, de pe cel mai important scaun din lume, trebuie să reamintesc tuturor cineaștilor că munca noastră tocmai a devenit mult mai importantă ca până acum”, a mai spus ea în aplauzele (fără chicoteli) ale sălii.

Pierdut capete de afiș, le declarăm nule

Ca în fiecare an, gala organizată de Academia Europeană de Film are câteva nume mari pe afiș, anul acesta, actrița Isabelle Hupert, și actorii Hugh Grant și Pierce Brosnan fiind cei trei care deschideau lista invitaților de la ceremonia organizată la Wroclaw.

Însă, primii doi și-au motivat absența prin programul de filmări încărcat care nu le-au permis să călătorească, în timp ce al treilea Brosnan a fost un veritabil „agent 007” fiind văzut doar la evenimentul propriu-zis.

Gurile rele, aparținând unor membrii ai Academiei și jurnaliștilor prezenți în Polonia, au comentat îndelung faptul că Brosnan ajunsese la Wroclaw cu câteva zile înaintea evenimentului, pentru a avea timp să se trateze de „jetlag” și să viziteze orașul – care fie vorba între noi, dacă nu petreci câte jumătate de oră în fața fiecărei căbănuțe din imensa piață de Crăciun amenajată pe mai multe artere pietonale centrale, îl poți vizita într-o singură zi.

Așadar, Brosnan a fost scump la vedere, fentând nu numai orice întâlnire cu jurnaliștii prezenți la eveniment (au fost aproape 20 de jurnaliști pe lista celor care-și doreau un interviu cu fostul „007”), ci și fanii care l-au așteptat ore în șir în fața cochetului Hotel Monopol.

Însă, dacă Brosnan ar fi fost singura problemă a acestei gale am fi trecut cu vederea și ne-am fi bucurat de compania altor invitați. Dar nu, asta pentru că cei care au ajuns aici pentru ceremonie s-au ferit de presă ca dracul de tămâie, fără să se ofere motive temeinice pentru acest aspect.

Cu cinci zile înainte de ziua galei, listele cu cei care urmau să acorde interviuri erau lungi, însă pline de TBD (to be decided / se va decide ulterior), acest TBD transformându-se ulterior într-o stare de fapt: „Ai avut interviul cu Valeria Bruni Tedeschi sau TBD?” m-a întrebat râzând una dintre jurnalistele poloneze prezentă la eveniment. Actrița și regizoarea italiancă (ca informație de can-can, sora Carlei Bruni și deci cumnata fostului președinte al Franței, Nicholas Sarkozy) a dorit inițial să aibă câteva interviuri, răzgândindu-se ulterior fără ca agentul ei să ofere vreo explicație.

Cert este că „TBD” a rămas o glumă în sine la centrul de presă, iar majoritatea jurnaliștilor prezenți s-au bucurat dacă au reușit să facă măcar un singur interviu.

Egalitatea sexelor, runda I

„Toni Erdmann”, coproducția minoritar românească, a luat toate premiile importante, cinci la număr, la categoriile cel mai bun regizor, cel mai bun actor, cea mai bună actriță, cel mai bun scenariu și marele premiu pentru filmul European al anului. Este prima dată în istoria de 29 de ani a premiilor când un film regizat de o femeie câștigă acest premiu.

Maren Ade, regizoarea peliculei, a urcat pe scenă prima dată la câteva minute după începerea galei, pentru a riduca premiul pentru scenariul european al anului. „A fost o călătorie foarte lungă în scrierea scenariului și o documentare foarte stufoasă”, a spus aceasta la ridicarea premiului pe care l-a dedicat tatălui său.

Este totuși trist că premiul pentru cel mai bun film european a fost din start catalogat ca fiind primul regizat de o femeie care primește acest premiu. O remarcă sexistă făcută de amfitrionul serii, făcută chiar la începutul discursului lui Ade. Da, este un adevăr și o „realizare”, dar poate nu cea mai importantă pentru un film de calibrul lui „Toni Erdmann”.

Chiar dacă în primăvară, la Cannes, filmul era văzut ca un favorit la marele premiu – Palme d’Or, n-a fost să fie, iar marele trofeu a mers la „I, Daniel Blake” al regizorului Ken Loach. Ade s-a consolat la Cannes cu un premiu oferit de FIPRESCI, federația internațională a criticilor de film care acordă câte un premiu pentru fiecare secțiunea majoră a festivalului de pe croazetă, în acest caz fiind vorba de Competiția principală.
RomaniaLibera.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus