Stiri de ultima ora

Concert extraordinar la Opera Naţională Bucureşti de Ziua Europei

Concert extraordinar la Opera Naţională Bucureşti de Ziua Europei
Cultura




Un concert extraordinar dedicat Zilei Europei va fi prezentat joi, începând cu ora 18,30, pe scena Operei Naţionale Bucureşti.



Potrivit unui comunicat al ONB, transmis marţi AGERPRES, în programul serii se regăsesc arii celebre din opere precum "Aida" de Verdi, "Faust" de Charles Gounod, "La Traviata" de Giuseppe Verdi, "Carmen" de Georges Bizet, "Turandot" de Puccini, "Don Carlo" de Verdi, "La boheme" de Puccini, "Romeo şi Julieta" de Gounod etc.



Pe scenă vor evolua soliştii Oana Andra, Simonida Luţescu, Stanca Maria Manoleanu, Bianca Mărgean, Simona Neagu, Crina Zancu, Lucian Corchiş, Paul Lungu, Daniel Pop, Filip Panait, cu participarea Orchestrei şi a Corului Operei Naţionale Bucureşti.



La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea, iar conceptul regizoral poartă semnătura lui Alex Nagy.



Biletele se găsesc pe http://tickets.operanb.ro/ şi la casa de bilete a Operei Naţionale Bucureşti. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Irina Giurgiu)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus