Stiri de ultima ora

Concert: Diana Ketler şi Gilles Apap, la Bucureşti

Concert: Diana Ketler şi Gilles Apap, la Bucureşti
Cultura
Pe 7 martie, de la ora 19.30, în atmosfera intimă a Hanului Gabroveni, iubitorii muzicii clasice vor primi un cadou construit pe acordurile de vioară și pian ale unor mari instrumentiști ai lumii, Gilles Apap şi Diana Ketler, în cadrul programului Da Capo ARCUB Chamber Music.

Apreciat de Yehudi Menuhin drept un adevărat violonist al secolului XXI, Gilles Apap (vioară) este un muzician clasic, foarte solicitat în calitate de solist, alături de orchestre din lumea întreagă. Artistul s-a făcut remarcat prin capacitatea de a integra în repertoriul său o mare varietate de genuri muzicale pentru că Gilles nu se rezumă doar la a trece dincolo de frontiere, ci construiește cu mult talent punți între stiluri precum American oldtime, Irish și chiar jucăușa muzică a romilor, respectând standardele unui repertoriu clasic.

Pianista Diana Ketler provine dintr-o renumită familie de muzicieni din Riga și a început  studiul pianului la vârsta de 5 ani, debutând la 11 ani sub bagheta cunoscutului dirijor Vassily Sinaisky. Ca solistă şi muziciană de cameră a avut concerte în aproape toate ţările europene, Japonia, Canada, America şi Rusia, cu orchestre precum Filarmonica de Cameră din Salzburg, Münchener Bachorchester, Orchestrele de Cameră din Kobe, München și Riga și Orchestra Națională Simfonică Letonă.

Da Capo ARCUB Chamber Music va prezenta o serie de concerte de muzică de cameră cu participare internațională. Programul se va desfășura până în mai 2016 și va avea câte o reprezentație în fiecare lună.   
RomaniaLibera.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus