Stiri de ultima ora

Concert caritabil pentru Vintilă Mihăilescu, la Ateneul Român

Concert caritabil pentru Vintilă Mihăilescu, la Ateneul Român
Cultura
Vintilă Mihăilescu                                                                                                     FOTO Eduard Enea

Luni, 15 iulie, de la ora 19.00, are loc Concertul Caritabil organizat în favoarea marelui antropolog şi om de cultură Vintilă Mihăilescu, la Ateneul Român. Prietenii, muzicienii, artişii, admiratorii şi studenţii profesorului Vintilă Mihăilescu îi invită pe oameni să fie împreună pentru a aduna fondurile necesare pentru operaţia şi tratamentul care sporesc şansele de supravieţuire ale acestuia.

Profesorul Vintilă Mihăilescu a fost diagnosticat în Septembrie 2018 cu Leucemie Acută Mieloblastică, un tip de cancer agresiv al sângelui. Transplantul este singura şansă de supravieţuire şi se poate face în Franţa. Costurile pe care le presupun internarea, tratamentul şi transplantul sunt de minimum 250.000 Euro.

Vintilă Mihăilescu este unul dintre cei mai iubiţi şi respectaţi profesori şi autori din ţara noastră, care a pregătit cu multă răbdare şi dăruire numeroase generaţii de sociologi şi antropologi, a susţinut numeroase conferinţe, a publicat cărţi valoroase şi a scris sute de articole pe teme actuale ale societăţii româneşti, oferind o analiză lucidă şi necesară a realităţilor locale în context european. Vintilă Mihăilescu este un adevărat model pentru toţi românii care vor să schimbe lucrurile în bine în lumea în care trăim, un mentor şi un întelept de care avem toţi nevoie.

Această seară specială a solidarităţii şi a speranţei va aduce în faţa publicului generos mari şi inimoşi muzicieni, care ne vor bucura cu marele lor talent şi pasiune pentru muzică – dirijorul Tiberiu Soare, pianistul Horia Mihail, violonistul Gabriel Croitoru, deţinătorul viorii Guarneri, care a aparţinut lui George Enescu, soprana Oana Andra, prim solistă a Operei Naţionale Bucureşti şi tenorul George Vîrban. Aceste nume sonore ale scenei muzicale româneşti vor aborda creaţii de geniu din repertoriul clasic universal. 

Toate donaţiile vor fi direcţionate către Magicamp care gestionează fondurile necesare tratamentului domnului Vintilă Mihăilescu.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus