Stiri de ultima ora

Cluj: Alexandru Tomescu cântă în centrul municipiului cu vioara Stradivarius Elder-Voicu

Cluj: Alexandru Tomescu cântă în centrul municipiului cu vioara Stradivarius Elder-Voicu
Cultura




Violonistul Alexandru Tomescu va concerta, pe 4 iulie, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, cu vioara Stradivarius Elder-Voicu.



"Sâmbătă, 4 iulie, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, în cadrul evenimentului /FORM Your Days va urca pe scenă Alexandru Tomescu, cel mai cunoscut violonist român contemporan, artistul pentru care muzica nu are limite, gata să interpreteze cele mai dificile partituri. Violonistul, apreciat în unanimitate de publicul din întreaga lume, va cânta pe vioara Stradivarius Elder-Voicu 'Anotimpurile' de Antonio Vivaldi, fiind acompaniat de Orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania", se arată într-un comunicat trimis, marţi, de organizatori.



Concertul este organizat de grupul /FORM cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca şi face parte din seria de evenimente /FORM your Days, evenimente care îmbină muzica şi arta într-un spectacol live.



"Într-o perioadă în care publicul clujean resimte nevoia de muzică şi artă, Alexandru Tomescu vine în faţa noastră pentru a le îmbina live pe acestea două. El vine împreună cu vioara Stradivarius Elder-Voicu, obiect de Patrimoniu Naţional, categoria Tezaur, una dintre ultimele 10 existente în lume. Vioara a fost folosită timp de patru decenii de maestrul Ion Voicu, şi este considerată a fi unul dintre cele mai bine conservate instrumente Stradivarius", se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Marius Septimiu Avram, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus