Stiri de ultima ora

Cerbul de Aur 2019: 71 de artiști din 21 de țări s-au înscris în selecție

Cerbul de Aur 2019: 71 de artiști din 21 de țări s-au înscris în selecție
Cultura
Sesiunea de înscrieri a Concursului internaţional de interpretare Cerbul de Aur 2019 s-a încheiat, iar, pe 12 iulie, juriul de selecţie îi va anunţa pe cei 12 finalişti aleşi din 71 de candidaţi din 21 de ţări, precum Africa de Sud, Italia, Israel, Rusia, Australia, România, Germania, potrivit TVR.

Ediţia din 2019 a Festivalului Cerbul de Aur va avea loc în perioada 22 - 25 august, în Braşov, și va aduce numeroși artiști pe scena din Piața Sfatului. Pe lângă recitalurile vedetelor invitate, 12 finaliști ai concursului internațional de interpretare vor cânta pentru premii de peste 55.000 de euro, conform Mediafax.

Pentru concurenții din acest an, echipa TVR a pregătit un format cu două zile de concurs, o gală de premiere şi evenimente adiacente.

Festivalul se va încheia cu un spectacol folcloric, care va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.

Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 18 ediţii, cea mai recentă fiind organizată în anul 2018, la împlinirea a 50 de ani de la debut. De-a lungul anilor, acest prestigios festival a găzduit apariţii și recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Barbara, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink, Sheryl Crow, James Blunt, Amy Macdonald, Nicole Scherzinger şi mulţi alţii.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus