Stiri de ultima ora

Centenar Paul Celan - expoziţie online de luni, prezentată de MNLR şi Forumul Cultural Austriac

Centenar Paul Celan - expoziţie online de luni, prezentată de MNLR şi Forumul Cultural Austriac
Cultura




Expoziţia "CELAN 100 - Printre cuvinte/Unter den Wortern" va fi lansată oficial, pe paginile de Facebook ale Muzeului Naţional al Literaturii Române şi Forumului Cultural Austriac Bucureşti, începând cu 1 iunie, de la ora 17,00.



Potrivit unui comunicat al Forumului Cultural Austriac Bucureşti transmis vineri AGERPRES, expoziţia, care reuneşte documente din arhiva MNLR - fondul Alfred Margul-Sperber şi din arhiva personală Petre Solomon, prin amabilitatea fiului său, regizorul Alexandru Solomon, încearcă să surprindă scurta existenţă a poetului, traducătorului şi eseistului Paul Celan, parcurgând cele mai importante momente din viaţa sa, proiectate în contextul istoric.



"Pentru că restricţiile din ultima perioadă nu au făcut posibilă vernisarea propriu-zisă, organizatorii oferă publicului posibilitatea de a parcurge expoziţia deja existentă la sediul MNLR din Calea Griviţei 64-66, într-un preview online, în două variante - sub formă de video-expoziţie, proiect realizat de MNLR, în variantele română-germană, respectiv, română-franceză şi, graţie Ministerului Federal al Afacerilor Europene şi Internaţionale al Republicii Austria, în varianta grafică online, în limbile română, germană, italiană şi turcă, versiuni în alte limbi urmând a fi adăugate ulterior", se arată în comunicat.



Printre oraşele care vor marca Centenarul Paul Celan prin versiuni în limbile naţionale ale acestei expoziţii se numără Budapesta, Istanbul, Kiev, Paris, Roma, Varşovia, graţie reţelei Forumurilor Culturale Austriece, precizează organizatorii.



Linkurile expoziţiilor vor fi disponibile începând de din 1 iunie, ora 17,00.



Paul Celan (pseudonimul lui Paul Peisah Antschel) s-a născut la 23 noiembrie 1920, la Cernăuţi, şi a murit la 20 aprilie 1970, la Paris. Celan a trăit în Austria, România şi apoi în Franţa. A scris în limba germană. A fost un traducător extrem de activ. A tradus în această limbă literatură română, portugheză, rusă, engleză şi franceză. A tradus din limba germană în limba română povestirile lui Franz Kafka şi a colaborat la prestigioasa revistă Secolul 20. Este considerat a fi unul din marii poeţi moderni ai lumii. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus