Stiri de ultima ora

Cătălin Pavel a lansat „Arheologia iubirii. De la Neanderthal la Taj Mahal“, la Bookfest

Cătălin Pavel a lansat „Arheologia iubirii. De la Neanderthal la Taj Mahal“, la Bookfest
Cultura
Cartea  "Arheologia iubirii. De la Neanderthal la Taj Mahal"a fost lansată vineri la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, la standul Editurii Humanitas

„În primul an de facultate, am urmat cursul de arheologie al profesorului Radu Florescu. M-a pus să învăţ, cât de cât, latineşte şi m-a luat, în practica de vară, la Capidava, şantierul său preferat din Dobrogea. Profesorul a avut generozitatea să-mi dea, la sfârşitul anului întâi (când cursul lui se încheia), un sfat părintesc: «Optează pentru arheologie, căci în anii care urmează o să te înhaţe marii profesori Schileru, Frunzetti, Hăulică şi am să te pierd!» Cam aşa s-a şi întâmplat, dar interesul pentru lumea veche (consolidat şi prin pedagogia lui Constantin Noica) a rămas viu şi divers în continuare. Acum, citind cartea de faţă despre «Arheologia iubirii», mi-am dat seama că – şi dacă rămâneam arheolog – aş fi ilustrat mai curând uneltele, optica, stilul şi temele lui Cătălin Pavel. În orice caz, asta mi-aş fi dorit! Salut, prin urmare, un autor cu care mă identific admirativ: dacă l-aş fi întâlnit în primul an de facultate, mi-ar fi devenit, probabil, model“, apreciază Andrei Pleşu.

„Uneori nu ne rămâne decât să reconstruim sentimentele plecând de la cultura materială – chiar dacă asta pare o ambiţie neştiinţifică. În preistorie de exemplu, acolo unde sursele scrise lipsesc, arheologia e singura metodă, bună-rea, de a înţelege ce se întâmpla într-un cuplu. Cum altfel să aflăm cât de străină (sau nu) ne este o îmbrăţişare anonimă din Epoca Fierului? Studiile de caz propuse în acest volum arată că dragostea n-a apărut odată cu romanul. Dar şi că obiectele – şi oasele –, oricât de fragmentare, spun ceva ce textele despre iubire nu vor putea niciodată spune. De la mormântul lui Adam şi al Evei la cele ale soldaţilor din Primul Război Mondial, de la papirusul orfic de la Mangalia la inscripţiile dintr-un bordel pompeian, cititorul e invitat să participe la un experiment neobişnuit în dinamica istoriografică a iubirii. Nu prin genealogii culturale, ci prin murdărirea sistematică a mâinilor – ca în arheologie“ , spune autorul Cătălin Pavel. 

Chiar şi în acele puţine cazuri e în general vorba de o mamă şi un copil, sau de un om şi un animal. Tot la Valdaro, de altfel, au fost găsiţi un bărbat şi un câine la picioarele sale în mormînt, lucru şi el excepţional la această dată timpurie. […]

Din câte ştiu, la Valdaro nu s-au făcut analize ADN, care între altele ar fi tranşat şi problema sexului. Italienii s-au întrebat în primul rînd altceva, şi anume cam ce mîncau cei doi, aşa că au cercetat, de pildă, proporţia de zinc şi de stronţiu din oase, esenţială pentru înţelegerea regimului alimentar. Analizele pe mangan şi magneziu (care presupun consumul de legume) şi cupru (care indică la rîndul lor consumul de carne), nu arată nimic deosebit faţă de alte morminte contemporane cu cei doi amanţi preistorici. Măcar aflăm astfel că faptul că se iubeau mai tare decît vecinii nu se reflectă în diferenţe de regim sau de metabolism al cuprului. Nici între cei doi îndrăgostiţi nu sînt de altfel mari diferenţe din punctul ăsta de vedere, deşi întotdeauna unul iubeşte mai mult. Singura diferenţă remarcabilă pe care o găsesc în tabelele cu rezultate ţine de concentraţia de plumb în tibiile lor (în femur şi în coaste e cam la fel). Mai exact, tibia bărbatului are o concentraţie de 5 ori mai mare de plumb decît tibia femeii. Or, plumbul nu vine aproape niciodată dintr-o sursă alimentară. El ajunge în oase de obicei prin expunerea omului la plumb în alt mod, să zicem din cauza unor conducte de plumb, pe care preistoria, desigur, nu şi le permite. În 1998 s-au analizat în Japonia oase din perioada Edo (secolele 17–19), aparţinînd unor samurai şi unor pescari şi agricultori, dovedindu-se că samuraii aveau concentraţii mult mai mari în oase, datorită utilizării cosmeticelor de lux cu plumb – din nou, absente în preistorie.

Plumbul mai poate ajunge în oase după moarte, din sol; dar atunci de ce, dată fiind înmormîntarea simultană, tibiile bărbatului au o concentraţie de plumb mai mare decît cele ale femeii? O teză de doctorat recent susţinută în Italia, care prezintă analizele, nu ridică, din păcate, tocmai această întrebare care mă chinuia pe mine.

Multe publicaţii arheologice de altfel sînt bine căptuşite cu date furnizate de ştiinţele conexe, date a căror abundenţă e însă absurd să o glorifici în absenţa unei interpretări. În ansamblu, tot ce se poate spune în registru culinar despre acest amor neolitic este că cei doi mîncau multe legume, dar cam puţine proteine. Oase de animale din acea vreme nu s-au găsit la Valdaro, ca să poată fi folosite ca referinţă, cum ar fi fost ideal. Concluzia finală a unuia din rapoartele specializate nu e lipsită de lirism: dieta lor era „departe de a fi optimă” din punctul de vedere al aportului de magneziu şi cupru. În presă, bineînţeles, s-a adus mereu vorba de Romeo şi Julieta. Cum altfel? Verona se află la nici o oră de mers cu maşina, iar Mantova e locul exilului lui Romeo. În plus, vîrstele celor doi sînt foarte aproape de vîrstele eroilor lui Shakespeare, deşi ar trebui să le calibrăm pentru Neoliticul tîrziu, unde speranţa de viaţă trebuie să fi fost sub 30 de ani. Mai potrivit ar fi să invocăm aici poezia augustană. Într-una din elegiile lui Properţiu, umbra iubitei, Cynthia, îi spune: mox sola tenebo/mecum eris, et mixtis ossibus ossa teram („curând te voi îmbrăţişa doar eu, cu mine vei fi, şi-mi voi amesteca oasele cu ale tale“).. (Copyright Editura Humanitas)

Cătălin Pavel (n. 1976) este doctor în arheologie şi scriitor. A par¬ticipat la săpături arheologice în ţară, în Germania, Franţa, Anglia, Maroc, Israel şi în special în Turcia (la Milet, Troia şi Gordion). Burse doctorale şi post-doctorale la Université Paris 1 Panthéon-Sorbonne, Universitatea din Oxford, Institutul Arheologic Albright din Ierusalim şi Colegiul Noua Europă din Bucureşti. Volume academice: Describing and Interpreting the Past (Editura Universităţii din Bucureşti, 2010) şi Dicţionar de mitologie gre¬co-romană (coautor, Corint, 2011). Volume de poezie: Altera pars (A.T.U., 2013, Premiul „Mircea Ivănescu“), Tulburarea la fiinţele vii (Limes, 2014), Doi oameni într-o poză (Limes, 2015) şi Adagietto (FrACTalia, 2016). Romane: Aproape a şaptea parte din lume (Hu¬manitas, 2010, tr. franceză La septième partie du monde, Non Lieu, Paris, 2017), Nici o clipă Portasar (Cartea Românească, 2015), Trecerea (Cartea Românească, 2016, Premiul „Ziarul de Iaşi“, no¬minalizată la premiile USR) şi Chihlimbar, Polirom, 2017. Din 2016 ţine rubrica săptămânală de arheologie din Dilema veche.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus