Stiri de ultima ora

Călătorie prin istoria TVR, cu fotografii de la celebrele Revelioane, aparatură și mici studiouri tv deschise publicului

Călătorie prin istoria TVR, cu fotografii de la celebrele Revelioane, aparatură și mici studiouri tv deschise publicului
Cultura
O călătorie interactivă prin istoria Televiziunii publice, din anii 60 până în prezent, marcată cu aparatura vremurilor, imagini de la celebrele Revelioane transmise de TVR și un studio deschis pentru vizitatori, este cuprinsă în expoziția "Expo TVR60", ce se deschide oficial sâmbătă pentru public.

"Expo TVR60" celebrează șase decenii de la prima transmisie a televiziunii și oferă vizitatorilor, până la jumătatea lunii ianuarie, ocazia de a "naviga" printre vedetele TVR din istorie, de a revedea filme-cult, camere de filmat pe peliculă de 16 mm, mese de montaj uriașe sau de a se înregistra într-un studio TV cu croma.

Expoziția începe, pe culoarele din sediul TVR, cu anii 60 și se încheie cu fotografii din prezent.

Într-o călătorie de aproximativ jumătate de oră, vizitatorii îi pot descoperi sau și-i pot aminti pe celebrii actori Octavian Cotescu și Anda Călugăreanu, dar și poeți care în anii 60 erau invitați în studiouri: Tudor Arghezi și Nina Cassian — prezenți în colajele fotografice din expoziție.

"Expo TVR60" cuprinde și fragmente din înregistrări istorice, precum primul Revelion realizat în studiourile TVR (inclusiv discursul lui Gheorghe Gheorghiu Dej de la acel moment) și momente de teatru tv, precum repetiția finală a spectacolului "Candida", după Bernard Shaw (1964), cu Leopoldina Bălănuță în distribuție.

Personalități ale Televiziunii publice, precum Cleo Știber, Mihnea Gheorghiu, Cornelia Rădulescu, Sanda Țăranu sau Delia Budeanu, sunt, de asemenea, surprinse în fotografiile din expoziție.

De asemenea, cei pasionați de tehnologie pot vedea cum au evoluat ceea ce sunt în prezent camerele profesionale de filmat, de la aparate imense ce surprindeau imaginea și sunetul pe benzi diferite. Cei atrași de televiziune se pot filma într-un mic studio cu croma, amenajat în holul TVR, iar intervențiile lor pot fi salvate în format digital.

Divertismentul din programul TVR este celebrat și într-o sală unde vizitatorii se pot fotografia cu obiecte din recuzita unor spectacole televizate istorice sau la un panou cu unii din cei mai celebri actori prezenți în studiourile Televiziunii publice.

Sfârșitul anilor 80 este marcat, în expoziția de la sediul TVR, cu un mic studio în care sunt prezentate mesaje legate de Revoluția din decembrie 1989. Printre cei care se regăsesc în aceste înregistrări sunt actorul Victor Rebengiuc și Silviu Brucan.

Turul expoziției este completat cu un mic cinematograf în care vor fi proiectate producții ce au scris istorie pe micile ecrane, precum "Toate pânzele sus", "Gloria nu cântă" sau "Pistruiatul".

Înaintea deschiderii oficiale a expoziției, vineri, au vizitat "Expo TVR60" câteva grupuri de copii, care l-au avut drept ghid pe prezentatorul Televiziunii publice Radu Tudor. Acesta a mărturisit că primele sale amintiri despre TVR sunt probele pe care le-a susținut în televiziune. "Apoi, momentul în care s-a aprins becul roșu de la cameră, în care am spus Bună dimineața, România! ", și-a amintit el.

"Mi-aș dori ca generațiile care vin din urmă să aibă aplecare către meseria noastră, să o înțeleagă perfect și la un moment dat să fim colegi", a mărturisit acesta.

El a povestit că, din istoria Televiziunii române, apreciază personaje precum Tudor Vornicu sau Alexandru Bocăneț.

Mai mult, jurnalistul a spus că, în opinia sa, publicul român are nevoie de genul de divertisment precum cel prezentat de TVR în trecut.

"Adesea stau acasă și mă uit pe internet la acele sketch-uri pe care le realiza Televiziunea română și vorbeam cu producătorii de la Revelion (...) pentru că anul acesta eu voi prezenta Revelionul (TVR — n.r.), că sunt convins că românii au nevoie de un Revelion cum era pe vremuri — să recreăm niște momente sau să le aducem din trecut în prezent", a adăugat Radu Tudor.

Prezentatorul a mărturisit că în televiziune trebuie să ai "10 la sută talent și 90 la sută muncă". "Să ai o răbdare de fier, (...) determinarea nu o înveți de undeva, cu determinarea vii de acasă dacă îți dorești să lucrezi cu adevărat într-o televiziune", a mai spus Radu Tudor.

Printre ghizii "Expo TVR60" de sâmbătă se numără jurnaliștii televiziunii Marian Voicu și Iuliana Marciuc.

Accesul în Televiziunea Română se face prin intrarea din strada Ermil Pangrati nr. 8-10, între orele 10,00 — 17,00. Grupurile de vizitatori se vor forma din jumătate în jumătate de oră, respectiv la: 10,00/ 10,30/ 11,00/ 11,30/ 12,00/ 12,30/ 13,00/ 13,30/ 14,00/ 14,30/ 15,00/ 15,30/ 16,00 și 16,30. Vizitatorii vor trebui să aibă asupra lor un act de identitate.

După Ziua porților deschise de sâmbătă, expoziția va putea fi vizitată în continuare de publicul larg, în grupuri organizate, în perioada 19 decembrie — 13 ianuarie, de luni până vineri, între orele 10,00 — 17,00. Accesul se va face în baza programărilor, la telefon 021.31.99.111 (de luni până vineri, între orele 10,00 — 17,00) sau online la adresa de email tvr60@tvr.ro.
www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus