Stiri de ultima ora

BREAKING - S-au anunţat nominalizările pentru Premiile Oscar 2020: Lista celor 9 filme nominalizate

BREAKING - S-au anunţat nominalizările pentru Premiile Oscar 2020: Lista celor 9 filme nominalizate
Cultura
Lungmetrajele „Ford v Ferrari” şi „The Irishman” se numără între cele nouă pelicule nominalizate la categoria „cel mai bun film” a premiilor Oscar 2020.

La această categorie au fost selectate: „Ford v Ferrari”, „The Irishman”, „Jojo Rabbit”, „Joker”, „Little Women”, „Marriage Story”, „1917”, „Once Upon a Time... in Hollywood” şi „Parasite”, transmite news.ro.

În 2019, „Green Book”, regizat de Peter Farrelly, s-a impus la această categorie.

La categoria „cel mai bun actor în rol principal” au fost selectaţi: Antonio Banderas („Dolor y gloria), Leonardo DiCaprio („Once Upon a Time... in Hollywood”), Adam Driver („Marriage Story”), Joaquin Phoenix („Joker”) şi Jonathan Pryce („The Two Popes”).

În 2019, trofeul Oscar la această categorie a fost obţinut de Ramy Malek, pentru rolul din „Bohemian Rhapsody”.

La categoria „cea mai bună actriţă în rol principal” au fost selectate: Cynthia Erivo („Harriet”), Scarlett Johansson („Marriage Story”), Saoirse Ronan („Little Women”), Charlize Theron („Bombshell”) şi Renee Zellweger („Judy”).

În 2019, Olivia Colman a fost desemnată câştigătoare pentru rolul „The Favourite”.

Cineaştii Quentin Tarantino şi Martin Scorsese se numără între cei cinci nominalizaţi la categoria „cel mai bun regizor” a premiilor Oscar 2020. Tarantino a fost selectat pentru regia filmului „Once Upon a Time... in Hollywood”, iar Scorsese, pentru „The Irishman”. La această categorie au mai fost nominalizaţi: Todd Phillips („Joker”), Sam Mendes („1917”) şi Bong Joon Ho („Parasite”). În 2019, trofeul categoriei i-a revenit mexicanului Alfonso Cuaron, pentru „Roma”.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus