Stiri de ultima ora

Berlin 2018: Celebritatea ar trebui învăţată. Corespondenţă de Irina Nistor

Berlin 2018: Celebritatea ar trebui învăţată. Corespondenţă de Irina Nistor
Cultura
Lunea se începe de obicei ceva nou, se iau horărâri cruciale, care printr-o calchiere din englezeşte, se cheamă rezoluţii. Pentru cinematografie asta s-a întâmplat la elegantul Hotel Ritz-Carlton, din Berlin, unde s-a anunţat că deja s-a început semnarea unui Manifest împotriva piratajului şi pentru apărarea drepturilor de autor. Vestea a fost anunţată în cadrul Formului Europei Creative, de către Cristian Mungiu şi Radu Mihăileanu.

Text de Irina Nistor

Prima vizionare a zilei s-a oprit asupra unui interviu tulburător care i s-a luat fermecătoarei Romy Schneider, într-o perioadă de nefericire a scurtei sale existenţe. Aflată într-un sanatoriu de dezintoxicare, la malul mării, 3 zile la Quiberon, unde capricioasa e departe de a respecta stricta dietă, cea care a fost, spre disperarea ei, Sissi, unicul rol cu care era mereu identificată, cu greu face faţă capcanelor unui ziarist abil şi tăios, de la revista Stern, însoţit de fotograf, aparent mai uman. Emily Atef a decis să filmeze în alb –negru o perioadă sumbră a unui star european major, care a ales Franţa şi o vreme pe Alain Delon. Maria Baumer seamănă ameţitor cu melancolica şi imprevizibila vedetă.

Celebritatea ar trebui însă învăţată, asemeni tehnicilor de supravieţuire,  pentru a nu frânge destinele excepţionale. 

7 zile la Entebe e departe de a fi egalat varianta pentru televiziune, din 1977 : Raid la Entebe cu Peter Finch, Charles Bronson şi Horst Bucholtz (apropo, fiul său, Christopher, e doctorul lui Romy, în Quiberon!). Degeaba are o distribuţie foarte la modă, cu Daniel Bruhl (din adorabilul Good Bye Lenin ) sau Rosamund Pike, care face pe nemţoaica deşi e englezoaică get-beget, răpirea în 1976, a unui avion Air France de o grupare extremistă, palestiniană, care-l duce în Uganda, la dictatorul despre care se zvonea că-i canibal, ca să-şi recupereze nişte terorişti din închisorile israeliene, e total neconvigător.  În plus un spectacol de dans şi muzică revoluţionară, apare hodoronc-tronc în această ecuaţie eminamente politică, din care doar că aflăm că fratele lui Netanyahu a murit în operaţiunea de salvare şi asa s-a apucat de politică prim ministrul actual. La filmele vintage, de la Weimar (despre care am aflat, cu infinită admiraţie, că una dintre specialistele perioadei, e cadru universitar la Bucureşti, prof.dr. Ioana Crăciun Fischer) au fost două proiecţii. Una din 1931, Die Andere Seite/ Cealaltă tabără, cu tranşeele din primăvara lui 1918, de partea britanicilor, care vorbesc germana, ba chiar Conrad Veidt, mare stea cinematografică a vremii, e în rol de căpitan ... englez. Filmul iniţial lăudat de Goebbels, e interzis în 1933, ca subversiv! Marele Război însă pare la fel pentru soldaţii de rând! A doua proiecţie a fost una cu totul specială, o peliculă din 1918, restaurată, în urma nu numai a timpului ci şi a diverselor cenzuri, căci Opiumul  crea halucinaţii destul de... decoltate, erotice chiar. O poveste bine descrisă de specialişii în lifting pe celuloid, ca o telenovelă, dar general umană, cu iubire, adulter, răzbunări şi regrete.   Seara s-a încheiat cu Lemonade, lung metrajul Ioanei Uricaru, în prezenţa apoape a întregii echipe, şi urmat de o sesiune de întrebări şi răspunsuri. O coproducţie nu doar europeană, ci şi canadiană, fiind primul beneficiar, după cum a explicat Tudor Reu, de la Mobra Film, al faptului că Euroimages, colaborează şi cu o ţară îndepărtată, dar atât de curtată de cineaşti şi dornică să sprijine proiectele interesante. Titlul vine de la o expresie americănească! Dacă viaţa îţi dă doar lămâi, nu-ţi rămâne decât să faci o limonadă din ele. Dar ca să nu ţi se strepezească dinţii de tot, n-ar fi stricat un pic de miere, aş zice. O emigrantă româncă, în America (Mălina Manovici, amanta din Bacalaureat), descoperă că poate avea parte şi ea de un episod Me too, că e aproape complet dezarmată şi o îngrozeşte ideea că ar trebui să se întoarcă de unde a plecat, teoretic, la mai bine. Şi abuzul vine chiar din partea tipului, de la care speră să obţină aprobarea de un green card. Mi-am amintit de scenariul cu Depardieu, pe aceeaşi temă, dar în cheie amuzantă. Aici e totul perfect dozat, inclusiv montat fără cusur de Mircea Olteanu, e creată atmosfera apăsătoare, dar care îşi ia orice speranţă. Singura salvare pare puştiul, strălucit la învăţătură, jucat impecabil, ataşant  şi convingător de Milan Hurduc (fratele mai mic al lui Dan,  pe care-l ştim din În derivă şi din Vara s-a sfârşit)! La noi pe ecrane premiera va fi la toamnă! În a 6-a zi de-abia aştept întâlnirea cu regizoarea maghiară  Ildiko Enyedi, care concurează la Oscaruri cu Despre trup şi suflet, iar la Clasice, la Berlinale a venit cu Secolul meu XX pe care l-a făcut în coproducţie cu RFG-ul, în 1989, înainte de Unificare şi cu o scurtă prezentare în Ziua Media la Ritz, unde ne sugera să fim curioşi, să ştim ce fac şi alţii, infiferent de artele pe care le reprezintă. Trăiască hub-urile culturale! (Corespondenta de Irina-Margareta Nistor, din Germania, cu sprijinul RomPetrol)  
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus