Stiri de ultima ora

Avanpremieră editorială: Scăunele roşii

Avanpremieră editorială: Scăunele roşii
Cultura
Dilema veche vă prezintă în avanpremieră un fragment din romanul Scăunele roșii, de Edna O’Brien, trad. Nadine Vlădescu, aflat în curs de apariţie la Editura Nemira, colecţia „Babel”.

Într-o noapte de iarnă, un străin din Balcani ajunge într-un sătuc din Irlanda. Plin de viață, carismatic, jovial, Vladimir Dragan se proclamă un „tămăduitor holistic” și aduce o noutate bine venită în existența monotonă a comunității locale. Fidelma McBride e subjugată de o atracție fatală față de noul venit, cu consecințe teribile atunci cînd în spatele măștii de bonomie se ascunde legătura lui cu măcelurile sîngeroase din fosta Iugoslavie de la începutul anilor ’90. Dar protagonista cărții este Fildelma și drumul ei spre mîntuire, care începe din Irlanda, trece prin Londra și, finalmente, se termină la Haga.

„Marea Edna O’Brien și-a scris capodopera.“ – Philip Roth

„O extraordinară redare a efectelor prelungite ale unei traume. Dexteritatea Ednei O’Brien să treacă, ca în viață, de la romance la horror, de la viața la sat la iad, de la crime de război la un vis al unei nopți de vară e extraordinară. Și, în același timp, tratează cele mai complexe drame morale imaginabile.” – Washington Post

„Extrem de imaginativă și tulburătoare, aici scriitoarea e mai aproape de Kafka decît de Joyce. Este un roman de meditație și penitență.” – Joyce Carol Oates, New York Times Book Review

Edna O’Brien, născută în 1930 în Tuamgraney, Irlanda, este considerată una dintre cele mai valoroase scriitoare contemporane. Pentru romancierul american Philip Roth, de exemplu, este chiar „cea mai talentată autoare care scrie în limba engleză“. Într-o carieră de peste cincizeci de ani, a publicat multe romane, povestiri, piese de teatru și poezii. Country Girls (1960), debutul ei în roman, care avea să devină mai tîrziu o trilogie (în pregătire la Editura Nemira), a avut curajul să rupă tăcerea în care erau învăluite teme-tabu legate de sexualitate și societate în Irlanda după al Doilea Război Mondial. Cartea a fost interzisă și denunțată de la amvon, autoarea părăsindu-și țara natală și locuind de atunci la Londra.

Valurile care se lovesc de stînci își aruncă răzbunarea arcuită peste faleză, udîndu-i pînă la piele pe toți cei din fața lor.

Și totuși, le înfruntă doi cavaleri, părintele Damien, numai tinerețe, în sandale maro și în sutană, și doctoral Vladimir, în haina lui lungă și largă – în haină, cu eșarfă roșie, mănuși albe și ochelari cu lentile fumurii și rame din oțel strălucitor. Vîntul îi ridică sutana tînărului preot, ea i se-nfoaie în jurul feței, înăbușindu-i cele cîteva cuvinte stîngace.

E nou-venit în parohie, după ce a fost brusc rechemat acasă, pentru că unul dintre preoți a murit din cauza unui anevrism, iar celălalt, prea atașat de ogari, se ducea mai mult la curse decît își îndeplinea îndatoririle duhovnicești și, în cele din urmă, se și mutase în altă parte. Cît îi lipsește munca lui din suburbiile orașelor Leeds și Manchester, aceea era vocația lui adevărată, să-i ajute pe oamenii sărmani, să le dea speranță, nu viața asta ca un meci de box.

Trec de cutia cu pungi pentru adunat mizeria cîinilor de companie, în timp ce valurile mari, negre și posace se rostogolesc biciuind cele două bănci deja ude leoarcă, și se îndreaptă către dune. Mai devreme căzuseră de acord că e mai înțelept să rămînă afară, deoarece la TJ’s sau la Castel era foarte probabil să fie unii care trag cu urechea sau, după cum spusese amabil părintele Damien: „Acolo, pereții au urechi.“

– Abuz, rostește doctorul încă o dată, cu vocea melodioasă, dar pe un ton tăios.

Prima dată cînd îl auzise, cuvîntul îl înțepase, atunci cînd tînărul preot îi făcuse o vizită neașteptată și grăbită, trîntindu-i-l în față, în sala de consultații. Pe loc, atunci și acolo, îl căutase în dicționar, citise definiția și știuse că nu prevestea vreo amabilitate.

„Abuz – Abatere sau fărădelege, mai ales din partea unui funcționar public; acțiune voită și intenționată,
dilemaveche.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus