Stiri de ultima ora

Albumul Gigi Căciuleanu - OmulDans va fi lansat la Bruxelles, în cadrul festivalului de arte Europalia România

Albumul  Gigi Căciuleanu - OmulDans  va fi lansat la Bruxelles, în cadrul festivalului de arte Europalia România
Cultura
Albumul "Gigi Căciuleanu-OmulDans", realizat de teatrologul Ludmila Patlanjoglu şi publicat de editura ICR, va fi lansat, miercuri, de la ora 19.00, la Maison Maurice Béjart, în prezenţa autoarei şi a lui Gigi Căciuleanu, în cadrul Festivalului Internaţional de Artă Europalia, potrivit news.ro.

Cu ocazia lansării albumului, Gigi Căciuleanu va susţine spectacol de poezie şi coregrafie, "Danses-Miroirs", în care este special invitată dansatoarea şi coregrafa Fabienne Debastiani. Coregrafia şi textele în limba franceză aparţin lui Gigi Căciuleanu, iar muzica spectacolului este creată de Paul Ilea, cu inserţii din folclorul românesc.

Volumul "Gigi Căciuleanu-OmulDans" a fost publicat de Editura Institutului Cultural Român, în colaborare cu Editura Nemira, cu sprijinul JTI International şi al Fundaţiei Art Production. Grafica volumului este realizată de Bogdan Căpîlnean, în trei versiuni - română, franceză, engleză.

La Bruxelles, vor fi lansate, miercuri seară, versiunile în franceză şi engleză. Albumul, care are ca punct de referinţă dansul, sondează biografia celui numit de Pina Bausch "uriaşul rebel, cu sclipiri geniale” şi descrie prin text şi imagine etapele sau punctele de inflexiune ale unei cariere de excepţie. "Am fost întrebat care-mi sunt rădăcinile şi am spus că eu umblu cu rădăcinile în valiză. Pe paşaportul meu scrie român", mărturiseşte artistul Gigi Căciuleanu.

Criticul de teatru Ludmila Patlanjoglu descrie, în volum, întâlnirile-destin ale "teluricului şi celestului" Gigi Căciuleanu cu Miriam Răducanu, Pina Bausch şi Maia Pliseţkaia. „Am dorit cu acest album să fac o carte-spectacol, un album care să se citească, nu un album omagial", apreciază autoarea.

Ludmila Patlanjoglu este un cunoscut teatrolog şi critic de teatru, profesor universitar doctor la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" Bucureşti, Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte din Târgu-Mureş. Membru al Uniunii Teatrale din România (Uniter) şi preşedinte onorific al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT) / secţia română - Teatrologie. A colaborat la importante publicaţii culturale din România şi străinătate. Membru în board-ul revistei Critical Stages/Scènes Critiques a AICT. Autoarea volumelor "La vie en rose cu Clody Bertola" (Ed. Humanitas), Premiul Criticii 1997, şi "Regele Scamator Ştefan Iordache" (Ed. Nemira), Premiul Uniter 2004.

Festivalul Europalia România este coordonat de Institutul Cultural Român, alături de Europalia International din Belgia.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus