Stiri de ultima ora

„Aferim!” şi „Toto şi surorile lui”, nominalizate la Oscarurile europene

„Aferim!”
şi „Toto şi surorile lui”, nominalizate la Oscarurile europene
Cultura
Imagine din filmul „Aferim!”

Două filme româneşti „Aferim!” în regia lui Radu Jude şi „Toto şi surorile lui” de Alexander Nanau au fost nominalizate la ediţia din acest an a premiilor Academiei de Film Europene, considerate Oscarurile europene.

Peste 3.000 de membri cu drept de vot ai Academiei de Film Europene vor alege câştigătorii premiilor celei de-a 28-a ediţii a European Film care vor fi decernate în cadrul unei gale ce va avea loc pe 12 decembrie, la Berlin, Germania. Nominalizările au fost anunţate, sâmbătă, la Festivalul Filmului European de la Sevilla.

La categoria „Cel mai bun film european al anului” au fost nominalizate „A Pigeon Sat on a Branch Reflecting on Existence”, de Roy Andersson, „Mustang”, de Deniz Gamze Ergüven, „Rams/ Hrútar”, de Grímur Hákonarson, „The Lobster”, de Yorgos Lanthimos, „Victoria”, de Sebastian Schipper, şi „Youth/ La Giovinezza”, de Paolo Sorrentino, cu actriţa română Mădălina Ghenea în distribuţie, conform Mediafax.

Filmul „Toto şi surorile lui”, de Alexander Nanau, a fost nominalizat la categoria „Cel mai bun documentar european”, alături de „A Syrian Love Story”, de Sean McAllister, „Amy”, de Asif Kapadia, „Dancing with Maria”, de Ivan Gergolet, şi „The Look of Silence”, de Joshua Oppenheimer.

La categoria „Cea mai bună comedie europeană”, au fost nominalizate filmele „A Pigeon Sat on a Branch Reflecting on Existence, de Roy Andersson, „La famille Bélier”, de Eric Lartigau, şi „The Brand New Testament”, de Jaco Van Dormael.

La categoria „Cel mai bun scenariu european” au fost nominalizaţi Roy Andersson, pentru „A pigeon sat on a branch reflecting on existence”, Alex Garland, pentru „Ex Machina”, Andrew Haigh, pentru „45 Years”, Radu Jude şi Florin Lazarescu, pentru „Aferim!”, Yorgos Lanthimos şi Efthimis Filippou, pentru „The Lobster”, şi Paolo Sorrentino, pentru „Youth”.

În ceea ce priveşte nominalizările pentru „cel mai bun regizor european”, la această secţiune au fost aleşi Roy Andersson, pentru „A Pigeon Sat on a Branch Reflecting on Existence”, Yorgos Lanthimos, pentru „The Lobster”, Nanni Moretti, pentru „My Mother”, Sebastian Schipper, pentru „Victoria”, Paolo Sorrentino, pentru „Youth”, şi Małgorzata Szumowska, pentru „Body”.

La categoria „cea mai bună actriţă europeană”, au fost nominalizate Margherita Buy, pentru interpretarea din „My mother”, Laia Costa, pentru rolul din „Victoria”, Charlotte Rampling, pentru prestaţia din „45 Years”, Alicia Vikander, pentru rolul din „Ex Machina”, şi Rachel Weisz, pentru interpretarea din „Youth”.

Iar pentru „cel mai bun actor european”, au fost nominalizaţi Michael Caine, pentru rolul din „Youth”, Tom Courtenay, pentru interpretarea din „45 Years”, Colin Farrell, pentru „The Lobster”, Christian Friedel, pentru rolul din „13 Minutes”, şi Vincent Lindon, pentru „The measure of a man”.

Pentru lungmetrajul „Aferim!” Radu Jude a primit trofeul Ursul de Argint pentru cea mai bună regie la Festivalul de la Berlin 2015.  Este un film istoric a cărui acţiune are loc în Ţara Românească a începutului de secol XIX. Un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoţit de fiul său (Mihai Comănoiu), caută un rob fugar (Cuzin Toma). Din distribuţie mai fac parte Alexandru Dabija, Luminiţa Gheorghiu, Victor Rebengiuc şi Alexandru Bindea. Lungmetrajul „Aferim!”, de Radu Jude, este şi propunerea României pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleză” a premiilor Oscar 2016.

În filmul „Toto şi surorile lui/ Toto And His Sisters” (2014), Alexander Nanau prezintă o extraordinară poveste de dragoste a unei familii filmată într-un vérité necruţător, cu intervenţii minime şi montat cu răbdare într-o structură pe cât de onestă pe atât de emoţionantă. Filmul este o coproducţie româno-maghiaro-germană şi a obţinut mai multe premii internaţionale, printre care şi marele trofeu la Festivalul Premiers Plans de la Angers.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus