Stiri de ultima ora

30 de ani de la căderea Cortinei de Fier. Lech Walesa şi teoria revoluţionară a cârnaţilor, fără libertate

30 de ani de la căderea Cortinei de Fier. Lech Walesa şi teoria revoluţionară a cârnaţilor, fără libertate
Cultura
Pentru occidentali, Lech Walesa a fost simbolul rezistenţei anticomuniste vreme de un deceniu. A condus Solidaritatea spre victoria în faţa comunismului, fără să fie vreun lider cu pretenţii, ci un om simplu, cu idei îndrăzneţe, gesturi largi şi vocea puternică.

În 1981, comunitatea internaţională urmărea cu grijă şi atenţie – deja de doi ani – evoluţiile socio-politice din Polonia. De aici veneau ştirile de importanţă mondială, restul blocului comunist se afla într-o oarecare amorţeală. Dar Polonia fierbea din vara lui 1980, la focul mocnit întreţinut de o mişcare largă de rezistenţă în faţa comunismului, iniţiată chiar de clasa muncitoare. Regimul se clătina vizibil şi pârghiile sovietice păreau cam şubrede. Bucuria occidentalilor, care au căutat imediat omul care ducea stindardul schimbării. Nu le-a fost greu să-l găsească, în persoana lui Lech Walesa.

Revista „TIME“ l-a numit, onorific, Omului Anului 1981, cu o descriere nu tocmai flatantă: „Cu o bărbie dublă, cu puţină burtă şi o înălţime de numai 1,7 metri, Lech Walesa, 38 de ani, nu are tocmai o prezenţă fizică impunătoare. Acest polonez din clasa muncitoare este grosolan şi adesea gramatical incorect; vocea sa, probabil din cauza numeroşilor ani de fumat, este răguşită şi aspră. Discursurile lui sunt adesea presărate cu metafore pestriţe şi cu analogii distorsionate; liderii Solidarităţii recunosc că Walesa este mai degrabă intuitiv decât intelectual. Aproape sfidător, el recunoaşte că nu a citit nicio carte serioasă niciodată în viaţa lui“.

Ştiu cum să spun lucruri cu cuvintele potrivite. Aşa cum am făcut cu ţăranii la greva din Jelenia Gora, de pildă, când am ţipat la ei: «Aţi pornit greva greşită, idioţilor, campionilor ai prostiei,  sunt împotriva voastră!». Şi 300 de oameni au rămas fără cuvinte.

Walesa, neîntrerupt

Câtă dreptate îi face acest portret liderului Solidarităţii – federaţia sindicală apărută în 1980 ca un răspuns la abuzurile regimului şi partidului comunist din Polonia – se poate constata cu mare uşurinţă dintr-un amplu interviu pe care Lech Walesa l-a acordat ziarului „The Washington Post“, pe 8 martie 1981. Înainte de a trasa tuşele fine ale acţiunilor sale anticomuniste, iată-l pe Lech Walesa, povestit de el însuşi:

Foto: Lech Walesa în timpul grevelor din august 1980, la Şantierul Naval Lenin din Gdansk

„Mai întâi, să stabilim ceva. Eu nu sunt un diplomat, nu sunt maestru de ceremonii şi cu atât mai puţin, un intelectual. Eu sunt un om necioplit, un muncitor. N-am citit nicio carte în viaţa mea, dar sunt un om cu un ţel de atins, aşa că nu-mi pasă câtuşi de puţin de anumite lucruri. Nici de cărţi, nici de interviuri, nici de Premiul Nobel şi chiar mai puţin de tine. N-am complexe, n-am. Nici faţă de generali, nici faţă de prim-miniştri, nici faţă de tine. Pot să dau cu pumnul în biroul unui prim-ministru, pot să las un general în plata lui, fără să-mi iau la revedere, şi pot să fac asta şi cu tine.

Sunt obosit, al naibii de obosit, şi nu numai în trup, pentru că nu dorm niciodată, inima mea nu funcţionează cum ar trebui, palpitează, doare. Sunt obosit pe interior, în suflet. Viaţa asta nu-i pentru mine. Să te întâlneşti cu oameni pentru care trebuie să porţi cravată, să ştii bunele maniere, să asculţi recomandări: «Nu face asta, n-o face pe ailaltă, zâmbeşte». Cravatele mă sugrumă, nu le pot purta, şi de ce naiba trebuie să zâmbesc când nu-mi vine? Nimic nu-mi mai e permis, nimic. Nu pot să beau ceva, nu pot să agăţ o fată, că se destramă toată lumea şi toţi spun că mi s-a urcat la cap sifonul. Nu-i corect.

Eu sunt un om credincios şi ştiu că acest moment are nevoie de un tip ca mine. Un tip care să poată lua decizii cu bun simţ şi să rezolve probleme într-un mod prudent, moderat. Nu-s fraier. Înţeleg că s-au acumulat, în aceşti 36 de ani, prea multe nedreptăţi, aşa că lucrurile nu se pot schimba peste noapte. E nevoie de răbdare, e nevoie de înţelepciune. Adică, furia pe care oamenii ar vrea să o explodeze ca pe o bombă trebuie controlată. Iar eu ştiu să o controlez, pentru că ştiu să gândesc, deşi nu sunt un om învăţat, ştiu cum să spun lucruri cu cuvintele potrivite. Aşa cum am făcut cu ţăranii la greva din Jelenia Gora, de pildă, când am ţipat la ei: «Aţi pornit greva greşită, idioţilor, campionilor ai prostiei, sunt împotriva voastră!». Şi 300 de oameni au rămas fără cuvinte. Ei bine, să vorbeşti mulţimilor nu e totdeauna arta de a merge împreună cu mulţimile, câteodată e arta de a merge împotriva mulţimilor.

Eu nu-s politician, n-am fost niciodată. Poate voi fi într-o bună zi. Am început să mă uit în jur şi să le înţeleg şmecheriile (n.r. - ale comuniştilor), calculele, dar astăzi nu sunt politician. Dovada e că dacă eram politician, mi-ar fi plăcut ce fac acum, nu m-aş fi săturat. În schimb, eu sunt supărat şi îţi spun imediat ce sunt: sunt un om plin de furie, o furie pe care am ţinut-o în stomac de când eram băiat, tânăr. Iar când un om acumulează atâta furie câtă am acumulat eu atâţia ani, învaţă să o controleze bine. Ceea ce explică de ce controlez aşa bine mulţimile şi grevele. Ha! Ascultă, furia mea a fost păstrată atât de mult timp că pot să o mai ţin înăuntru cel puţin cinci ani. Atât, până în 1985. A izbucnit în august 1980, pentru că am devenit conştient că ocazia era mai mare decât puteam spera eu. Şi am sărit gardurile şantierului naval Lenin din Gdansk“.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus