Stiri de ultima ora

100 de ani de la Marele Război, Episodul 5. Prima zi de război, primii eroi. Carp:„Am trei fii, îi dau Majestăţii Voastre să se bată şi să moară“

100 de ani de la Marele Război, Episodul 5. Prima zi de război, primii eroi. Carp:„Am trei fii, îi dau Majestăţii Voastre să se bată şi să moară“
Cultura
În prima zi a României în război a domnit euforia naţională: cetăţenii cântau pe străzi, politicienii puneau la cale viitorul luminos pe care ei, dintre toţi muritorii, aveau şansa să-l înfăptuiască şi armata strângea rândurile. Se cântau cântece de vitejie, de arme, de dor de ţară nouă, se elogia războiul ca şi când ar fi fost marea petrecere a secolului. Curând, distracţia s-a încheiat: au urmat restricţiile, atacurile, moartea.

Ora 9.30. Duminică dimineaţa, 14/27 august 1916, la palatul Cotroceni încep să se adune, singuri sau în grupuri, à pied sau în trăsură, cei mai mari oameni politici români, convocaţi la Consiliul de Coroană. Se hotărăşte soarta ţării, e clipa în care toate ceasurile se vor reseta. Primul sosit a fost Constantin P. Olănescu, fost ministru şi actual preşedinte al Camerei Deputaţilor, urmat tot de un conservator, P.P. Carp. Alexandru Radovici, ministrul Industriei şi Comerţului, a fost însoţit de Victor Antonescu, ministrul Justiţiei, iar Take Ionescu, de C. Cantacuzino-Paşcanu, fost preşedinte al Camerei. Au urmat pe rând: premierul Ionel Brătianu, Nicolae Filipescu, Theodor Rosetti, I.G. Duca, Constantin Anghelescu, Emil Costinescu, Al. Constantinescu, Vasile Morţun, Mihail Ferechide, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman şi C.F. Robescu. Aceştia erau la acel moment cei mai influenţi oameni politici români, din guvern şi din opoziţie. Fiecare sosie la palat cu un sentiment premonitoriu, căci anunţarea unui Consiliu în miezul neutralităţii era semnul clar că deja s-a luat decizia: România avea să intre în război, negocierile se încheiaseră, iar Brătianu era prea puţin susceptibil să meargă alături de Puterile Centrale. Avea să fie o întrunire ce purta haine de dezbatere, însă pe dinăuntru era o simplă informare. 

Miniştrii fuseseră înştiinţaţi de Ionel Brătianu cu privire la semnarea alianţei cu Antanta, însă majoritatea nu avea nicio idee. Duca observa în „Amintiri politice“ cum, între cei adunaţi în sala de aşteptare a Palatului Cotroceni,  Maiorescu se agita, trecând de la un om la altul, Marghiloman, „de o impecabilă eleganţă şi plin de iluzii“, părea de-a dreptul voios, spre deosebire de Carp, care emana scepticism şi suspiciune. Aşa mergeau lucrurile.

Cronica unui anunţ

Ora 11.00. Toţi invitaţii regelui Ferdinand s-au strâns în sufrageria cea mare a palatului, în jurul unei mese mari din mijlocul camerei. Pe un perete, este agăţat un tablou din colecţia regelui Carol I, realizat de un pictor german. Ilustrează o corabie parţial distrusă, la bordul căreia încă se străduie să supravieţuiască o mână de marinari, pe o mare învolburată. Premoniţie a cursului viitor al războiului, constata apriori I.G. Duca, care a fost urmărit de această imagine ani la rând.

În fine, şedinţa este deschisă de rege, care de la bun început arată că, spre deosebire de Consiliul de Coroană de la Sinaia, acum nu avea să se ia nicio hotărâre în comun. Hotărârea fusese deja luată, iar rostul întâlnirii era de a-i informa pe toţi reprezentaţii partidelor politice cu privire la cursul evenimentelor şi de a le cere să sprijine această decizie. Pentru binele ţării, călcând pe propriile lor eventuale orgolii ori idiosincrazii. „Te rog îndeosebi pe dta, dle Carp, să-mi dai tot concursul!“, a cerut Ferdinand. Domnul Carp a refuzat să se pronunţe la începutul discuţiei.

Regele era emoţionat – pe de o parte din cauza momentului, pe de alta, din cauza firii sale –, dar a susţinut cu hotărâre şi fără şovăială în glas decizia de a merge alături de Antanta, de a călca peste angajamentul şi dorinţa regelui Carol I. „Austro-Ungaria nu ne-a oferit niciodată nimic şi Germania a fost neputincioasă să-i impună sacrificii. Victorioşi, avem în Transilvania o putere de rezistenţă mai mare. Iau răspunderea, pentru că am încredere în viitorul ţărei“, a încheiat Ferdinand alocuţiunea, după cum îşi amintea Al. Marghiloman în „Note politice“.

Am trei fii, îi dau Majestăţii Voastre să se bată şi să moară. Iar eu mă voi ruga lui Dumnezeu ca armata română să fie bătută... căci numai astfel România va putea să fie scăpată! - P.P. Carp

A intervenit şi Brătianu, care a explicat pe larg circumstanţele geopolitice în care România se afla, a arătat că neutralitatea nu mai era acceptabilă, că idealul naţional bătea la uşă într-un moment irepetabil în istorie, că patru mari puteri europene susţin cauza românismului, şi că, totuşi, nu e sigur de victorie, dar aceasta nu înseamnă că se poate realiza în final unirea. A fost susţinut cu efuziune de Take Ionescu, care se simţea, probabil cel mai mare învingător pe scena publică internă, şi, mai cuminte, de Nicolae Filipescu, care era grav bolnav.

În mod firesc, Marghiloman şi Maiorescu au susţinut că nu este deloc un moment prielnic pentru ca România să intre în război, mai ales de partea Antantei, amintind încă o dată de apropierea periculoasă a Imperiului Rus. Argumentele lor au fost încheiate cu izbucnirea furioasă a bătrânului conservator Carp: „Am trei fii, îi dau Majestăţii Voastre să se bată şi să moară. Iar eu mă voi ruga lui Dumnezeu ca armata română să fie bătută... căci numai astfel România va putea să fie scăpată!“, reţinea Duca în „Amintiri politice“. S-au mai schimbat după aceasta vorbe grele, s-au adus argumente tari, s-au încordat muşchii, dar situaţia era oricum pecetluită. Înainte de a ieşi din sufragerie, Ferdinand a încheiat şedinţa cu tradiţionalul: „Domnilor, cu Dumnezeu înainte!“.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus