Stiri de ultima ora

Volkswagen: “Piața auto din Germania va reveni la normal în această vară”

Volkswagen: “Piața auto din Germania va reveni la normal în această vară”
Auto
Volkswagen: “Piața auto din Germania va reveni la normal în această vară”

Publicat Joi, 26.03.2020 de Paul Cosma

Piața auto din Germania va reveni la normal în această vară, potrivit estimărilor Volkswagen. Nemții spun că piața din China a început deja să-și revină, în contextul pandemiei de coronavirus.

Producția fabricilor auto din Europa a fost suspendată pentru următoarele săptămâni din cauza crizei COVID-19, companiile așteptând momentul oportun pentru reluarea activității.

Uzinele din China au început să fie redeschise, iar cererea să crească, după cum au transmis Daimler și Volkswagen . De altfel, un oficial Volkswagen estimează că piața auto din Germania va reveni la normal în această vară.

“Trebuie să învățăm să trăim cu acest virus. Societatea și economia nu pot suporta ca totul să fie oprit mai departe de această vară. Ne pregătim pentru momentul când activitățile vor fi reluate,” a spus Juergen Stackmann, membru în board-ul Volkswagen.

Compania germană caută soluții pentru ca fabricile să repornească, iar angajații să păstreze o distanță de siguranță pe liniile de producție.

Volkswagen spune că una din lecțiile acestei crize este investiția în comerțul electronic și mutarea vânzărilor în mediul online.
automarket.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus