Stiri de ultima ora

Vânzări premium în luna octombrie: Audi reușește o îmbunătățire a rezultatului cu ...

Vânzări premium în luna octombrie: Audi reușește o îmbunătățire a rezultatului cu ...
Auto
Vânzări premium în luna octombrie: Audi reușește o îmbunătățire a rezultatului cu aproape 27%. BMW și Mercedes-Benz obțin creșteri de până la 5%

Publicat Vineri, 08.11.2019 de Cornel Șocariciu

Audi a reușit să încheie luna octombrie cu o creștere de aproape 27% în dreptul vânzărilor globale. Mercedes-Benz a raportat o îmbunătățire de 4.9%, în timp ce BMW menționează o creștere de 3%.

A doua parte a anului continuă într-un ritm bun pentru toți cei trei constructori premium din Germania. Audi , BMW și Mercedes-Benz au raportat vânzări în creștere în luna octombrie, cea mai importantă dintre aceastea fiind trecută în dreptul producătorului din Ingolstadt.

În luna octombrie, Audi a comercializat 149.150 de unități la nivel global, în creștere cu 26.8% raportat la rezultatul obținut în aceeași perioadă a anului trecut. Pe piața din Europa, producătorul din Ingolstadt a obținut o creștere de 68.6%, de la 32.138 de unități vândute în octombrie 2018 la 54.150 de exemplare comercializate luna trecută.

Cea mai importantă piață de desfacere din Europa a fost cea din Germania: 18.402 unități livrate, în creștere cu 101.1%. De asemenea, pe piețele mari din Spania și Italia au fost înregistrate creșteri de peste 80%.

Îmbunătățirea rezultatului din octombrie 2018 a fost posibil și datorită creșterii vânzărilor de pe piața din China. Conform oficialilor Audi, luna trecută au fost livrate 60.154 de mașini noi pe piața din China, în creștere cu 6% față de aceeași perioadă a anului trecut.

De la începutul anului și până la finalul lunii trecute, Audi a comercializat 1.506.250 de vehicule noi, în scădere cu 1.2%.

Vânzări Mercedes-Benz

Mercedes-Benz continuă parcursul bun înregistrat în 2019 și raportează o creștere cu 4.9% pentru luna octombrie. Constructorul din Stuttgart a livrat 199.293 de mașini noi la nivel global. Pe piața din Europa, livrările au crescut cu 1.3% (81.017 exemplare), în timp ce pe piața din China, rezultatul a fost unul și mai bun: +13.8% (57.142 de unități).

În primele zece luni ale anului, Mercedes-Benz a comercializat 1.924.536 de mașini noi la nivel global, în creștere cu 1% față de același interval din 2018.

Vânzări BMW

Și BMW a avut o lună bună și a încheiat cu o creștere de 3% (176.291 de mașini noi). Producătorul bavarez spune că modelele din gama X sunt cele care au înregistrat vânzări foarte bune și care au ajutat marca să îmbunătățească rezultatele din anul precedent.

De la începutul anului și până la finalul lunii octombrie, BMW a comercializat 1.777.691 de mașini noi, în creștere cu 2.3% raportat la aceeași perioadă a anului trecut.
automarket.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus