Stiri de ultima ora

Se caută specialiști: Continental vrea 90 de ingineri pentru centrul de cercetare și ...

Se caută specialiști: Continental vrea 90 de ingineri pentru centrul de cercetare și ...
Auto
Se caută specialiști: Continental vrea 90 de ingineri pentru centrul de cercetare și dezvoltare din Sibiu

Publicat Luni, 27.11.2017 de Petre Barac

Grupul german Continental a scos pe piață aproape 90 de posturi vacante la centrul de cercetare și dezvoltare din Sibiu.

Important furnizor de componente pentru industria auto, grupul Continental are mai mult unități de producție, precum și centre de cercetare și dezvoltare în România.

La centrul din Sibiu, nemții dezvoltă, testează și produce sisteme de frânare, suspensii pneumatice, unități de control electronic destinate cutiilor de viteză automate sau unități de control electronic amplasate în interiorul automobilelor, cum ar fi controlul scaunelor sau al oglinzilor, sisteme de asistență avansate pentru conducătorii auto.

În următorii ani, la Sibiu va fi construită o nouă clădire destinată activității de cercetare și dezvoltare, formată din birouri și laboratoare cu o suprafață de aproximativ 12.000 metri pătrați.

Astfel, compania vrea să-și mărească echipa de specialiști din Sibiu și a scos pe piață aproape 90 de posturi vacante, în principal pentru ingineri. În acest an, unitatea din Sibiu a ajuns la o echipă de 3.800 de persoane, iar germanii pregătesc angajarea a încă aproximativ 1.000 de persoane.

În România, Continental deține șapte unități de producție și patru centre de cercetare și de dezvoltare, în Timișoara, Sibiu, Carei, Nădab, Brașov și Iași. Continental este partener al unui joint-venture în Slatina și are un centru de distribuție a anvelopelor în București.
automarket.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus