Stiri de ultima ora

Programul Rabla pentru București revine: voucher de 9. ...

Programul Rabla pentru București revine: voucher de 9. ...
Auto
Programul Rabla pentru București revine: voucher de 9.000 de lei pentru casarea mașinilor non-Euro, Euro 1 și Euro 2

Publicat Miercuri, 29.01.2020 de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com

Primăria Capitalei a anunțat un proiect care prevede acordarea unui voucher de 9.000 de lei la achiziționarea unei mașini Euro 6 non-diesel cu condiția casării unei mașini non-Euro, Euro 1 sau Euro 2.

Programul Primăriei Capitalei pentru casarea mașinilor vechi, cunoscut neoficial și drept Rabla pentru București, este pe punctul de a reveni cu o nouă ediție în acest an, potrivit unui proiect anunțat în această săptămână.

Programul se adresează doar proprietarilor de mașini cu norma de poluare non-Euro, Euro 1 sau Euro 2 și prevede acordarea unui voucher cu o valoare de 9.000 de lei care va putea fi utilizat pentru achiziționarea unei mașini non-diesel cu norma de poluare Euro 6 sau a unei mașini electrice sau hibride.

Pe de altă parte, cei care casează astfel de mașini vor avea posibilitatea să folosească voucherul și pentru achiziționarea de produse electrocasnice, în cazul în care nu doresc să cumpere o mașină nouă.

Primăria va aloca în total 5.000 de vouchere, iar prioritate vor avea locuitorii Bucureștiului care au domiciliul în perimetrul Zonei de Acțiune pentru Calitatea Aerului (ZACA).

Decizia este justificată de Primărie prin faptul că, începând de la 1 ianuarie, , prin care mașinile cu normă de poluare non-Euro, Euro 1 și Euro 2 nu mai au voie să circule în zona ZACA, astfel că locuitorii respectivi nu mai au nicio posibilitate legală de a folosi propriile mașini.

Zona ZACA este delimitată de P-ța Victoriei - bd. Iancu de Hunedoara - sos. Ştefan cel Mare str. Polonă - str. Mihai Eminescu - str. Traian bd. Nerva Traian - bd. Gheorghe Şincai - str. Lânăriei - Calea Şerban Vodă - bd. Mărăşeşti - str. Mitropolit Nifon - bd. Libertății - Calea 13 Septembrie sos.Pandurilor - sos. Cotroceni - spl. Independenței - str. Știrbei Vodă - str. Berzei - str. Buzeşti - P-ta Victoriei.

Proiectul urmează să fie supus la vot în ședința Consiliului General din 29 ianuarie, iar pentru moment singura mențiune este că voucherele vor fi acordate în perioada 2020-2021.

Noua taxă Oxigen pentru București prevede ca mașinile cu normă de poluare non-Euro, Euro 1, Euro 2 și Euro 3 nu au acces în zona ZACA, dar plătesc o taxă pentru a putea circula în restul Bucureștiului. În schimb, mașinile Euro 3 plătesc taxa și au acces în orice zonă a Bucureștiului, iar o măsură similară va fi implementată din 2021 și pentru mașinile Euro 4. Amenzile pentru neplata taxei vor fi aplicate însă doar de la 1 martie .
automarket.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus