Stiri de ultima ora

Pirelli va crește capacitatea de producție de la Slatina cu 50%: italienii vor produce anual ...

Pirelli va crește capacitatea de producție de la Slatina cu 50%: italienii vor produce anual ...
Auto
Pirelli va crește capacitatea de producție de la Slatina cu 50%: italienii vor produce anual 15 milioane de anvelope

Publicat Marti, 19.02.2019 de Daniel Popescu

Capacitatea de producție a celor de la Pirella la uzina de la Slatina va crește de la 10 la 15 milioane de anvelope pe an după construcția unei noi hale de 62.000 de metri pătrați.

Pirelli își va extinde în curând capacitatea de producție de pneuri din România în cadrul uzinei pe care o deține în Slatina.

Astfel, începând din al treilea trimestru al acestui an, producătorul italian va utiliză o nouă hală de producție cu o suprafață de 62.000 de matri pătrați, a cărei construcție este coordonată de dezvoltatorul de spații industriale WDP din Belgia.

Noua hală este construită în imediata apropiere a actualei uzine și va fi închiriată de Pirelli pe o perioadă de 15 ani.

În cadrul halei va fi amenajat un spațiu de producție care va permite celor de la Pirelli să mărească capacitatea de producție cu 50%, de la 10 la 15 milioane de anvelope anual. În plus, tot aici va fi transferată și logistica de intrare și de ieșire în cadrul uzinei, printr-o reconfigurare a activității de la uzina actuală.

Pirelli anunțase încă din anul 2016 că va investi circa 200 de milioane de euro în cadrul uzinei de la Slatina până în anul 2021 pentru a crește capacitatea de producție.

Uzina de la Slatina are în prezent circa 2.200 de locuri de muncă și produce în special pneuri pentru autovehicule din gama Premium care sunt comercializate pe piețele din Europa de Est.
automarket.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus