Stiri de ultima ora

Partea 1: Cele mai obscure și blamate mașini – află de ce strălucesc!

Partea 1: Cele mai obscure și blamate mașini – află de ce strălucesc!
Auto
Vă propunem o serie de patru articole speciale în care vă vom aminti de unele dintre cele mai blamate mașini care au ieșit pe poarta uzinelor.

Sunt mașini de care poate că nu ați auzit, sau de care ați aflat numai lucruri mai puțin fericite. Treaba noastră este să vă demonstrăm că nu totul este așa cum “vorbește lumea”. Puteți privi aceste autoturisme ca pe o nestemată neșlefuită.

Din păcate, multe dintre aceste mașini au reprezentat un eșec în vânzări, nefiind produs, în final, un număr însemnat de exemplare.

Din fericire, aceste mașini pot reprezenta o achiziție second-hand deosebit de atractivă. Majoritatea s-au devalorizat considerabil într-un ritm alert, ajungând la prețuri foarte scăzute.

Alfa Romeo 147

Cine își mai aduce aminte de acest hatchback superb care a fost produs între 2000 și 2010? Liniile sale proiectate de Walter de Silva și Wolfgang Egger i-au adus lui 147 mai multe premii în domeniul designului.

Dar acestea nu sunt singurele acolade pe care le-a primit Alfa 147. În 2000 a primit Volanul de Aur și Titlul Auto Europa 1 acordate chiar de AUTO BILD Germania. Mai târziu, în 2001 a fost numită Mașina Anului în Europa, după o bătălie intensă la masa verde cu Ford Mondeo.

Cea mai dorită versiune este GTA. Hot hatch-ul s-a fabricat doar trei ani, timp în care au fost produse doar 5.029 de exemplare, dintre care 1.004 dispuneau de transmisia semiautomată Selespeed. Alfa 147 GTA (din imaginea de mai sus) a fost lădată pentru propulsorul său V6 faimos.

Cunoscut și sub denumirea de “Busso V6″, propulsorul cu șase cilindri și 250 CP  își are originile încă din 1979 și a fost denumit de mai multe publicații ca fiind motorul V6 cu cel mai frumos sunet din lume.

Din păcate, mașina subvira teribil din pricina greutății însemnate a motorului, dar și lipsa unui diferențial autoblocant afecta într-o mare măsură manevrabilitatea. Vestea bună este că Alfa Romeo 147 se manevrează bine și este agilă datorită suspensiei cu brațe din aluminiu, puntea față având o configurație cu brațe duble, în timp ce suspensia spate este independentă în standard – un lucru pe care nu îl găsești nici măcar astăzi în clasa compactă. De aceste atribute se bucură și suratele 156 și GT, care folosesc același tip de suspensie.

Poate de aceea a și câștigat titlul de Mașina Anului în Europa în 2001, când a învins Ford Mondeo la diferență de un punct și pe Toyota Prius la nouă puncte. Ediția germană a revistei noastre i-a acordat în premiu în 2001, iar modelul fabricat la uzina din Pomigliano d’Arco a cules peste 20 de premii de-a lungul carierei sale de un deceniu. Înlocuitorul său, Giulietta, a avut o carieră la fel de lungă, fiind scos din producție în 2020.

Cu toate acestea, alegerea sensibilă de pe piața second hand o reprezintă variantele cu motoare diesel, deoarece par să sfideze miturile legate de fiabilitatea modelelor acestei mărci – lucru demonstrat de numeroși posesori cu rulaje mari, iar cei cu rulaje obișnuite nu par să se plângă. Caroseria nu este afectată de rugină, în timp ce interiorul este rezistent la uzură. Cele mai ieftine exemplare Alfa Romeo 147 pot fi găsite pentru doar 700 de euro.

BMW Seria 7 (E65/E66)

Criticată adesea pentru designul său semnat de Chris Bangle, cea de-a patra generație a Seriei 7 a venit cu o suită întreagă de inovații. Modelul care a pus bazele unei noi ere stilistice s-a fabricat între 2001 și 2008.

A fost primul model BMW care a beneficiat de sistemul de infotainment iDrive cu suport DVD, de faruri bi-xenon adaptive și de sistemul Soft Close pentru portiere și portbagaj. Sedanul de clasă mare beneficia și de sistemul Active Roll Stabilisation, care reducea ruliul în timpul virajelor.

Este primul sedan din lume care a fost dotat cu o transmisie automată cu șase trepte și prima mașina din lume cu o frână de mână electrică, ce putea fi activată automat. Versiunea de top a adus și primul motor V12 cu injecție directă.

Versiunea facelift, lansată la sfârșitul anului 2005 cu numeroase schimbări de design, a introdus sistemul BMW Night Vision, care oferea o vizibilitate de 300 m pe timp de noapte. Tot atunci a debutat și sistemul High-Beam Assistant, care pornea automat luminile de drum în funcție de condițiile de trafic.

De-a lungul timpului, cea de-a patra generație a Seriei 7 a primit mai multe versiuni. Cea cu ampatament lung poartă codul E66, în timp ce ediția specială High Security (cu caroserie blindată) a primit codul E67. A existat chiar și o versiune limitată de 100 de exemplare care funcționa cu hidrogen (E68).

Din pricina noilor tehnologii implementate, E65/E66 a fost unul dintre cele mai puțin fiabile modele BMW. Așadar, dacă vă încumentați să achiziționați una, veți afla că prețurile de pe piața second-hand sunt excelente, exemplare bune fiind la vânzare chiar și la 3.000 de euro.

Urmăriți doar vehiculele cu un istoric de service complet și cu un rulaj mai mic de 200.000 km. Cele mai fiabile s-au dovedit a fi propulsoarele cu șase cilindri în linie. Fiind o mașină de lux, întreținerea va fi extrem de scumpă, deci achiziția unui model ieftin s-ar putea să vă aducă surprize neplăcute.

Fiat 124 Spider

Când spui Fiat 124 Spider, spui Mazda MX-5 ND. Mașinile sunt construite pe aceeași platformă și beneficiază chiar de același interior. De asemnea, plafonul escamotabil și parbrizul sunt identice.

Inițial, proiectul debutase alături de Alfa Romeo, dar la acel moment, s-a dorit ca toate modele italiene să fie produse pe teritoriul Italiei. Într-un final, roadsterul ce poartă sigla Fiat și-a început producția în 2015 la uzina Mazda din Hiroshima. Numele și designul său amintesc de vechiul Fiat 124 Sport Spider, ce a fost produs între 1966 și 1985.

Cea mai notabilă diferență dintre Fiat 124 Spider și Mazda MX-5 este propulsorul. Modelul italian dispune de un propulsor MultiAir turbo cu patru cilindri. Versiunea de bază dispune de 140 CP, în timp ce modelul Abarth are 170 CP și mai multe modificări axate pentru un plus de performanță, printre care și un sistem de evacuare apreciat pentru sonoritatea generoasă.

Fiat 124 Spider s-a vrut a fi o mașină mai confortabilă decât Mazda MX-5. Așadar, interiorul este mai luxos, iar manierele sale de condus sunt mai cuminți . Reprizele de accelerație sunt mai puternice în prima parte a turometrului, mulțumită cuplului superior. Transmisia manuală a fost împrumutată de la Mazda MX-5 generația NC.

Nu sunt multe exemplare de vânzare în România, dar fiind o mașină relativ nouă care încă se produce, prețurile încă sunt destul de ridicate pornind de la 17.000 de euro. Fiind un model de nișă care nu se bucură neapărat de baza de fani a lui MX-5, acest lucru s-ar putea să fie în avantajul cumpărătorului, câtă vreme nu are speranțe deosebite la o valoare de revânzare deosebit de mare. Câtă vreme ești sigur că păstrezi ani buni acea mașină, nu ar trebui să fie o problemă acest aspect.

Avantajul său în fața unui MX-5 comparabil va fi un preț de achiziție ceva mai redus, alături de posibilitatea de a stoarce mai mulți cai-putere din motorul turbo de 1.4 litri. Partea cea mai bună pentru amatorii de tuning? Platforma comună cu MX-5 ND vă permite să achiziționați numeroase componente ale sistemului de frânare și suspensie dedicate acestui model, deci puteți să optați pentru o suspensie sport aftermarket și să obțineți o ținută de drum mai sportivă, precum și alte îmbunătățiri dinamice.

Hyundai Veloster

Cine nu și-ar dori un coupé sportiv, dar și un hatchback practic? Hyundai Veloster reușește să bifeze ambele căsuțe în funcție din unghiul în care este privit. Așa este!

Partea șoferului ne arată latura sa sportivă cu o singură ușă cu deschidere largă, în timp ce partea pasagerului dispune de două uși, asemenea unui hatchback cu cinci portiere, numai că Veloster are patru, dacă punem la socoteală și hayonul portbagajului. Designul său excentric nu se limitează doar la portiere, posteriorul fiind unic în lumea automotive.

Urmașul spiritual al lui Hyundai Coupe nu s-a bucurat de vânzări de top, astfel doar câteva exemplare și-au făcut loc pe străzile din România. În general, și-au păstrat bine valoarea în timp, mulțumită fiabilității specifice producătorului coreean. Cel mai ieftin exemplar din România poate fi cumpărat cu 7.800 de euro.

Veloster a fost lansat cu o singură motorizare, un 1.6 GDI de 140 de cai-putere. La vremea respectivă, oferea performanțe dinamice comparabile cu cele ale unui Volkswagen Scirocco 1.4 TSI de 122 de cai-putere, cel puțin în materie de accelerație de la 0 la 100 km/h și viteza maximă. Vestea bună este că te poți bucura liniștit de fiabilitatea unui motor aspirat și de o portieră în plus față de orice hatchback cu trei uși din această lume.

Kia Venga

Autoturismul are o lungime de doar 4,075 metri și este încadrat în categoria Mini MPV mulțumită spațiului interior generos. Practicalitatea este dată de linia înaltă a plafonului (1.600 mm) și de ampatamentul generos pentru această clasă (2.615 mm).

Portbagajul are o capacitate cuprinsă între 440 și 1.253 de litri. Printre numeroasele dotări, Kia Venga beneficiază de asistență la pornirea din rampă, lumini de avarii acționate automat în cazul unei frânări puternice, șase airbag-uri și tetiere active în partea frontală.

Kia Venga a debutat la Salonul Auto de la Frankfurt în 2009 și a fost destinată exclusiv pieței europene. Nu multe circulă astăzi pe drumurile din România, dar cele mai ieftine exemplare pot fi cumpărate pentru doar 3.000 de euro. Adică destul de puțin pentru anul de fabricație și volumul de încărcare oferit. De aceea, o astfel de Kia Venga poate fi o mașină practică pentru o familie tânără. Având în vedere faptul că garanția oferită încă de atunci de Kia era cea mai generoasă de pe piață, este foarte probabil să vă puteți bucura de mașină mulți ani după achiziție fără prea multe bătăi de cap.

Lexus RX 400h

Modelul a debutat în 2005 în Statele Unite și a fost primul vehicul premium cu tehnologie hibridă din lume (Lexus Hybrid Drive).

Sub capotă identificăm un propulsor V6 de 3,3 litri cu 211 CP care antrenează doar puntea din față (nu există cardan). Acesta este ajutat de două motoare electrice, primul produce 167 CP și trimite puterea către puntea din față, iar cel care antrenează puntea din spate dispune de 68 CP. Ambele erau alimentate de un acumulator Ni-MH. În total, puterea sistemului ajunge la 272 CP. Nu vă așteptați la sportivitate exagerată în contul acestei puteri maxime, pentru că nu acesta era scopul lui RX.

Mașina accelerează de la 0 la 100 km/h în 7,3 secunde și oferă un consum redus de combustibil. În majoritatea condițiilor de trafic, SUV-ul utilizează doar motorul termic și pe cel electric din față. Cel din spate pornește doar dacă roțile din față pierd aderența. Mașina poate parcurge până la 1,5 km în modul 100% electric. Secretul unei exploatări eficiente este blândețea cu pedala de accelerație, precum și un regim de rulare temperat, pentru a te bucura la maximum de confortul și eficiența țintite de japonezi la momentul lansării.

Toate modelele RX din acea perioadă veneau în standard cu opt airbag-uri, faruri adaptive, cameră pentru marșarier și cu un sistem de atenționare în eventualitatea unei coliziuni frontale. Lista de dotări opționale includea un sistem audio premium Mark Levinson cu 210 watti și 11 incinte acustice, un sistem de navigație cu DVD, entertainment cu ecrane în tetiere pentru pasagerii din spate și un plafon panoramic.

Din punct de vedere al fiabilității, Lexus RX400h se prezintă excelent. Nu trebuie să vă feriți de mașinile cu rulaje mari, deoarece singura componentă care ar putea provoca probleme este hayonul, care se poate bloca. Acumulatorul se degradează destul de greu în timp, iar recondiționarea acestuia nu este extrem de costisitoare (aproximativ 800 de euro la un atelier independent). Celulele acumulatorului pot fi înlocuite la un atelier specializat, iar acestea au început să apară de câțiva ani și în România, deci nu trebuie să faceți o excursie în străinătate pentru reparații.

Pe piața automobilelor rulate din România, cele mai avantajoase exemplare pornesc de la 7.000 de euro. Căutați unul în stare cât mai bună dacă vă doriți un exemplar rulat al primului SUV premium hibrid din lume.

Mercedes-Benz Clasa R

Clasa R este răspunsul producătorului german pentru clasa vehiculelor MPV de lux. Vânzările acestui model au fost nesemnificative tocmai din pricina clasei din care face parte. Prin strategia de marketing de la acel moment, Mercedes-Benz a încercat să-și convingă eventualii clienți de faptul că noul model reprezintă o nouă categorie de vehicul care îmbină atributele unui break, crossover, SUV și van.

Versiunea cu ampatament lung a Clasei R (5.156 mm lungime) încă se produce pentru piața din China. Clienții au de ales între două motorizări, R 300 4MATIC și R 400 4MATIC), ambele fiind echipate cu o transmisie automată cu șapte trepte.

Mașina a fost apreciată pentru confortul oferit la rulare. În standard, toate exemplarele beneficiau de suspensie pneumatică pentru puntea din spate, care se ajusta automat în funcție de nivelul de încărcare al mașinii. De asemenea, la interior puteau fi acomodate șase persoane în varianta cu scaune individuale sau șapte în cazul versiunii cu banchetă clasică pentru rândul doi.

Cea mai performantă versiune a Clasei R (W251) este R 63 AMG. Sub capota acesteia identificăm un propulsor V8 de 6,2 litri asamblat manual, ce produce 510 CP și un cuplu maxim de 630 Nm. Viteza maximă ajungea în cazul acestei versiuni la 275 km/h dacă se opta pentru AMG Drivers Package.  Timpul de accelerare de la 0-100 km/h era de doar 4,6 secunde.

În România, cele mai ieftine exemplare second-hand cu motorizări diesel pornesc de la 4.000 de euro. La fel ca un Seria 7 la 3.000 de euro, atenție la cele mai ieftine exemplare și pregătiți un buget de întreținere și reparații. Nu de alta, dar aveți în față o mașină premium de nișă, deci nu veți găsi pe toate drumurile anumite piese și nu vor fi ieftine cele dedicate modelului.

Peugeot RCZ

Rivalul franțuzesc al lui Audi TT a fost produs între 2009 și 2015 la uzina Magna Steyr din Austria. Sportiva s-a bucurat de numeroase acolade pentru designul său polarizant. Probabil cel mai interesant aspect al mașinii este plafonul de tip double-bubble inspirat de la autoturismele semnate de faimosul carosier Zagato.

Inițial, Peugeot RCZ a fost considerat doar sub forma unui concept (308 RCZ), dar a aprecierea fanilor și a publicațiilor din domeniu i-a determinat pe francezi să meargă mai departe ajungând la producția de serie.

Cea mai puternică versiune este RCZ R, modelul cu cel mai potent propulsor de 1,6 litri din lume. Acesta producea 270 CP, iar puterea era transmisă punții din față. Un diferențial Torsen a fost montat din fabrică pentru a face față fenomenului inevitabil de torque steer. Un astfel de exemplar există la vânzare în România la prețul de 17.990 de euro.

Vestea bună pentru amatorii de tuning este că puteți achiziționa un diferențial cu alunecare limitată pentru aproximativ 800 de euro, deci puteți să vă bucurați de mai mulți cai putere transmiși la asfalt și dacă alegeți un RCZ cu motorul 1.6 turbo și îl modificați la un atelier independent. Chiar și fără tuning, Peugeot RCZ era o mașină distractivă la condus și prezenta o dinamică bună. Cei trecuți de 1,85 metri înălțime s-ar putea să nu stea prea confortabil la volan, iar locurile din spate nu sunt deosebit de generoase pentru adulți corpolenți.

Renault Vel Satis

Chiar dacă înălțimea sa de 1.580 de milimetri și proporțiile sale ieșite din tipare îl fac să pară un MPV, Renault Vel Satis a fost un concurent direct pentru Mercedes Clasa E și BMW Seria 5.

Vel Satis este succesorul lui Safrane și predecesorul lui Latitude, dar nu are nimic în comun cu acestea. Oficialii Renault au declarat că “mașina avea acest aspect pentru a afișa o prezența fizică superioară, mai degrabă decât să aducă în discuție linii de eleganță clasică“. În același timp, Renault Vel Satis se recomandă unui target mai modern și mai puțin conformist .

Dacă vă aflați în targetul imaginat de francezi și aveți un buget limitat, trebuie să știți că astfel de exemplare se vând pe piața mașinilor rulate din România începând de la doar 1.000 de euro. Consultați forumurile dedicate pasionaților înainte de achiziție pentru a descoperi la ce să fiți atenți și care sunt potențialele probleme care vă pot da dureri de cap.

Volkswagen Phaeton

Cel mai luxos Volkswagen din toate timpurile împarte platforma cu Bentley Continental Flying Spur. În ciuda unei producții care a durat 15 ani (2002-2016), au fost fabricate doar 84.253 de exemplare.

Rivalul lui Mercedes-Benz Clasa S nu și-a găsit publicul tocmai din cauza siglei de pe capotă. Chiar și așa, această mașină nu trebuie subestimată. Peste 100 de patente au fost înregistrate special pentru Phaeton.

Ciclul său de dezvoltare și producție, urmărit îndeaproape de Ferdinand Piëch, i-a pus pe jar pe inginerii care lucrau la acest proiect. O mare parte din echipă a renunțat atunci când a aflat lista de lucruri extreme pe care trebuia s-o îndeplinească VW Phaeton. Pe deasupra, era construit într-o uzină numită Fabrica Transparentă , adică fabrica VW din Dresda, Germania. Uzina în sine este gândită să primească până la 250 de vizitatori pe zi, are majoritatea pereților din sticlă, podele acoperite cu arțar și nu generează zgomote puternice, fum sau reziduuri toxice.

Ferdinand Piëch a insistat ca mașina să poată fi condusă cât e ziua de lungă cu viteza de 300 km/h la o temperatură exterioară de 50 de grade Celsius, în timp ce sistemul de climatizare menține o temperatură interioară de 22 de grade Celsius. Cerința magnatului austriac este cu atât mai ieșită din comun, deoarece mașina de serie avea o viteză maximă limitată la 250 km/h.

A fost un veritabil tur de forță al concernului din Wolfsburg, iar următoarele mașini comparabile în materie de inginerie au fost Bugatti Veyron și Volkswagen XL1. Ambele au fost construite în baza unor cerințe specifice ale regretatului Piëch și nu au fost egalate ani la rândul de constructorii rivali. În cazul Veyron, au apărut între timp mașini mai rapide până la 100 km/h și chiar cu o viteză maximă mai mare, dar modelul mărcii din Molsheim rămâne un reper în industria auto pentru realizările tehnice cu care a venit la rampă la momentul debutului. Spre deosebire de Veyron și XL1, Phaeton a fost produs în suficient de multe exemplare încât să permită achiziția și la prețuri demne de oamenii de rând.

Din păcate, corporația germană nu a reușit să obțină de fiecare dată profit pe măsura investițiilor tehnologice în aceste automobile proiectate în urma unor cerințe deosebit de exigente. Până la un punct, ne-am dori și noi ca proiectanții altor mașini să fi primit asemenea fișe de proiect. Pe de altă parte, vestea bună este că învățăturile inginerilor din aceste experiențe s-au aplicat ulterior pe alte modele de serie ale concernului, deci nu a fost totul în van.

Cu toate acestea, fără un limitator electronic instalat, versiunea de top atingea 323 km/h, așa cum ne spune chiar Jeremy Clarkson într-un episod Top Gear. Sub capota acesteia se afla un propulsor W12 de șase litri.

Au fost două versiuni ale acestui motor. Cea produsă între 2002 și 2004, care producea 420 de cai-putere și cea fabricată între 2004 și 2011 cu 450 de cai-putere. Accelerația unui astfel de model de la 0 la 100 km/h se înregistra în aproximativ 6 secunde.

Atunci când era nou, prețul unui astfel de exemplar sărea de 100.000 de euro, dar oferea multe lucruri pentru acea sumă. Interiorul beneficia de un dezumidificator care împiedica aburirea geamurilor. Sistemul de aer condiționat cu patru zone funcționa fără zgomot, în timp ce suspensia pneumatică era adaptivă și oferea tehnologia Continuous Damping Control. Phaeton este și primul VW care a beneficiat de cruise control adaptiv cu tehnologie radar.

Luxosul autoturism s-a depreciat teribil. Cele mai ieftine exemplare disponibile pe piața second-hand din România pornesc de la 3.000 de euro. La fel ca în cazul oricărui alt model premium care are mai mulți ani de la părăsirea fabricii și a ajuns la un preț redus de achiziție, vă reamintim că anumite module electronice și alte componente dedicate vor avea în continuare prețuri premium și vor necesita un service cu mecanici bine instruiți și specializați în marca respectivă.
auto-bild

Articole similare :
comments powered by Disqus