Stiri de ultima ora

Noul BMW M5 este mai complicat decât un ceas elvețian: instalarea tracțiunii integrale ...

Noul BMW M5 este mai complicat decât un ceas elvețian: instalarea tracțiunii integrale ...
Auto
BMW face lumină în cazul viitorului M5. Modelul german va dispune de tracțiune integrală xDrive și va avea cinci moduri diferite de rulare.

Noua generație BMW M5 este tot mai aproape, iar germanii caută să pregătească lansarea cum se cuvine. Bavarezii au dat publicității o serie de informații oficiale despre noul sedan de performanță și au lămurit inclusiv zvonurile care anunțau prezența unei tracțiuni integrale. Acestea s-au dovedit a fi adevărate, noul BMW M5 devenind astfel primul model din istoria diviziei M care primește xDrive.

Acum urmează partea dificilă. Trebuie să vă înarmați cu răbdare și să citiți până la capăt cum funcționează acestea. BMW a încercat să le detalieze într-un comunicat stufos. probabil de aceea a și dorit să pregătească cu mult înainte datele tehnice ale sedanului.

Cinci moduri de rulare

Noutatea o reprezintă modurile de rulare, capabile să modifice complet comportamentul mașinii, atât din punct de vedere dinamic, cât și din punct de vedere al siguranței la rulare. Noul BMW M5 va porni întotdeauna în modul 4x4, adică cel în care tracțiunea integrală xDrive este activă. Însă, chiar și așa, comportamentul va fi unul orientat către puntea spate. Tot activ la pornire este și modul DSC (Dynamic Stability Control), adică conglomeratul de sisteme care menține aderența și stabilitatea.

Urmareste Automarket

Șoferul poate selecta apoi modul MDM, adică abrevierea de la M Dynamic Mode. Acestă setare oferă o rulare 4x4 cu un caracter ceva mai sportiv, cu și mai multe resurse transmise către puntea spate. Un fel de mod pentru cei care vor drifturi.

Dezactivarea DSC aduce alte trei moduri de rulare

Alte trei moduri diferite de rulare țin doar de dezactivarea sistemelor de siguranță, adică DSC. Dezactivarea DSC se poate face pe trei niveluri: tracțiune integrală (4WD), tracțiune integrală sport (4WD Sport) și, ceea ce își doreau puriștii, doar propulsie spate (2WD).

Modul 4WD are un comportament neutru, cu ceva mai multă siguranță, menit a fi folosit pe drumurile cu o calitate mai proastă. Modul 4WD Sport este destinat rulării pe circuit, în condiții de asfalt uscat. Nu în ultimul rând, BMW M5 poate oferi doar propulsie spate și un mod precis de șofat grație diferențialului Active M.
automarket.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus