Stiri de ultima ora

Noi versiuni John Cooper Works în gama MINI

Noi versiuni John Cooper Works în gama MINI
Auto
Aceste versiuni noi ale celor două vârfuri de gamă oferă o experienţă provocatoare a performanţelor. Cea mai nouă generaţie a motorului cu patru cilindri, dezvoltată cu tehnologie MINI TwinPower Turbo, depăşeşte puterea maximă a predecesorilor cu până la 75 CP. Comparativ cu MINI Cooper S Clubman şi MINI Cooper S Countryman, diferenţa de putere a crescut de la nivelul anterior de 39 CP la 114 CP.

Motor nou cu 4 cilindri

Puterea maximă a noului motor cu patru cilindri a fost mărită cu aproximat 32%. Noul maxim – 306 CP – este atins între 5.000 şi 6.250 rpm.

Cuplul maxim a crescut cu 100 Nm, la un maxim de 450 Nm, iar performanţele de acceleraţie au urcat şi ele corespunzător. Noul MINI John Cooper Works Clubman accelerează de la 0 la 100 km/h în 4,9 secunde, în timp ce noul MINI John Cooper Works Countryman realizează sprintul în 5,1 secunde – mai repede cu 1,4, respectiv 1,5 secunde faţă de modelele anterioare. Viteza maximă a noilor modele este limitată electronic la 250 km/h.

Motorul dispus frontal şi montat transversal al acestor automobile sport îşi transferă puterea prin intermediul transmisie sport Steptronic cu opt trepte. Noua transmisie automată dispune şi de diferenţial blocant integrat. Acesta funcţionează transversal pentru a reduce compensaţia de rotaţie între roţile faţă. În condiţii de sarcină, aceasta înseamnă că poate fi generat un efect de blocare de până la 39%. Diferenţialul blocant mecanic este interconectat cu DSC (controlul dinamic al stabilităţii).

Echipări de top

Pachetul general creat de John Cooper Works este completat de dotări de design exterior specifice modelului, care contribuie la optimizarea caracteristicilor aerodinamice ale automobilului şi a designului conductelor de aer.

Prizele de aer frontale mari sunt proiectate pentru a îndeplini cerinţele de răcire ale sistemului de propulsie şi ale celui de frânare. În plus, caracteristicile de performanţă remarcabile sunt reflectate în designul specific modelului al pragurilor laterale şi al şorţurilor spate independente cu difuzoare integrate.

Spoilerele de acoperiş specifice modelului joacă un rol în reducerea portanţei la viteze ridicate de rulare. În plus, cele două modele John Cooper Works noi sunt echipate cu capace de oglinzi optimizate aerodinamic.

Alte accente de exterior specifice modelului includ culoarea roşie contrastantă, opţională pentru acoperiş şi capacele oglinzilor, designul individual pentru hublourile laterale ale semnalizatoarelor suplimentare şi sigla John Cooper Works de pe grila radiatorului şi hayon.

Priza de aer centrală a ambelor modele are o structură tip fagure. Şi admisia la MINI John Cooper Works Countryman are un contur roşu. O element transversal roşu subdivizează grila radiatorului, cu design nou, a noului MINI John Cooper Works Clubman. Farurile, stopurile şi şorţul spate prezintă şi ele noul design al celei mai recente actualizări pentru MINI Clubman.

Echiparea standard  a ambelor modele sport de top din gama MINI include şi faruri LED, acces şi contact fără cheie, moduri de condus MINI şi radio MINI Visual Boost, cu monitor de 6,5 ţoli (16,5 cm) cu funcţie de ecran tactil şi afişare grafică reproiectată.

Noile MINI John Cooper Works Clubman şi MINI John Cooper Works Countryman vor fi disponibile în România din luna august.
auto-bild

Articole similare :
comments powered by Disqus