Stiri de ultima ora

Înmatriculările de mașini noi cu crescut cu peste 23% în România în 2019: aproape 162. ...

Înmatriculările de mașini noi cu crescut cu peste 23% în România în 2019: aproape 162. ...
Auto
Înmatriculările de mașini noi cu crescut cu peste 23% în România în 2019: aproape 162.000 de unități

Publicat Joi, 09.01.2020 de Daniel Popescu, Foto: Dacia

Românii au înmatriculat aproape 162.000 de mașini noi în cursul anului 2019, în creștere puternică cu peste 23% comparativ cu 2018. Între timp, înmatriculările de mașini second-hand au scăzut cu peste 6% la aproape 445.000 de unități.

Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) a publicat în această săptămână un raport cu privire la înmatriculările de mașini noi și second-hand pe parcursul anului 2019.

Conform unei tendințe remarcate încă din prima parte a anului, înmatriculările de mașini noi au continuat să crească într-un ritm accelerat, în timp ce înmatriculările de mașini second-hand au scăzut ușor.

Astfel, românii au înmatriculat în total 161.562 de mașini noi în cursul anului 2019, în creștere cu 23.4% comparativ cu anul 2018 , când au fost înmatriculate 130.919 unități.

Dacia a reușit să acopere aproape o treime din piața mașinilor noi cu 50.311 unități, corespunzător unei creștere de 36.4%. Cu alte cuvinte, marca de la Mioveni a avut un ritm de creștere mai mare decât media națională.

În schimb, lupta pentru locul doi în topul mărcilor a fost semnificativ mai echilibrată decât în anii precedenți și a avut drept câștigător Renault, care a înmatriculat peste 13.500 de unități. De asemenea, Ford a ocupat ultima poziție pe podium în dauna celor de la Skoda, însă diferența dintre cele două marci a fost de numai 48 de unități.

În România, Volkswagen, cel mai mare producător de mașini din Europa, a ocupat doar poziția a cincea cu peste 10.000 de unități.
automarket.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus