Stiri de ultima ora

Guvernul amână pe termen nelimitat introducerea noii taxe auto: autoritățile nu au găsit o ...

Guvernul amână pe termen nelimitat introducerea noii taxe auto: autoritățile nu au găsit o ...
Auto
Guvernul amână pe termen nelimitat introducerea noii taxe auto: autoritățile nu au găsit o variantă legală din punct de vedere juridic

Publicat Marti, 18.12.2018 de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com

Ministerul Mediului a anunțat că amână pe termen nelimitat introducerea noii taxe auto, ca urmare a faptului că nu a identificat formula de calcul care să fie legală din punct de vedere juridic.

Ministerul Mediului a anunțat în repetate rânduri în ultima perioadă că va introduce o nouă taxa auto cu începere de la 1 ianuarie.

Până în prezent, reprezentanții ministerului nu au oferit însă explicații concrete despre modul în care va fi plătită taxa sau care va fi valoarea acesteia, singurele certitudini fiind că se vor lua în calcul inclusiv capacitatea cilindrică, norma de poluare și emisiile de CO2 .

Cu toate acestea, cu numai câteva zile înainte de finalul anului, Ministerul Mediului a anunțat oficial că amână introducerea taxei pe termen nelimitat.

"Noi am crezut că putem finaliza o variantă până la finalul anului, dar nu am putut. Nu vă mai pot promite un orizont de timp, legat de acest subiect, vă spun sincer. O să mai dureze", a declarat Graţiela Gavrilescu, ministrul mediului.

Interesant este însă că introducerea noii taxe este amânată din cauza faptului că autoritățile nu au reușit să identifice o formă de calcul care să respecte legislația europeană.

De altfel, toate formele de taxe auto introduse începând cu 1 ianuarie 2007 au fost declarate ilegale de către Curtea de Justiție a Uniunii Europeane, iar statul este obligat să returneze banii tuturor persoanelor care au plătit taxa auto.

Articole similare :
comments powered by Disqus