Stiri de ultima ora

Fostul CEO Volkswagen, acuzat oficial de fraudă în scandalul Dieselgate: Martin Winterkorn ...

Fostul CEO Volkswagen, acuzat oficial de fraudă în scandalul Dieselgate: Martin Winterkorn ...
Auto
Fostul CEO Volkswagen, acuzat oficial de fraudă în scandalul Dieselgate: Martin Winterkorn riscă până la 10 de închisoare în Germania

Publicat Luni, 15.04.2019 de Paul Cosma

Martin Winterkorn, fostul CEO al Volkswagen, a fost acuzat oficial de fraudă de către autoritățile germane pentru implicarea în scandalul Dieselgate. Winterkorn fusese acuzat de fraudă și anul trecut în Statele Unite, însă nu poate fi arestat dacă nu părăsește Germania. Procurorii nemți spun că fostul șef de la Volkswagen riscă până la 10 de ani de închisoare pentru fraudă și încălcarea mai multor legi.

În mai 2018, o curte federală din Michigan l-a pus oficial sub acuzare pe Martin Winterkorn, fostul CEO de la Volkswagen , despre care a spus că a aprobat utilizarea în continuare a unui software de păcălire a emisiilor pentru a putea trece astfel de testele de emisii impuse de autoritățile americane.

La vremea respectivă, Winterkorn devenise cel mai înalt reprezentant Volkswagen care a fost acuzat de fraudarea Statelor Unite. Oficialul nu a putut fi arestat de autoritățile americane, întrucât Germania nu extrădează cetățeni în țări care nu fac parte din Uniunea Europeană.

Acum a venit și rândul Germaniei să emită acuzații oficiale de fraudă pe numele lui Martin Winterkorn, conform unei declarații a procurorilor din Braunschweig.

Pe lângă Winterkorn, alți patru foști oficiali Volkswagen sunt acuzați de fraudă, însă numele lor nu a fost dezvăluit. Aceștia sunt învinuiți pentru că au încălcat mai multe legi și că nu au informat autoritățile cu privire la folosirea dispozitivelor de trucare a emisiilor în scandalul Dieselgate.

Procurorii susțin că, în acest caz, acuzațiile pot produce până la 10 de închisoare pentru foștii reprezentanți ai grupului Volkswagen. Pe lângă cei menționați, alte 36 de persoane fac obiectul unei anchete a autorităților germane.
automarket.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus