Stiri de ultima ora

Fosta șefă a Loteriei, pleacă de la Finanțe după numai 4 zile de muncă!

Fosta șefă a Loteriei, pleacă de la Finanțe după numai 4 zile de muncă!
Auto
Pe 4 noiembrie, Liliana Mincă era numită, oficial, secretar genaral la Ministerul Finanțelor, iar joi ea a fost demisă de premierul Orban. E ciudat faptul că ea a acceptat să fie numită la Ministerul Finanțelor, deși probabil știa că va pleca după ce se instalează noul guvern.

08.11.2019 - 21:44

Una dintre ultimele decizii emise de fostul premier Viorica Dăncilă a fost numirea Lilianei Mincă la Ministerul Finanțelor în funcția de secretar general adjunct, postul având caracter temporar. Asta se întâmpla pe data de 4 noiembrie seara, atunci fiind publicată în Monitorul Oficial decizia de numire. Asta deși, cu câteva ore înainte, în aceiași zi, Guvernul PNL a obținut votul Parlamentului.

Miercuri, pe 6 noiembrie, premierul Ludovic Orban a anunțat că Liliana Mincă va pleca probabil joi.

Conform Deciziei semnate de Orban, de eliberare din funcție (publicată în Monitorul Oficial), ea și-a depus cererea de demisie joi.

E ciudat faptul că Liliana Mincă a acceptat să fie numită la Ministerul Finanțelor, deși probabil știa că va pleca după ce se instalează noul Guvern.

Liliana Minca este unul din traseistii clasici ai politicii romanesti schimband nu mai putin de 6 partide in 6 ani de zile. Minca a fost in Partidul Conservator pana in 2011, in PPDD pana in 2014, a trecut apoi la PND unde a stat doar pana in august 2015, a schimbat macazul pentru UNPR-ul lui Oprea, in PSD pana in 2016 cand a trecut la ALDE și a devenit sefa filialei din Botosani a partidului lui Tariceanu.

În prima parte a anului 2017, premierul Sorin Grindeanu a numit-o pe Liliana Minca in functia de vicepresedinte al Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC).
RomaniaLibera.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus