Stiri de ultima ora

Dacia Duster, locul trei în topul celor mai înmatriculate modele în Italia în 2019: aproape ...

Dacia Duster, locul trei în topul celor mai înmatriculate modele în Italia în 2019: aproape ...
Auto
Dacia Duster, locul trei în topul celor mai înmatriculate modele în Italia în 2019: aproape 43.000 de unități

Publicat Vineri, 10.01.2020 de Daniel Popescu, Foto: Dacia

Dacia a înregistrat performanțe majore în Italia în anul 2019: Duster a ocupat locul trei în topul celor mai înmatriculate modele, iar marca a avut o creștere cu 36% a înmatriculărilor.

Dacia a raportat performanțe excelente pe piața din Italia în cursul anului trecut, potrivit datelor oficiale publicate în această săptămână de Asociația Națională a Industriei Auto (ANFIA).

Astfel, constructorul de la Mioveni a înmatriculat 84.087 de unități în Italia în 2019 și a înregistrat o cotă de piață de 4.39%. Comparativ cu 2018, brandul românesc a crescut puternic cu 36.44%.

De asemenea, Duster a ocupat locul trei în clasamentul celor mai înmatriculate modele în Italia în 2019, cu 42.905 unități. SUV-ul de la Mioveni a reușit astfel să surclaseze alte două SUV-uri, și anume Fiat 500X și Jeep Renegade, care au ocupat pozițiile 4 și 5 în top la mică distanță în spatele lui Duster.

Deloc surprinzător, Duster a fost învins în acest top de două modele produse în Italia. Fiat Panda este de departe cea mai populară alegere a italienilor cu 136.860 de unități, în timp ce locul doi i-a revenit lui Lancia Ypsilon cu aproape 59.000 de unități.

Rezultatele obținute de Dacia vin în contextul în care piața auto din Italia a stagnat anul trecut la 1.91 milioane de unități, ca urmare a unei scăderi puternice de aproape 30% a înmatriculărilor înregistrate de mărcile italiene care a fost compensată de o creștere cu aproape 4% a înmatriculărilor mărcilor străine.
automarket.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus