Stiri de ultima ora

Cum a fost Raliul Argeșului pentru pilotul partener al Auto Bild, Adrian Grigore

Cum a fost Raliul Argeșului pentru pilotul partener al Auto Bild, Adrian Grigore
Auto
Campionatul Național de Raliuri are programate pentru acest an opt etape: Raliul Argeșului, Raliul Aradului, Raliul Moldovei – Bacău, Raliul Harghitei – Odorheiul Secuiesc, Raliul Sibiului, Raliul Iașului, Raliul Clujului și Raliul Brașovului.

Raliul Argeșului, revenit în calendarul competițional după o absență de nouă ani, a deschis sezonul Campionatului Național de Raliuri 2019, o schimbare față de ultimii ani, în care debutul campionatului avea loc la Brașov.

Pentru câteva zile, Piteștiul a fost din nou capitala automobilismului românesc, în Pitești fiind cartierul general al raliului, parcul de service și locul de desfășurare a probei Superspeciale.

Raliul Argeșului, desfășurat pe durata a două zile, 03 și 04 Mai, a adunat la start 77 de echipaje, care au avut de parcurs opt probe contracronometru, totalizând 100 de km. Probele speciale s-au desfășurat într-un cadru spectaculos, pe Transfăgărășan și în zona Curtea de Argeș.

În acest sezon competițional AutoBild este alături de echipa BIV Rally Team, compusă din Adrian Grigore – Pilot și Vlad Terzi – Copilot, echipă pe care o susține și în derularea proiectului “”. Adrian și Vlad au luat startul în sezonul 2019 la bordul aceluiași Mitsubishi Lancer Evo 9, în Grupa N, împreună cu echipa de asistență tehnică Omega Motorsport, condusă de George Șerban.

Înaintea startului propriu-zis, echipajele parcurg traseul de două ori, în turele de recunoaștere, pentru verificarea notelor de dictare, esențiale pentru obținerea unor rezultate bune. Deși totul este calculat la minut, vremea este o necunoscută care le pot face concurenților viața grea. De aceea este nevoie de un plan pentru alegerea anvelopelor, un detaliu esențial, care trebuie să asigure un mix intre rapid și sigur, între forțarea unor limite și precauție.

Urmează STARTUL!

Prima zi de concurs a avut programate două treceri pe o probă scurtă, lângă Curtea de Argeș, urmate de proba superspecială, desfășurată în Pitești și la care au asistat peste 12.000 de spectatori.

A doua zi a fost avut programate cinci probe speciale, trei în urcare și două în coborâre, pe Transfăgărășan. Aceasta a fost cea mai spectaculoasă zi a competiției, dar și cea mai dificilă, motiv pentru care nu au lipsit ieșirile în decor, în număr destul de mare.

“A fost un concurs frumos și foarte bine organizat. Vreau să îi felicit pe organizatori. Ne-am propus podium, am fost pregatiți pentru asta însă, la startul ultimei probe  am fost nevoiți să abandonăm, din motive tehnice. Deși mașina este pregătită corespunzător înainte de fiecare etapă, pot apărea surprize. Suntem puțin supărați că am abandonat, mai ales că în acel moment ne aflam pe locul trei al clasei în care participăm. Dar astfel de lucruri se pot întâmpla și știm asta de când practicăm acest sport.”

”Mă bucur că participăm și în acest sezon în aceasta formulă și vom fi prezenți, alături de partenerii noștri, la toate etapele din campionat. Vreau sa le mulțumesc pentru susținere și încredere. Facem proiecte interesante împreună, conexe raliurilor, și asta este important, atât pentru noi, cât și pentru cei care ne urmăresc. Ne vedem la Raliul Aradului, pe 24 – 25 Mai.”, a declarat pilotul Adrian Grigore pentru Auto Bild România.
auto-bild

Articole similare :
comments powered by Disqus