Stiri de ultima ora

Cota de piață a mașinilor diesel a scăzut la 30% în Europa în 2019: mașinile cu motoare ...

Cota de piață a mașinilor diesel a scăzut la 30% în Europa în 2019: mașinile cu motoare ...
Auto
Cota de piață a mașinilor diesel a scăzut la 30% în Europa în 2019: mașinile cu motoare pe benzină au acaparat aproape 60% din total

Publicat Joi, 06.02.2020 de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com

Doar 30.5% dintre mașinile înmatriculate anul trecut în Europa au avut motoare diesel, în scădere de la aproape 36% în 2018, în timp ce aproape 60% dintre mașinile au motoare pe benzină.

Asociația Constructorilor de Automobile din Europa (ACEA) a publicat în această săptămână un amplu raport cu privire la tipurile de motorizări preferate de șoferii din Uniunea Europeană în cursul anului trecut.

Tendința remarcată încă de la izbucnirea scandalului Dieslegate se păstrează, cu o scădere pronunțată pentru motorizările diesel , în timp ce mașinile cu motoare pe benzină și mașinile hibride și electrice continua să câștige teren.

Astfel, 58.9% dintre mașinile înmatriculate în Europa în 2019 au avut motoare pe benzină, în creștere de la 56.6% în 2018. În schimb, doar 30.5% dintre mașinile înmatriculate anul trecut au fost diesel , în scădere puternică de la 35.9% cu numai un an în urmă.

Între timp, ritmul de creștere pentru mașinile ecologice este în continuare unul relativ lent: doar 3.1% dintre mașinile înmatriculate anul trecut pe continentul european au fost electrice sau plug-in hybrid , comparativ cu cota de piață de 2.1% din 2018.

Potrivit datelor furnizate de ACEA, pe piața din România s-au înmatriculat 1.506 mașini electrice în 2019, în creștere cu 149% comparativ cu 2018, în timp ce înmatriculările de mașini hibride au crescut cu 94%, la 7.467 de unități.

ACEA susține însă că nu are date pentru mașinile plug-in hybrid de pe piața din România.
automarket.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus