Stiri de ultima ora

BMW și Daimler negociază dezvoltarea mașinilor electrice pe o platformă comună: costurile ...

BMW și Daimler negociază dezvoltarea mașinilor electrice pe o platformă comună: costurile ...
Auto
BMW și Daimler negociază dezvoltarea mașinilor electrice pe o platformă comună: costurile ar fi reduse cu 7 miliarde de euro

Publicat Vineri, 15.03.2019 de Paul Cosma

BMW și Daimler poartă discuții în vederea dezvoltării unei platforme comune pentru viitoarele mașini electrice, “economiile la buget” urmând să fie de cel puțin 7 miliarde de euro pentru fiecare, susține presa germană, citată de Reuters.

La sfârșitul anului trecut, au apărut primele informații cu privire la un posibil parteneriat tehnic între BMW și Daimler , prin care cele două companii să dezvolte în comun diverse platforme și tehnologii autonome.

Presa germană scrie acum că negocierile vizează dezvoltarea unei plaftorme pentru mașini electrice care să fie folosită atât de BMW, cât și de Daimler. În acest scenariu, costurile cu dezvoltarea ar scădea cu circa 7 miliarde de euro pentru fiecare producător, pe o perioadă de 7 ani.

Potrivit Reuters, BMW și Daimler nu au dorit să comenteze pe marginea subiectului. Anterior, oficialii germani au spus că este dificil să găsească o soluție “win-win” în cazul folosirii unor platforme comune.

BMW și Daimler au deja o colaborare istorică , după ce anul trecut au pus la comun serviciile de încărcare electrice , info parcări, car sharing, car hailing și închirieri auto.

Articole similare :
comments powered by Disqus