Stiri de ultima ora

Avertismentul şefului Ford pentru Guvern: "Vom analiza exact ceea ce fac autoritățile române în materie de infrastructură, după care vom decide cum și unde ne vom investi banii"

Avertismentul şefului Ford pentru Guvern: Vom analiza exact ceea ce fac autoritățile române în materie de infrastructură, după care vom decide cum și unde ne vom investi banii
Auto
Avertismentul şefului Ford pentru Guvern: "Vom analiza exact ceea ce fac autoritățile române în materie de infrastructură, după care vom decide cum și unde ne vom investi banii"

Un articol de: Sebastian Pricop - 17 Apr 2019, 08:46

CEO-ul Ford România vine cu un avertisment pentru autorităţile române în condiţiile în care proiectele de infrastructură ce le-a fost promise sunt departe de a fi realizate. Acesta a arătat că producătorul auto a investit până acum 1,5 milioane de euro în fabrica de la Craiova şi aşteaptă acum să vadă ce se va întâmpla în ţară înainte de a decide privind viitoarele investiţii.

"Într-adevăr, infrastructura este foarte importantă pentru noi. Noi am investit 1,5 miliarde de euro până acum. I-am investit, iar până la sfârșitul acestui an vom produce un al doilea produs aici (n.r. modeul Puma). Acea investiție a fost una pe termen lung. Pe măsură ce mergem înainte, compania va lua decizii referitoare la unde își va investi banii. Va investi acolo unde are sens să investească din perspectiva de business. Așa este în orice țară. Trebuie să vedem ce se va întâmpla în România și, având în vedere ceea ce se va întâmpla efectiv, ne vom investi banii în viitor", a arătat Ian Pearson într-un interviu pentru RFI.

Lipsa infrastructurii afectează direct compania prin faptul că majoritatea componentele sunt aduse din afara ţării, iar de la graniţă până la Craiova camioanele se deplasează cu greu pe drumurile ţării.

"Majoritatea componentelor noastre vin pe camioane. Iar odată cu anunțul noului model Puma de la Ford vor fi mai multe componente aduse cu camioane. Cu toate că am crescut numărul componentelor pe care le luăm de la furnizori români, tot aducem o cantitate semnificativă de componente din Europa și mai ales din Europa de Nord și de Vest. Vă dau un exemplu simplu: Dacă mergi din nordul Germaniei până la granița cu Ungaria, estimăm că un camion va circula cu o viteză de 75 km pe oră. Odată ajuns la granița României, până în Craiova același camion va avea o viteză medie de 45 km pe oră. Asta reprezintă patru ore în plus de condus. Iar 4 ore de condus înseamnă patru ore de costuri suplimentare. Și nu ne privește doar pe noi, ci și pe ceilalți producători auto și producători din România. Infrastructura, așa cum e acum, este un dezavantaj competitiv", a precizat Ian Pearson.

Şeful de la Ford România a arătat că a primit promisiunea de la ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, că drumul dintre Craiova şi Piteşti va fi finalizat până în 2021.

Întrebat însă dacă este optimist privind realizarea obiectivelor cerute de Ford , Ian Pearson a răspuns negativ.

"Răspunsul direct la ultima dumneavoastră întrebare este nu. Depinde de noi să lucrăm cu Guvernul și cu ceilalți parteneri, cu producătorii de automobile din România și ceilalți parteneri din industrie. Vorbim despre infrastructură, trebuie să avem o discuție mai lungă, o conversație pe termen lung, care să vizeze dezvoltarea infrastructurii pe termen mediu și lung. Unul dintre lucrurile pe care le-am anunțat recent - și toți producătorii de automobile urmează aceeași direcție - ține de electrificare. Noi trebuie să avem o discuție mai detaliată. Prin noi, mă refer la noi cei din sectorul auto din România și furnizorii. Trebuie să avem o discuție mai aprofundată cu Guvernul, discuție care să trateze problemele pe termen scurt, cum sunt drumul expres Craiova -Pitești, autostrada Pitești-Sibiu, dar și problemele pe termen lung, precum electrificarea, infrastructură, sisteme de taxare pentru ce va urma", a declarat Ian Pearson.

Ford este unul dintre cei mai mari investitori din România, fiind al doilea constructor auto al ţării. Începând de anul acesta a lansat în producţie la Craiova un al doilea model, la 11 ani de la preluarea uzinei. Acum uzina de la Craiova are peste 4.500 de salariaţi, cel mai ridicat număr din întreaga sa istorie.

În prezent 90% din producţia de la Craiova pleacă la export pe tren, iar 10% reprezintă livrările pe camion plus maşinile vândute local.  
www.b1.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus