Stiri de ultima ora

Audi Q5 facelift primește stopuri cu OLED și semnături luminoase dinamice

Audi Q5 facelift primește stopuri cu OLED și semnături luminoase dinamice
Auto
Audi a prezentat primele imagini cu — și primele informații despre — Q5 facelift, care a primit retușuri vizuale pe toate laturile: pragurile laterale au fost redesenate, la fel și fantele de admisie (care sunt mai mari acum). Grila a crescut și ea în dimensiuni, iar semnăturile luminoase LED frontale au fost schimbate.

Blocurile optice spate pot fi comandate acum cu tehnologie OLED și dispun de semnătură luminoasă dinamică: își modifică forma în funcție de acțiunea întreprinsă (blocarea/deblocarea portierelor) sau de modul de rulare setat. Mai mult, Audi Q5 primește o funcție nouă: luminile mașinii se aprind dacă un vehicul se apropie la mai puțin de 2 metri.

La exterior, dimensiunile au rămas aceleași , cu excepția lungimii, care a crescut cu 19 mm. Audi Q5 poate fi comandat cu pachetele Advance Line și S Line și pune la dispoziția clienților 12 culori de caroserie — dintre care două sunt noi: District Green și Ultra Blue.

La interior, Q5 facelift poate fi comandat cu instrumentarul de bord Virtual Cockpit Plus, cu diagonală de 12,3 inci. Ecranul central, de 10,1 inci, este oferit în standard și integrează noul sistem de infotainment, Modular Infotainment Platform 3 (MIB 3), despre care Audi spune că are o putere de calcul de până la 10 ori mai mare decât MIB 2.

Motorizarea de debut este 40 TDI quattro, care a primit acum tehnologie mild-hybrid la 12V și se laudă cu un consum mediu mixt cu până la 0,3 l/100 km mai mic decât înainte. Aceasta este cuplată unei transmisii automate cu șapte trepte și sistemului de tracțiune integrală quattro. Ca performanțe, Q5 40 TDI quattro poate accelera 0-100 km/h în 7,6 secunde și poate atinge o viteză maximă de 222 km/h. Așa cum era de așteptat, motorizarea diesel se încadrează în normele de poluare Euro 6d.

Pe lista de motorizări își vor face loc ulterior alte două versiuni diesel bazate pe unitatea de 2,0 litri, dar și două benzinare animate tot de motoare cu patru cilindri în linie. Dieselul de 3,0 litri, dar și versiuni plug-in hybrid vor fi și ele disponibile mai târziu.
auto-bild

Articole similare :
comments powered by Disqus