Stiri de ultima ora

Ziua de 9 Mai - marcată prin numeroase evenimente în ţară (grupaj)

Ziua de 9 Mai - marcată prin numeroase evenimente în ţară (grupaj)
Actualitate
O serie de evenimente culturale şi sociale au fost organizate joi în întreaga ţară pentru a sărbători Ziua Europei, în acelaşi timp având loc şi ceremonii militare şi religioase pentru a marca Ziua Independenţei de Stat a României şi Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial. * ARAD Autorităţile din Arad, împreună cu structurile MAI şi MApN, au marcat ziua de 9 Mai în Piaţa Avram Iancu, din municipiul Arad, unde se află Monumentul Ostaşului Necunoscut. Discursurile au amintit despre tripla însemnătate istorică a zilei, respectiv Ziua Independenţei de Stat a României, Ziua Uniunii Europene şi împlinirea a 74 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Manifestările au început cu primirea onorului şi salutul Drapelului de Luptă de către prefectul judeţului, Florentina Horgea, ulterior având loc intonarea Imnului Naţional al României şi Imnului Uniunii Europene. În Piaţa Avram Iancu a mai avut loc un serviciu religios oficiat de arhiepiscopul Aradului, Timotei Seviciu, împreună cu un sobor de preoţi din Arhiepiscopia Ortodoxă Arad şi preotul militar al Garnizoanei Arad. Prefectul a transmis mesajul Guvernului României, după care au fost depuse coroane de flori la baza monumentului. Manifestările s-au încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare a Batalionului 191 de Infanterie Colonel "Radu Golescu". * BIHOR

Zeci de bistriţeni şi elevi de gimnaziu au fost prezenţi, joi, la ceremonialul militar ce a marcat, în faţa Monumentului Eroilor din municipiul Bistriţa, Ziua Europei, Ziua Independenţei României şi Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial. La eveniment au fost prezenţi prefectul de Bistriţa-Năsăud, Ovidiu Frenţ, preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, locţiitorul comandantului Brigăzii 81 Mecanizată Bistriţa, colonel Ioan Cristurean, şefi de instituţii şi politicieni locali. După intonarea Imnului Naţional al României şi oficierea serviciului religios, a fost depusă o coroană de flori la Monumentul Eroilor, iar prefectul a dat citire mesajului transmis de ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan. La rândul său, locţiitorul comandantului Brigăzii 81 Mecanizată le-a vorbit celor prezenţi despre lecţia de patriotism şi sacrificiu oferită de înaintaşi. "Nimic din ceea ce a realizat poporul român în aceste trei momente cruciale ale istoriei lui nu ar fi fost posibil fără sacrificii umane şi materiale. De aceea, noi, cei de astăzi, avem datoria de a transmite mai departe faptele de vitejie şi curaj ale înaintaşilor, de cinstire a eroilor noştri, acest fapt reprezentând cea mai de preţ îndatorire pe care o avem. Ei ne-au învăţat, de-a lungul timpului, lecţia demnităţii şi a patriotismului, dovedindu-ne cu puterea faptelor că dragostea de patrie este cea mai nobilă virtute pentru care merită şi trebuie să luptăm", a spus colonelul Ioan Cristurean. Ceremonialul s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare. Un alt eveniment menit să marcheze Ziua Europei a avut loc la Colegiul Naţional "Andrei Mureşanu" din Bistriţa, unde Centrul Europe Direct a organizat un concert rock şi folk cu liceeni din municipiu, dar şi dezbateri pe teme europene. * BRAŞOV O manifestare dedicată aniversării Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial şi Zilei Europei a fost organizată, joi, de Instituţia Prefectului, în parteneriat cu Garnizoana Braşov La eveniment au participat oficialităţi locale şi judeţene, reprezentanţi ai MApN şi MAI, veterani, cadre militare în rezervă şi în retragere, reprezentanţi ai partidelor politice, asociaţiilor şi organizaţiilor nonguvernamentale, elevi şi studenţi. "În ziua memorabilă de 9 Mai 1877, ministrul de Externe de la acea vreme, Mihail Kogălniceanu a rostit în Parlament: "suntem liberi, suntem o naţiune de sine stătătoare", iar Adunarea Deputaţilor a proclamat Independenţa de stat a României. Aşa suntem şi astăzi... independenţi! Ziua de 9 Mai 1945 este considerată de români Ziua Victoriei, după ce Aliaţii din cel de-Al Doilea Război Mondial au obţinut victoria împotriva Germaniei naziste. În 9 Mai 1950, deci la cinci ani după încheierea celei mai pustiitoare conflagraţii din istoria continentului european, ministrul francez de externe, Robert Schuman, a făcut o propunere care este considerată piatra de temelie a Uniunii Europene: plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub controlul unei autorităţi comune, pentru a se controla în acest fel producţia de armament şi posibilitatea ca un viitor conflict militar să poată fi evitat. Sunt trei moment istorice care ne-au netezit nouă, românilor, calea pentru a făuri România de astăzi: un stat independent, liber şi unitar. Sunt, practic, adevăratele valori ale ţării noastre, pe care trebuie să le respectăm cu străşnicie şi să le insuflăm generaţiilor viitoare. La mulţi ani României independente! La mulţi ani, Europa!", a declarat, cu acest prilej, prefectul Marian Rasaliu. * BRĂILA Un ceremonial militar şi religios, urmat de discursuri ale oficialităţilor locale şi depuneri de coroane de flori la monumentele eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial şi din Războiul de Independenţă, au avut loc, joi, la Brăila, cu prilejul celebrării Zilei Europei, Zilei Independenţei şi Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial. Ziua Europei a mai fost marcată prin organizarea de către Primăria municipiului, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, a Târgului "Nepoţi pentru bunici". Pe platoul din faţa Palatului Administrativ au fost amenajate 16 standuri cu produse handmade realizate de copii de la grădiniţe, şcoli şi licee din Brăila şi două centre de creaţie în arta decorativă-tehnica Quilling, iar banii strânşi în urma vânzărilor vor fi donaţi în scopuri caritabile. Manifestarea a continuat în Piaţa Independenţei cu un program artistic de muzică uşoară interpretată, susţinut de elevii Liceului de Arte "H.Darclee" şi cei ai Şcolii Populare de Arte şi Meserii "Vespasian Lungu", de Grupul "Generaţii" al Casei de Cultură a Municipiului, cu dansuri moderne, prezentate de Palatul Copiilor, cu dansuri tradiţionale ruseşti, susţinute de copii Grădiniţei Arlechino, cu dansuri tradiţionale greceşti, susţinute de Ansamblul "Pandora" al Asociaţiei Culturale Filo-Elene "Eleftheria" şi cu dansuri tradiţionale ţigăneşti, susţinute de "Perlele Brăilei". * BUZĂU

O ceremonie militară şi religioasă dedicată proclamării independenţei de stat a României, victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial şi Zilei Europei s-a desfăşurat la Cimitirul Eroilor din municipiul Buzău, la care au participat militari din cadrul Diviziei 2 Infanterie Getica, parlamentari, personalităţi locale, elevi de la şcolile din localitate, un numeros public. Ceremonialul a cuprins un Te-Deum, un cuvânt de pomenire a eroilor neamului şi a conducătorilor acestuia, discursul invitaţilor, depuneri de coroane la Monumentul Eroilor Războiului pentru Independenţă, precum şi defilarea gărzii de onoare, pe timpul activităţilor, Cimitirul Eroilor fiind survolat în mai multe rânduri trei avioane ale Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene de la Boboc. În discursurile lor, viceprimarul municipiului Buzău, Ionuţ Apostu, preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, prefectul judeţului Buzău, Carmen Ichim, şi locţiitorul comandantului garnizoanei, general de brigadă Claudiu-Mihail Sava, au evidenţiat importanţa istorică deosebită a acestei zile, prin prezentarea evenimentelor celebrate, precum şi însemnătatea acestora în istoria noastră. Totodată, vorbitorii au evocat momentele de afirmare a identităţii naţionale, prin declararea şi recunoaşterea independenţei, efortul depus de Armata României în Al Doilea Război Mondial şi însemnătatea actului de trecere a ţării noastre de partea forţelor Coaliţiei Naţiunilor Unite, precum şi vocaţia europeană a poporului nostru şi importanţa apartenenţei în rândul comunităţii statelor din cadrul Uniunii Europene. * CARAŞ-SEVERIN Săptămâna europeană a continuat, joi după-amiaza, la Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa, cu o nouă serie de acţiuni dedicate Zilei Europei, ocazie cu care peste 40 de studenţi şi liceeni de la mai multe unităţi de învăţământ din Caraş-Severin, dar şi oaspeţi de peste hotare au participat la evenimentele grupate anul acesta sub sloganul "Dezbat Europa". "Cea de-a IV-a ediţie a Festivalului dedicat Zilei Europei a programat o nouă zi plină de evenimente la Universitatea Eftimie Murgu. În cadrul proiectului educaţional organizat de Facultatea de Ştiinţe Economice s-au desfăşurat, începând cu data de 7 mai, mai multe acţiuni ce au avut în prim-plan Europa, sub toate aspectele ei", a declarat prorectorul Universităţii Eftimie Murgu din Reşiţa, Cristian Chioncel. Seria manifestărilor a inclus o expoziţie de postere în care a fost prezentată fiecare ţară a Uniunii Europene, o dezbatere pe teme economice de interes european şi un concurs de cultură generală. La acţiuni au participat atât studenţi ai instituţiei-gazdă, cât şi elevi de la licee din Caransebeş, Oraviţa, Oţelu Roşu şi Teregova. Universitatea Eftimie Murgu a avut şi oaspeţi de peste hotare, unii dintre ei, participanţi la un program Erasmus+, alţii angrenaţi în mişcarea voluntarilor europeni. La manifestare participă 42 de studenţi şi elevi din cinci ţări din Europa, care derulează un proiect european prin care încearcă să influenţeze tinerii să participe la vot, având în vedere că este singura modalitate prin care pot să influenţeze viitorul Uniunii Europene şi a ţării lor. Potrivit programului Festivalului dedicat Zilei Europei, vineri, începând cu ora 10,30, Aula Magna a Universităţii Eftimie Murgu din Reşiţa va găzdui întâlnirea studenţilor şi liceenilor cu un reprezentant al Comisiei Europene în România. Acţiunea este inclusă în Campania "Votează pentru viitorul tău", iniţiată de Centrul de informare Europe Direct Timişoara, Asociaţia Generală a Economiştilor din România, filiala Caraş-Severin şi Asociaţia Nevo Parudimos. * CONSTANŢA La Constanţa manifestările organizate de Prefectură, Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport (DJTS), Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) şi Primărie, pentru celebrarea Zilei Europei, a Independenţei de Stat şi a Victoriei Aliaţilor în cel de-al Doilea Război Mondial au debutat joi dimineaţă cu parada elevilor. Astfel în intervalul orar 10,00 - 13,00, peste 500 de elevii şi cadrele didactice din 28 de şcoli din municipiu au luat parte la o paradă a tineretului european pe traseul Sala Sporturilor din Constanţa-bulevardul Tomis-Prefectura Constanţa reprezentând culorile statelor membre ale Uniunii Europene, în cadrul unei mari defilări stradale. Ulterior, pe platoul Prefecturii, de la ora 11:30, au avut loc scurte alocuţiuni în contextul dat, momente artistice ale tinerilor invitaţi, prezentarea unei expoziţii de pictură, grafică şi fotografie despre Europa şi simbolistica Zilei Europei, momentele artistice sunt susţinute de elevii Colegiului Naţional de Arte Regina Maria. Totodată, în intervalul orar 09,30 - 11,00, în zona din faţa Monumentului Eroilor din Războiul de Independenţă din parcul Casei de Cultură a Sindicatelor, din Constanţa au avut loc manifestări cu caracter militar, cultural-sportiv şi religios dedicate zilei de 9 Mai, moment aniversar cu triplă semnificaţie ce marchează Ziua Independenţei de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliţiei Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi Ziua Europei. * DÂMBOVIŢA Concertul "Primăvara clasică europeană" ce va avea loc joi seara la Casa Sindicatelor din Târgovişte şi concursuri tematice sunt manifestările pregătite de autorităţile dâmboviţene de 9 mai, Ziua Europei. Concertul "Primăvara clasică europeană" se află la a şasea ediţie, iar printre cei care vor urca pe scenă sunt Trooper, Cristi Minculescu, Paul Ciuci, tenorul Florin Georgescu. "Va fi un concert extraordinar susţinut de orchestra simfonică Muntenia a Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa, dirijor Daniel Jinga. De asemenea vor fi invitaţi de marcă: Alin Dincă şi Trooper, Paul Ciuci, Cristi Minculescu, Florin Georgescu (...). Avem convingerea că va fi un eveniment foarte frumos adresat publicului larg şi sunt convins că vom avea o audienţă mare, aşa cum s-a întâmplat şi în anii precedenţi", a declarat primarul Cristian Stan. Intrarea la eveniment va fi liberă. Tot joi, la Biblioteca Judeţeană "Ion Heliade Rădulescu" Dâmboviţa au avut loc concursuri şi activităţi organizate de Centrul Europe Direct Târgovişte, sub deviza "Alo! Parlamentul European? Aici cetăţenii europeni!". Elevii de liceu au participat, tot la sediul bibliotecii, la concursul de cunoştinţe şi abilităţi "EU şi UE - cetăţenie europeană activă". Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Complexul Naţional Muzeal "Curtea Domnească" Târgovişte în parteneriat cu Liceul Teoretic "Ion Heliade Rădulescu" Târgovişte, Colegiul Naţional "Constantin Cantacuzino" Târgovişte, Colegiul Economic "Ion Ghica" Târgovişte şi Colegiului National "Constantin Carabella" Târgovişte au organizat joi concursul tematic "Independenţa - năzuinţă seculară a naţiunii române". Manifestarea va avea loc la Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti. "Concursul cuprinde teme variate legate de Proclamarea Independenţei de Stat a României, elevii participanţi formând 4 echipe a câte 4 copii fiecare, iar la final câştigătorii primesc premii. Această activitate este destinată însuşirii cunoştinţelor cu privire la istoria naţională, istoria locală, tradiţiile, obiceiurile poporului român precum şi ale popoarelor din spaţiul extraeuropean, de către elevii dâmboviţeni. Scopul evenimentului îl constituie apropierea tinerilor de istorie şi de valorile sale universale", se arată într-un comunicat al Complexului Muzeal "Curtea Domnească" Târgovişte. * GALAŢI Aproximativ o sută de persoane au participat, joi, în Piaţa Tricolorului din Grădina Publică din Galaţi, la manifestările consacrate Zilei de 9 Mai. După intonarea, de către fanfara Centrului Cultural Dunărea de Jos, a Imnului de Stat al României şi al Uniunii Europene, oficialităţile locale au ţinut scurte alocuţiuni, despre tripla semnificaţie a zilei de 9 mai. "După Revoluţia din 1989, noi, românii am descoperit Europa pas cu pas şi ne-am pus toate speranţele în ea. Aşa se face că am adoptat Ziua Europei, pe 9 mai, fără reţinere, mai ales că această dată are o triplă semnificaţie în istoria neamului românesc: Ziua Independenţei, Ziua Victoriei şi Ziua Europei", a spus prefectul judeţului Galaţi, Dorin Otrocol. A urmat un miniconcert susţinut de artiştii Centrului Cultural Dunărea de Jos şi defilarea Gărzii de Onoare. * GIURGIU Elevi de la şcolile din municipiul Giurgiu, dar şi 20 de deţinuţi de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu au vizitat joi expoziţia "Giurgiu salută Europa", vernisată la Muzeul Judeţean, pentru a susţine unitatea prin cultură şi diversitate în UE. "Am pregătit astăzi un proiect inedit şi am selectat lucrări din arhiva prestigiosului concurs internaţional 'Uşi Deschise' ce s-a desfăşurat timp de aproape zece ani la Giurgiu şi la care au participat ţări de pe toate meridianele globului. Astfel, Giurgiu, Şcoala de Muzică 'Victor Karpis', România au fost cunoscute pe toate meridianele lumii. Pentru că această competiţie a transformat Giurgiu în cel mai important centru de artă pentru copii, ne-am gândit să facem acest program inedit şi am selectat creaţii plastice din 27 de ţări europene cu tematică şi cu o diversitate tehnică deosebite. Unul dintre obiectivele acestui proiect este ca elevii să se familiarizeze cu simbolurile ţărilor europene şi o să vedeţi că la fiecare lucrare este un steguleţ al ţării de unde provine. Totodată, pornind de la sintagma Uniunii Europene că trăim în unitate şi diversitate, asta vrem să demonstrăm şi noi prin manifestarea de astăzi, că suntem o familie, toate ţările europene alcătuiesc o familie prin cultură multilaterală", a declarat organizatorul expoziţiei, artistul plastic Elena Cioclu. Directorul Muzeului Judeţean Giurgiu, Ionel Muscalu, a subliniat faptul că în afara deschiderii graniţelor şi liberei circulaţii, "Europa este artă, cultură şi UE reprezintă viitorul". În continuare, elevii Şcolii de muzică şi arte plastice Victor Karpis din Giurgiu au prezentat un concert din repertoriul compozitorilor europeni. La eveniment au mai participat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Vasile Andronache, artişti plastici consacraţi din Giurgiu, iar expoziţia a fost vizitată de elevi de la şcolile generale din oraş, dar şi de la Palatul Elevilor şi şcolile de arte şi muzică. Pentru faptul că ziua de 9 Mai are o triplă semnificaţie, pe lângă sărbătorirea Zilei Europei marchează şi Ziua Independenţei de Stat a României şi sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, autorităţile locale, reprezentanţii partidelor politice şi ai structurilor MAI au depus coroane de flori în culorile tricolorului la monumental eroilor din Parcul Alei din municipiul Giurgiu. * MARAMUREŞ România constituie un exemplu fericit în Uniunea Europeană, prin tripla semnificaţie pe care o are ziua de 9 Mai, într-o perioadă în care tensiunile politice escaladează între state, iar liniştea şi stabilitatea sunt ameninţate, a precizat, joi, în mesajul său, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea. "Noi, cei de astăzi, dar şi generaţiile viitoare, nu avem voie să uitam nici de sutele de mii de români jertfiţi în lupta dusă, până la victoria finală, împotriva Germaniei naziste. Semnarea actului capitulării, la 9 Mai 1945, punea capăt nu doar celei mai sângeroase conflagraţii din istoria omenirii, dar şi pericolului ce plana asupra unei Europe îngenuncheate de dictatură, deschizând drumul spre memorabilul eveniment din 9 Mai 1950, când, prin Declaraţia Schuman, era semnat actul de naştere al Uniunii Europene" a spus Gabriel Zetea. Potrivit acestuia, istoria a dovedit că românii s-au realizat prin forţe proprii "Istoria a dovedit că doar popoarele care cred în victorie pot învinge, iar înaintaşii noştri erau animaţi nu doar de patriotism, ci şi de încrederea în forţele proprii, fapt concretizat la 9 mai 1877, prin proclamarea Independenţei de Stat a României, prin memorabilele cuvinte rostite de Mihail Kogălniceanu: 'Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare!" a menţionat Gabriel Zetea. Preşedintele CJ a mai subliniat că prin comportamentul său, România respinge tendinţele naţionaliste şi euroscepticismul. Totodată, acesta a îndemnat cetăţenii ca la alegerile europarlamentare să-i voteze pe cei mai reprezentativi candidaţi. "În 26 mai, prin responsabilitate şi implicare civică, să-i trimitem în Parlamentul European pe cei mai buni şi reprezentativi dintre noi, români şi patrioţi adevăraţi care să acţioneze şi să muncească spre bine şi în interesul României, pentru pacea, solidaritatea, unitatea şi bunăstarea statelor membre" a precizat în mesajul său, Gabriel Zetea. De asemenea, subprefectul judeţului Maramureş, Alexandru Cosma a spus la ceremonialul dedicat Zilei Europei, ţinut la Monumentul Ostaşului Român din municipiul Baia Mare, că România a depus eforturi însemnate pentru a fi admisă în familia europeană. "Data de 9 Mai devine o zi de reper pentru naţiunea noastră în care trebuie sa fim mândri de ce am realizat ca ţară membră a Uniunii Europene. Am depus eforturi şi am reuşit să îndeplinim obiectivele propuse pentru a contribui la consolidarea, coeziunea şi unitatea noastră în Europa, la proiectul comun şi progresul comun al statelor europene, la credinţa în valorile şi idealurile sale. (...) Prin unitate, consecvenţă, coeziune şi consens sa contribuim împreună la proiectul peren al Uniunii Europene, la principiile şi valorile fundamentale ale statului de drept şi democratic", a spus Alexandru Cosma. La ceremonial a fost prezent şi viceprimarul municipiului Baia Mare, Noemi Vida, alături de veterani de război, militari rezervişti, cadre ale ISU, Jandarmeriei şi MApN. * MUREŞ
www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus